Poezie
Brașov, Drumul Cavalerilor
Sonet 772
1 min lectură·
Mediu
Stau suspendat între pământ și-azurul
Clipind complice, duhul să-l adaste.
Sub fagi străvechi, făpturi iconoclaste,
Zvârlind în hăul umbrelor impurul,
Au șters rugina clipelor nefaste.
Poteca strâmtă, dibuind conturul
Unui colnic străpuns adânc de murul
Tăcerilor din ceasuri moi și caste
Mă poartă calm spre tihna scrisă-n mine.
E Tâmpa martor blând de privegheri
La râvne dulci când rosturi vor reține
Izbânzi târzii la care-n mers aderi
Prin frunzele pe care-am pus surdine
Căințelor ce-au privegheat dureri.
004.915
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adrian Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 77
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Adrian Munteanu. “Brașov, Drumul Cavalerilor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/13972573/brasov-drumul-cavalerilorComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
