În gulagul românesc (12 ) mărturiile tatălui meu

<div align=justify Închisoarea Aiud, 1949 În coada Teului erau dispuse circa trei sute de celule de o parte și de alta, pe trei etaje, cu balustrade și un gol pe mijloc, de sus până jos. În celule, care erau construite pentru una sau două persoane, erau acum câte patru, opt și ajunsesem odată chiar la treisprezece persoane. Paturi suprapuse triplu, un hârdău pentru apă și altul pentru necesități. Pe paturi, saltele cu paie și o pătură la care puneam nasturi sau o coseam sub formă de plic. Noaptea ne înghesuiam în ea de frig, iar deasupra puneam pe noi toate hainele, prosoapele, până și ciorapii și batistele, ca să ne încălzim. Mai târziu s-au introdus calorifere în care, după ordine, se băga căldură aproximativă. Au fost puține perioade mai calme, cu ceva destindere. În rest, un regim aspru, barbar. Geamurile erau cu gratii, dar pe afară au pus obloane, ca să nu poți vedea nimic și soarele să nu-ți surâdă. Uneori te obligau să stai la marginea patului, cu mâinile pe genunchi și capul nemișcat. Prin vizetă eram supravegheați și, chiar disciplinați fiind, se inventau vine pentru care erai grav pedepsit și trecut la “ neagra “, în izolare. Acolo stăteai singur, ziua fără pat care era ridicat și încuiat în perete, iar mâncarea mult redusă sau deloc. La aer, la plimbarea care era în program douăzeci de minute pe zi, nu te scoteau cu săptămânile. Legătura cu familia era interzisă. Mâncarea era redusă la minimum de calorii, doar ca să mai poți sufla. Pedepsele cele mai aprige se abăteau fără a te face vinovat cu ceva. Percheziții regulate și dese te speriau. Erai dezbrăcat până la piele, ți se dădeau alte haine și te mutau în altă celulă, cu oameni străini. Toate cu scopul demoralizării și al desființării. Mihail Munteanu Va urma </div align=justify