Poezie
Tu
1 min lectură·
Mediu
Lebăda albă, lebăda neagră
Față-n față pe scenă, în al tău fraged piept,
Se zbat mereu pe apele imaginare
Ale unui creier de poet.
Pe cea imaculată o adoră,
În fața celei negre-ngenunchiază
Și sufletu-și voit încătușează,
De amândouă sunt legat pe veci!
Uitat în sihăstria neumblatelor poteci
Întunecate, de mine fug necontenit,
Captiv între coșmar și realitate,
Stringent caut tovărășia corbilor tulburători,
Înțelepți, -ntre geniu și lașitate,
Demoralizat de pierderea multor virtuți...
Te vreau lângă mine, de-ar fi să mă pierd în totalitate,
Te vreau, cum setea își vrea apa!
Dacă momentul nu e un apogeu –
Amar agonizez. Dansați pentru mine?
Dacă momentele nu sunt apogee –
Nu trăiesc. Închideți-mi pleoapa!
La sfârșitul trist de epopee
Visez, că mă săruți! Mor fericit,
Deplin convins, că n-am fost doar victima
Răzbunării unui vis neîmplinit!
001.039
0