Adrian Nicula

Dintr-o mulțime e ales un țap, nevinovat, Dar fără preț e-n ochii juriului, festiv E-mpodobit și-nfățișat, în fața lor, Le este prezentat cum se cuvine, În sunete de harfă, de timpane, Îl

La început a fost Cuvântul? La început au fost înghesuiala și îmbrâncirea, Reciproca înghiontire, Înrămate de tocul tuturor ușilor, porților, La început a fost nevoia, De la început a fost

Vagoane curg pe șine, Întrerupte destine, Vin la vatra rece, Invalizi cu capul sprijinit de geam Simt soarele, Dar văd tenebrele! Infirmii vin din război, Vin în spitale, Își continuă viața

Notele de jazz răsună În piața Excelsior, Mesele de la cafenele Sunt toate ocupate, În aceste zile de jumătate De August înșelător, Discuții lejere, râsete cristaline... Unul de altul suntem

Imagini neprăfuite, Nemurdărite De fum de țigară, Neprihănite, Nu e nevoie de apă sfințită De-a te spăla De nici un păcat, Nu găsești nici urmă de scrum, Nici negru pe pereți, Nici ceară ce

Un trunchi de copac, Rupt de furtună, Tulbură liniștea lacului Zürich, Prin căderea lui deloc spectaculară, Lipsită de grație, Întrerupe tihna, pacea nopții Glaciare, incorutibile, Prin

Valurile Dunării se revarsă Pe toate străzile, rețelele, tuturor Metropolelor europene, Ieșite din portative visătoare, Ale unor viori tânguitoare, Din instrumente jucării, Valurile Dunării vor

Bătăile inimii le-ascult distinctiv, Fiecărei vietăți în parte, ... În caz de pericol, toți ne apropiem instinctiv, Pe un ultim petec de pământ, Precum se-alătură filele din cartea

Pe marginea de râu te-am întâlnit întâiași dată: O blondă fetișcană, fiică a naturii, naiadă îmbăiată, Tulburătoare primă iubire, în devenire, my Belle, Citești nonșalantă și nevinovată Anna Livia

Sunt priviți ca brațe ieftine de muncă, Gâtlejuri, mereu flămânde, de hrănit, Sunt priviți ca profit, Sunt înrolați soldați, Sunt făcuți vinovați, Sunt undeva în această realitate Printre

Șapte secunde fericite, Băut-am ambrozie în Olimp, Am făcut o pauză în timp Și-n firul vieții mele zăpăcite, Ca de-acea seară cuminte, Cu vântu-i răcoros de vară Și luna palidă și

Ar trebui să fiu fericit, Dacă știu, că un copilaș doarme liniștit În leagănul său încropit Din speranțe milenare, are somnul lin Până în zorii dimineții, Când razele soarelui îi sărută

În umbra morii lui Daudet, modestă Mi-am cumpărat pământ pentru grădină: Încadrată între sacri măslini, va fi păzită De miile de cicade: o armată veselă, nonconformistă. În grădina mea voi fi

Trec pe alea cu castani, Copacii care-mi zâmbesc mereu, Par bucuroși de revedere, Și vor a-mi spulbera gândurile austere, Trec pe lângă pustiul porumbar, Vizitat acum doar de viclene

O codobatură s-a lăsat în apropiere, Pe prundișul imaculat de pe malul Rinului, Unde stau la umbra stâncii unei copile: Lorelei, lenevești în lumina blândă A soarelui și-a nimburilor zeilor

La priveliștea grădinii mele, Mărăcinarii, năvalnici iubitori de pustietăți, S-au aciuat, în lipsă de prejudecăți, Aici; printre uscate rămurele, Cată ca să-și facă cuib, printre alese

O lumânare, duminica, aprinsă Într-o capelă-ascunsă, măruntă și distinsă Prin modestia rugăciunilor cinstite, E martora, de veacuri, nefericirilor rănite. În fum de lumânare pierit-au dragi,

Mihai o întâlnise pe Ella întâmplător - trecuseră între timp ani. De fapt ea îl zărise din autobuz. Îl recunoscuse după statură, după mers. Mihai mergea pe jos, agale, ca și cum nu ar fia avut nici

Mă duc acum spre mare, Venind din înălțimi, Cu mintea goală de gânduri, Cu nimeni alături; Eu și marea singuri. El vine, Astru strălucitor, Aducând Lumină. Viața întreagă se schimbă, Îmi

Peste verzi livezi și câmpuri, de te uiți mai cu seamă, Vezi eroii altor timpuri rămași singuri pe afară, Mulțumiți de-a lor viață, cum că au trecut prin luptă, Se târăsc acum în cârje, râzând