Dintr-o mulțime e ales un țap, nevinovat,
Dar fără preț e-n ochii juriului, festiv
E-mpodobit și-nfățișat, în fața lor,
Le este prezentat cum se cuvine,
În sunete de harfă, de timpane,
Îl
La început a fost Cuvântul?
La început au fost înghesuiala și îmbrâncirea,
Reciproca înghiontire,
Înrămate de tocul tuturor ușilor, porților,
La început a fost nevoia,
De la început a fost
Vagoane curg pe șine,
Întrerupte destine,
Vin la vatra rece,
Invalizi cu capul sprijinit de geam
Simt soarele,
Dar văd tenebrele!
Infirmii vin din război,
Vin în spitale,
Își continuă viața
Notele de jazz răsună
În piața Excelsior,
Mesele de la cafenele
Sunt toate ocupate,
În aceste zile de jumătate
De August înșelător,
Discuții lejere, râsete cristaline...
Unul de altul suntem
Imagini neprăfuite,
Nemurdărite
De fum de țigară,
Neprihănite,
Nu e nevoie de apă sfințită
De-a te spăla
De nici un păcat,
Nu găsești nici urmă de scrum,
Nici negru pe pereți,
Nici ceară ce
Un trunchi de copac,
Rupt de furtună,
Tulbură liniștea lacului Zürich,
Prin căderea lui deloc spectaculară,
Lipsită de grație,
Întrerupe tihna, pacea nopții
Glaciare, incorutibile,
Prin
Valurile Dunării se revarsă
Pe toate străzile, rețelele, tuturor
Metropolelor europene,
Ieșite din portative visătoare,
Ale unor viori tânguitoare,
Din instrumente jucării,
Valurile Dunării vor
Bătăile inimii le-ascult distinctiv,
Fiecărei vietăți în parte, ...
În caz de pericol, toți ne apropiem instinctiv,
Pe un ultim petec de pământ,
Precum se-alătură filele din cartea
În ochii tăi caut
Unicul răspuns.
În privirea ta caut după
Acel poem adânc ascuns,
Scris de viață prin tine,
În tine.
În zâmbetul tău caut să
Întrezăresc sacrul!
Pe marginea de râu te-am întâlnit întâiași dată:
O blondă fetișcană, fiică a naturii, naiadă îmbăiată,
Tulburătoare primă iubire, în devenire, my Belle,
Citești nonșalantă și nevinovată Anna Livia
Sunt priviți ca brațe ieftine de muncă,
Gâtlejuri, mereu flămânde, de hrănit,
Sunt priviți ca profit,
Sunt înrolați soldați,
Sunt făcuți vinovați,
Sunt undeva în această realitate
Printre
A plouat azi-noapte!
Prin noroiul proaspăt, bicicletele lasă urme adânci
La colț de stradă, când iei colțul pe 9 mai;
De pe coamele caselor, te privesc cuminți porumbeii,
Cum iuțești pasul spre
Notele angelice ale Missei Brevis de Palestrina
Sună înălțător în pacea bisericii Sfântului Petru din Assisi,
Unde, ancorat, am rămas peste vară,
Împietrit, neputincios, sunt la capătul
Șapte secunde fericite,
Băut-am ambrozie în Olimp,
Am făcut o pauză în timp
Și-n firul vieții mele zăpăcite,
Ca de-acea seară cuminte,
Cu vântu-i răcoros de vară
Și luna palidă și
Ar trebui să fiu fericit,
Dacă știu, că un copilaș doarme liniștit
În leagănul său încropit
Din speranțe milenare, are somnul lin
Până în zorii dimineții,
Când razele soarelui îi sărută
Patul destrămat de visuri trimise de samavolnicul Vărsător
Nu mai e loc de odihnă binemeritată ci altar de neputincioase sacrilegii,
Regretate zi de zi, fără complezență față de victimă,
Mai ales,
În umbra morii lui Daudet, modestă
Mi-am cumpărat pământ pentru grădină:
Încadrată între sacri măslini, va fi păzită
De miile de cicade: o armată veselă, nonconformistă.
În grădina mea voi fi
Trec pe alea cu castani,
Copacii care-mi zâmbesc mereu,
Par bucuroși de revedere,
Și vor a-mi spulbera gândurile austere,
Trec pe lângă pustiul porumbar,
Vizitat acum doar de viclene
O codobatură s-a lăsat în apropiere,
Pe prundișul imaculat de pe malul Rinului,
Unde stau la umbra stâncii unei copile:
Lorelei, lenevești în lumina blândă
A soarelui și-a nimburilor zeilor
La priveliștea grădinii mele,
Mărăcinarii, năvalnici iubitori de pustietăți,
S-au aciuat, în lipsă de prejudecăți,
Aici; printre uscate rămurele,
Cată ca să-și facă cuib, printre alese
O lumânare, duminica, aprinsă
Într-o capelă-ascunsă, măruntă și distinsă
Prin modestia rugăciunilor cinstite,
E martora, de veacuri, nefericirilor rănite.
În fum de lumânare pierit-au dragi,
Mihai o întâlnise pe Ella întâmplător - trecuseră între timp ani. De fapt ea îl zărise din autobuz. Îl recunoscuse după statură, după mers. Mihai mergea pe jos, agale, ca și cum nu ar fia avut nici
Mă duc acum spre mare,
Venind din înălțimi,
Cu mintea goală de gânduri,
Cu nimeni alături;
Eu și marea singuri.
El vine, Astru strălucitor,
Aducând Lumină.
Viața întreagă se schimbă,
Îmi
Peste verzi livezi și câmpuri, de te uiți mai cu seamă,
Vezi eroii altor timpuri rămași singuri pe afară,
Mulțumiți de-a lor viață, cum că au trecut prin luptă,
Se târăsc acum în cârje, râzând