Se crapă fusta, pârâie chiloții

chiar de trăia doar pentru furtișag
dar m-au izbit în plex cu mâna stângă
și-apoi cu toții-n buruieni i-o trag

Citind tilul sonetului ( si apoi tot sonetul) am și pufnit în râs, de ce nu mă întreba, mi-l închipuiam pe poet cu zâmbetul sarcastic și pe mine recitând din el…oare ai uitat să lași pauze între strofe sau cum te știu inventator ai încercat o altă variantă, oricum una peste alta, nenumărând silabele mă opresc doar la sintagme și mai ales la mesaj, pot spune că e un sonet de zile mari! E aici un fel de un univers al omenescului din el, din mine, din tine sau… cu toate frumusețile, dar mai ales cu neistovitele sale elanuri de autodepășire. Întreaga poezie exprimă varietatea inepuizabilă a sensibilității, influențată într-un fel, de tot ce societatea și natura în continuă mișcare îți propune ca meditație, desfaci noi unghiuri de zbor în răsucirea unor spirale aproape invizibile.

un text scris de villon prin vara anului 2006, așa îmi pare textul acesta menit a șoca orice ochi de doamne și domnițe,sinceră apreciere a unei mîini sigure de poet, comentariul se oprește aici, reluarea lecturii fiind mai importantă

o poezie underground, profundă, fără umplutură.
naturală, fără machiaj, fard sau mai știu eu ce....
cu respect mă înclin...
numai bine

E de mirare ca o astfel de fiinta mai are si chiloti, avand in vedere mediile decazute prin care isi face veacul si lipsa posibilitatilor financiare pentru a-si inlocui desuurile paraite, din cauza ca vodca saniuta si bronzolul s-au scumpit recent. Oare toti aurolacii sunt stangaci? Oare violurile infaptuite ziua in fata blocurilor de pensionari sunt mai excitante? Oare cetatenii priveau din balcoane comentand si pariind cine urmeaza? Oare cum urlau vizigotii? Tot atatea intrebari la care numai timpul va aduce raspunsul.

adevar\' e k am ras de m-am stricat cand am citit titlul, dar si mai rau knd am citit restul textului.
Respectu-n sus!=))

Maria - este una dintre încercările mele de a ieși de sub dominația sonetului tradițional, măcar ca exercițiu de lucru, pentru că niciodată nu voi ajunge să-l anulez, pur și simplu, pe cel inițial. Mă bucur că ți-a plăcut efortul meu de a aduce sonetul cât mai aproape de noi, cu noi înșine, cu bunele și, mai ales, relele noastre. Este dorința mea de a proba, în timp, că sonetul are ce căuta printre noi și are ce spune, într-o formă care nu are cum să anuleze armonia interioară. Lisa strofelor e premeditată, așa cum fac și în cazul sonetelor experimentale, acelea în care alcătuiesc un text numai din cuvinte care încep cu o singură literă. Și formal trebuie să fie altceva, cum și este. Ai intuit bine zâmbetul care s-a oprit multă vreme la un colț al gurii. Face parte din nevoia unei schimbări, ca să o pot lua de la început.
Dana -foarte interesantă comparația, pe care, reluând textul, o găsesc plauzibilă, cu tot ce aduce modificat un timp al tuturor experiențelor și deziluziilor care ne macină.
Ștefan -e bine că e așa cum ai văzut tu lucrurile. Deplasând accentul pe cotidian, artificiul exterior am simțit că nu mai face casă bună cu miezul lucrurilor, nu mai e nevoie de cosmetizare.
Anghel - câte întrebări la un text de câteva versuri. Nu cred că e rău acest lucru și înseamnă că are viață, că nu s-a depărtat de cotidianul pe care îl știm și pe care poezia e îndreptățită să și-l asume.
Dana - e de râs. Dar numai la început și formal. Cred că ai intuit și tu asta. Știu că ești de la mare. Poate mă ajuți să dau de adresa domnului Marin Mincu. Mi-a fost profesor la facultatea pe care am făcut-o în Constanța, dar tot aud de el, fără să mă pot apropia.
Cu drag pentru toți.

Interesanta tratare a sonetului, specie riguroasa atat ca forma, cat si ca mesaj. Dar in zilele noastre toate au crapat, iar sonetul nu mai canta dragostea in gama majora, marile pasiuni mistuitoare, ca la Shakespeare, Eminescu ori Voiculescu. Banuiesc ca daca Rabelais ar fi scris sonet, ar fi iesit ceva de genul acesta. E un urias hohot de ras, ridicol amestecat cu banal, totul intr-o muzicalitate ce \"gaghila\" urechea. Prejudecata mea romaneasca m-a facut sa ma intreb de unde relatia dintre aurolaci si coioti. De asemenea, nu prea am inteles versul \"era fiinta iar spitalul langa\", adica nu stiu daca toate acestea au aparut asa doar din necesitati de rima si masura. In rest, nu am prejudecati, poezia imi place.

Regret și eu, deseori, că nu ne mai putem mărgini la \"sentimente înălțătoare \" atunci când vorbim de sonetul contemporan. Dacă ai mai citit ceva din cele peste 420 de sonete postate de mine, ai observat că rareori mă abat de la calea tradițională, dar o fac, pentru că altfel aș fi considerat desuet, iar receptarea ar fi minoră. După ce mi-am făcut abc-ul în sonetul tradițiobnal, tânjesc acum spre alte unghiuri stilistice. Cred că am procedat bine începând cu baza. Nu pot fi considerat astfel ca un pictor care trage niște linii strâmbe,cu pretenția de operă de artă, dar nu știe să facă un portret.
În privința neclarităților semnalate, trebuie să explic :
coioții au intervenit din necesitatea de a găsi o imagine comparativă a animalicului reprezentat de comportamentul aurolacilor, una care să vină din alte epoci, pentru a demonstra că, atitudinal, nu s-a schimbat mai nimic. Putea să fie și altceva în locul lor, dar, recunosc, n-am găsit o altă rimă.
Versurile \"era ființă iar spitalul lângă,
chiar de trăia doar pentru furtișag\", vin să explice starea personajului, cel care, cu toată promiscuitatea femeii, o considera ființă omenească și vroia să o ducă la cel mai apropiat spital.E o secvență în care am introdus, pentru complexitatea cadrului,nu numai povestea, dar și reacția interioară.
Pe curând.
În privința

Fără în privința

Multumesc pentru explicatii, inteleg acum. Am citit cateva din sonetele anterioare, pe linie clasica, e un semn bun ca puteti stapani atat de bine ambele registre, solemnul si ironicul, caricaturalul. In plus, paraitul asta v-a adus si recordul la audienta, din cate observ.

Deseori o spun, cu durere : numai în acest fel se bat recordurile în ziuua de azi. Tare trist !

e sobra, suie, austera, dementa...un mix pentru care m-as plimba cu saniuta, acum, de n-ar fi canicula