Degeaba-ntâmpini omul cu reviste

Nu știu de ce ,dar titlul mi se pare un pic ,,forțat,, desigur că și primul vers, parcă e luat din alt context, eu am înțeles ce ai vrut să spui, dar parcă nu ai mai pus nici un pic de trăire în acest poem, e așa ca un fel de trecere în revista a unor lucruri ce îți trec prin fața ochilor și nu vrei să le scapi, eu cred că nu ai de ce să te grăbești, fiindcă toate au până la urmă un sfârșit al lor, de ce trebuie să postezi așa, știu a fost o perioadă când ai trecut fără să lași semn, mai știu că ai un crez, dar vreau să știi că aprecierea mea nu este numai referitoare la ceea ce scrii, eu am ceva în plus față de alti cititori, eu cunosc omul Adrian Munteanu, omul m-a impresionat pe mine, dar cititndu-i poezia. A trecut deja destul vreme acuși o să fim la omagierea unei perioade...

Prima imagine care mi-a rămas pe retină, de cum am intrat în Institutul de Oncologie de la Fundeni, a fost aceea a holului în care trona un chioșc cu ziare și reviste. O imagine stranie pentru mine, o îmbiere la lectură într-un loc în care oamenii își măsurau clipele câte mai aveau de trăit și care nu corespundea nici decum cu starea de tihnă necesară lecturii și informării. Acestea toate mi se par reale doar pentru cei vii și sănătoși. A îmbia bolnavii de cancer cu reviste e un gest deplasat, o luare în derâdere a stării de suferință și disperare a tuturor celor ce călcau în acel imobil fără de speranțe.
Nu mă aștept ca cineva care nu are această imagine vie în față să poată fii mișcat de cuvintele mele. Le-am notat doar pentru că mie îmi produc o crudă înfiorare.
În privința grabei cu care postez toate aceste texte, să nu crezi că ele sunt într-un stadiu nefinisat. Ele există de mai muult timp în caietul meu. Acum le postez, pentru că voi avea nevoie de ele în pregătirea volumului 3 și pentru că vreau să termin mai repede tot ce aveam de făcut pe acest site. Mai am vreo 30 de sonete și gata, închei evoluția mea și așa aproape inutilă pe acest site. Nu mă retrag, dar voi încetini ritmul postărilor până la dispariție aproape, pentru că e o curată pierdere de vreme. Vezi și tu care este audiența pe care o am.
Să ne auzim sănătoși. Din fericire noi avem și alte posibilittăți de comunicare.