Poezie

Alee VII

1 min lectură·31 martie 2014

Mediu

La domnișoarele din Avignon, la

Ele eu pe jos mă-ndrept, cu forțe noi,

(Drum îmi croiesc prin înghesuieli de oameni goi)

După un secol de nopți-nsingurate,

(Ce vor a fi mereu răzbunate)

Purtat de dor de-nsorite-ndepărtări .

Gâștele Sfintei Eulalia-mi prezic

Nenorocirea: Fugi de ispitele

Lumii, de amăgitoarele păreri,

(Întoarce-te de pe-ale metehnelor cărări)

Caută refugiu-ntre sfintele ziduri!

În claustrul măreței catedrale

Și pașii mi-i oblig la ascultare

Și fac ocolul de treisprezece ori:

(Și-n gând de alte mii de ori)

Să-nving pasiunea nu pot a reuși,

(Spre țeluri mai înalte a păși)

Nici a-mi înnăbuși capriciile: mi-a

Mai rămas ca țel: să-mi păstrez un sens:

(Să trăiesc intens)

Vesel gândul se îndreaptă spre zenit,

În timp ce trupu-mi rămâne-ntemnițat.

Din labirintul vechiului oraș, ies

Învingător, la liman, la lumină,

Fericit, fiindcă în final am găsit

(Unica alee: ce mi-o doresc fără sfărșit!)

Rezolvarea tuturor problemelor.

00911

Adrian Nicula. “Alee VII.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-nicula/poezie/14047059/alee-vii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.