Atâtea ore-n jur. De unde-s oare

Atâtea ore-n jur.De unde-s oare? - orele se preling în trăiri, unele în noi altele dincolo de noi, săpând făgașe, de unde râuri vor naște izvoare în veșminte de gheață, pe care doar o inimă în plină creștere poetică, explodează în aripi, nu uitare, ci bob încolțit în lanuri de cularea soarelui, iar timpul, ei! Timpul e cel care trece prin noi, peste noi, pentru noi, dar și dincolo de noi. Îmi voi lua drept pernă de meditație, expresia timpului murmurată printre brazii veșnici tineri, clipa acelui AZI de ieri și de mâine. Nu uita e luna bucuriei !

...da\'frumos mai scrii...

\"Cu mâine zilele-ți adaugi,
Cu ieri viața ta o scazi,
Dar ai cu toate astea-n față
De-a pururi ziua cea de azi.\"

Eminescu e întotdeauna actual, nu-i așa?

Foarte frumoase versuri, Adrian! Superbe!

Maria - Sentimentul existenței unei luni a bucuriei și a împăcării totodată, m-a și determinat să intervin cu astfel de subiecte . Cred că o facem chiar independent de voința noastră, sub transformarea timpului la care tot revenim. Sper sa mai am prilejuri pentru propuneri asemănătoare până la sfârșitul lunii. Până în 31 decembrie, ziua cuiva.
Mulțumesc pentru aplecarea asupra textului și lumina comentariului.
Andreea - mă străduiesc să nu-ți pară rău când mai intri prin pagina mea.
Monica - sigur că nu ne depărtăm prea tare. Uneori diferă viziunea, diferă limbajul, dar ne întoarcem la punctele care ne-au marcat existența.
Vă mulțumesc frumos pentru încurajări.

frumoasa poezie Adrian
imi place cum curge iar ideea desi simpla ,sub penita ta prinde aripi de.....inger.
este o poezie de 3 stele insa eu nu pot decat sa te felicit.
cele bune cu tine

Adrian,

de la mine n-ai nevoie de incurajari. De cate ori iti citesc sonetele ma simt, eu, incurajat. Pot spune, doar, ca invataturile incifrate, sau clar expuse in versurile tale, imi dau de gandit. Si, banuiesc, nu numai mie:

\"Exista doar o clipa-n noi eterna
Si tot ce fac e intr-un vesnic azi.\"

Aproape dogma!

da,intr-adevar o poezie buna..
poate as fi vrut sa aduc critici dupa atatea laude,insa n-am
de ce..asta nu inseamna ca poezia e o efigie sau e fara
gres,dar tocmai asta e farmecul poeziei...nimeni pana acum
n-a gasit si nu va gasi reteta perfectiunii,si daca ar
gasi-o probabil ca toti am fi goethe,schiller,poe,esenin
sau hugo si n-am vrea deloc asta,nu-i asa?

careia si sonete, scuze:)

Elena - și cu tine fie îngerii.
Adrian - sunt adevăruri în haină personală. Adevăruri cărora le-am adăugat propriile mele experiențe și trăiri. Restul îți voi spune pe cale personală.
Danuț - cred că mai nimerit ar fi să vrem să fim noi înșine. Dar tocmai asta este, deseori, teribil de greu.
Mae - remarca ta o primesc cu satisfacție, mulțumit că se observă și pentru că a fost de la început intenția mea, aceea de a mă reprezenta cu toate sinuasele mele căderi și înălțări. Aș vrea să-ți fac un mic dar, dar nu-ți știu email-ul.

mare dreptate ai,adrian..
stii care-i problema?dupa parerea mea e si imposibil sa fim noi insine.asta e natura umana,vesnic cameleonica...

Omul trăiește în prezent ,însă conștiința ne permite ca să acționăm ,să trăim ,să luam decizii ținând cont de „orele” ce-au fost ,în încercarea de a găsi lucrurile după care tânjim în „orele” ce vor urma…e singura putere reală pe care o avem. Într-adevăr ,timpul pare un drum, în care nu putem înțelege clar ce a fost ,si pe care nu-l putem anticipa ;da , „făgașe moi de ceață” pe care am pășit deja și pe care urmează să pășim. Însă atât de multe frumuseți păstrează clipa aceasta eternă; ea este asemenea unui pământ roditor ,în care dacă avem puterea să privim mai atent ,am reuși să observăm și să ne bucurăm mai ales de “grăunțele încolțite”.