Adrian Munteanu

Canalul Dunăre – Marea Neagră, 1953 Moment crucial Lucram la șantierul Musteață, la spart piatră. Stând pe lădițe, cu ciocanele de spart în mână, ne șopteam unul altuia despre marea veste care ne

Stau suspendat între pământ și-azurul Clipind complice, duhul să-l adaste. Sub fagi străvechi, făpturi iconoclaste, Zvârlind în hăul umbrelor impurul, Au șters rugina clipelor

Regii Divini, Devașii sau Titanii Se reântorc în trup dedat ființei. Mahavantara stoarce neputinței De-a se-nălța tipsia ei cu danii. Maha-Pralaia, Yuga smulg credinței Vigoarea unui crug

Îți sunt obrajii limpeziți de rouă Și tălpile de întuneric ninse. Ating pe trupul tău din zori învinse Uimita floare desfăcută-n două. Pe coapse frâng tăceri în noi descinse. Prin jilava

Dintr-un adânc de liniște și pace S-a înălțat chemarea rătăcită. A tot urcat spre gura mea coclită, Poftind un loc să iasă-n lumi buimace. Dar se revoltă, veșnic istovită, Închipuirea-mi

<div align=justify Închisoarea Aiud, 1949 În coada Teului erau dispuse circa trei sute de celule de o parte și de alta, pe trei etaje, cu balustrade și un gol pe mijloc, de sus până

S-alung din minte oricare ispită, Să spintec orice gând mă mai reține, Orice conflict se năruie spre mine. Să smulg din cuget planta otrăvită. Emoția o schimb cum e mai bine, C-o alergare

Când s-a sfârșit cuvântul, vine clipa Să ne iubim ca-n holdele de aur. Se zbate-n plasa clipei un centaur Izbindu-mi aprig tâmpla cu aripa. În ramul desfrunzit un pui de graur Destramă

Din fiecare munte, din oceane Se-nalță șoapta lor sunând aparte. Un bocet viu pe toate le împarte, Vârând în trupul norilor piroane. Din foc, din aer, tainic se desparte O undă vie ridicând

blestem pe capul meu căscată-i gura când întâlnesc femei cu țâțe pline mă fac atunci cu totul de rușine că-n capul meu se-nvârt idei de-a dura nu le privesc mă-nchid deplin în mine și dau cu

Iată făgașul, iată și izvorul Rostogolit sub malurile supte, Iată și munții gata să se-nfrupe Din râvna pietrei sângerând piciorul. Iată scânteia printre vreascuri rupte Din rariștea

Închisoarea Aiud, 1956 – 1963 Schimbări uimitoare În plină perioadă acerbă de teroare, ne trezim din senin cu lucruri neânțelese. Turbarea gardienilor și a întregului personal administrativ,

Închisoarea Aiud, 1954 – 1962 Metode științifice ; Eram în Zarka. Într-o zi auzim pe sală mișcări, agitații, bătăi de cuie, târșiri de scări, zgomote neânțelese. Spre seară se deschide vizeta și,