Poezie

Alea XI

1 min lectură·17 mai 2014

Mediu

Pe-alea din pădure, ce-așternea, măiastră,

Un covor de frunze-uscate-n fața noastră:

Pe drumul muncitorului, ne plimbăm

Þinându-ne de mână, colindăm.

Pădurea mea, de vietăți păgubită,

Care-mi ocrotești în taină această feerie ruginită,

Foșnești la cea mai mică adiere,

Noi, sub baldachinul tău, ar trebui să fim la adăpost de-orice durere...

Dar această tăcere abracadabrantă, neobișnuită, doare,

Vrem să fugim de tendrețea ei apăsătoare,

Suntem captivi în visul ei aievea pentru noi plăsmuit,

Singurul loc unde ne-am fi putut iubit...

E tăcerea privighetorilor exilate, a poeților neapărată revoltare,

Unde mai adăstăm venirea-nserării -ntr-o singulară-mbrățișare...

001.000

Adrian Nicula. “Alea XI.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-nicula/poezie/14049765/alea-xi

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.