Lebăda albă, lebăda neagră
Față-n față pe scenă, în al tău fraged piept,
Se zbat mereu pe apele imaginare
Ale unui creier de poet.
Pe cea imaculată o adoră,
În fața celei
Mihai nu știa dacă John Donne îi va aduce rezolvarea problemei existenței sale. Era vorba o nouă lucrare pentru profesorul de etică. Tema era „Etica în Anglia epocii elisabethane”. Mihai se confruntă
- Salve Arcardia! Parnasul mi-a fost închis! strigă Gauss, cu paharul de vin ridicat.
Cunoscuții lui îi știau excesele ironice, cu dublu înțeles. În camera lui de student invitase pe câțiva amici,
Între Mihai și profesorul său se pregătea actul al doilea. Prima scenă: în sala de examen. Profesorul Pandele și studentul Mihai Andreescu se aflau în poziția de examinator și examinat.
Profesorul,
o nouă încercare. mersi.
Într-o seară ninsă și târzie de noiembrie Piper trecea îndoit de frig pe-o alee întunecată, urmărit de o umbră la vreo zece pași în urma lui. Piper simțea amenințarea și
Dar cum de nu a „văzut” până acum și de ce i se întâmpla acel dezastru inevitabil, ca un blestem de mult articulat de forțe supranaturale, din nou, în care cădea din nori la pământul, pe un pietriș,
De ce s-a ascuns?
Dacă ești la Dumnezeu, însemna pentru el atingerea apogeului existenței umane, unde nu mai e nimic de făcut decât să aștepți venirea lui Dumnezeu sau răpirea la cer.
Altceva, cum
Dar pe cine interesează viața unui asemenea om? Cine îl ia în considerare? De ce trebuie să-i ascult cuvintele? gândea Piper. În viață e fiecare interesat de propriu-i destin. De ce să mă intereseze
Crina a fost încântată de cafeneaua, pe care o vizita atunci pentru prima oară. Apoi s-a entuziasmat pentru calitatea cafelei. Pentru Piper era o plăcere, să o zărească zâmbind. A aflat că și ea era
Au trecut câteva luni de la ultima discuție mai amplă din toamnă. Era primăvara lui 199x.
Acum Tudor se afla de câtva timp pe băncile facultății, înconjurat de altă comunitate, dar care nu se
Era încă vară. După o lună de la acea cină, în care Piper o evitase pe Iza și din lipsă de altă ocupație începu să iasă singur în căutare de aventură, Iza îl sună și îl invită la o plimbare de rămas
O moarte inutilă, într-un deceniu relativ stabil,
Serenitate superficială, exravagantă,
În timp ce inevitabilul vizibil a avut tot timpul cale liberă,
Și mereu aceleași scuze, impasibile,
De
În vară au plecat la munte, doar ei doi, la invitația lui Tudor. Piper se gândea de mult cum să scape de el, dar nu găsise nici-o soluție plauzibilă. Se hotărâ să-l vindece de nebunia lui și se
Crina a vrut să-și retragă mâna, dar Piper a prins-o dintr-un reflex nebănuit chiar de el însuși. În mintea lui se ciocniră două gânduri: să răspundă cinic sau galant. S-a decis pentru galanterie.
Crina locuia în centru, într-o locuință veche, istorică, de o semnificație adâncă, demnă de a fi ocrotită de UNESCO. Dormitorul vast, era ocupat de un pat străvechi, cu picioare și ramă metalică, de
A atinge – a ieși din sine și-a atinge –
Din piept – transcedentalul foc care nu se stinge,
Vrea să cuprindă-mprejurări și sfere străine
Spre-a evita gustul singurătății peline.
A putea găsi-n
Tudor stătea solitar în razele soarelui crepuscular, rezemat de balustradă, pe chei, și privea apatic pe întinsul mării liniștite. Simțea neantul. Sau mai bine zis: neantul îl umplea, îl copleșea.
Dintr-o mulțime e ales un țap, nevinovat,
Dar fără preț e-n ochii juriului, festiv
E-mpodobit și-nfățișat, în fața lor,
Le este prezentat cum se cuvine,
În sunete de harfă, de timpane,
Îl
Þara căpițelor de fân
Se aseamănă cu-o fată
Fragedă, nevinovată
Și-n mână cu-un pahar de vin.
Inima mi-e fermecată
De-al fluierelor tale cânt.
Þara căpițelor de fân
Te asemăn cu-o fată!
La Sénanque, la mult fericita mânăstire,
Plutește-n aer fin parfum de levănțică
Și vesel ciripit de rândunică,
Bondarii zumzăie din floare-n floare,
Și toată valea e scăldată-n
Peste tot se strecoară o-adiere
De vânt răcoros: printre ulițele
Strâmte-ale orășelului milenar,
El mângâie flori de leandru, flori de crin,
Irișii lui Vincent tremură de
Tic...,
Tac...,
Pe zi ce trece
distanța dintre noi
...crește.
Dar știu că-ntr-o zi
bucurie tristă
va sosi.
Pe zi ce trece
încerc să nu devin
...rece.
Dar știu că-ntr-o zi
marea
Soarele-mi face poftă de mâncare
Dimineața, de un octombrie zece,
Dând siluetelor de macarale
Forme olimpiene-n decorul rece.
Vara a trecut, iar toamna-acum trece,
Cu vântul ei, cu norii ei
Jucăm în viață atâtea roluri, cu și fără premeditate,
Roluri nedefinite, roluri mărunte, roluri silite,
Luptăm pentru un rol în viață, principal,
Să dăm acelui rol acel spirit vital,
Pentru ca
AN