Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Tot căutându-mi în afund trăitul

Sonet 475

1 min lectură·
Mediu
tot căutându-mi în afund trăitul
pe sub veșmântul dăruit ființei
dau de vigoarea aspră a seminței
luptând să simtă-n blânde veri cositul
privesc lumina tandră a voinței
până când ochii și-au uitat mijitul
și-nfig în plexul patimii cuțitul
ca să cunosc tăriile dorinței
prin viermuire mai cultiv microbul
lentorilor ce-n pat mă țintuiesc
dar mă dezleg de lanțuri precum robul
și dacă-n trup smerenie primesc
e pentru că-n adâncuri crește bobul
și lupt iubind virtutea să-l sădesc
6 octombrie 2005
023.436
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
80
Citire
1 min
Versuri
15
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian Munteanu. “Tot căutându-mi în afund trăitul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/219477/tot-cautandu-mi-in-afund-traitul

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@dana-banuDBDana Banu
remarcabilă expresia încordată, o senzație de corp dens, de basorelief poetic, cred că poezia ta nu trebuie doar citită ci studiată în fibra ei intimă, o eleganță rafinată dar pulsând cu forță, un anume lirism filosofic, aș spune eu

sincera mea apreciere,
0
@adrian-munteanuAMAdrian Munteanu
Densitatea și ideatica au săpat în minte în decursul unei vieți pe care am trăit-o cu spaimă. Așa se profilează ele acum, într-o perioadă în care, în sfârșit, m-am hotărât să le scot la lumină.
Mulțumesc pentru apreciere și trecerea necesară.
0