Poezie
Poezia a murit la țară
1 min lectură·
Mediu
sălbăticie ți-am furat izvoarele te-ai stafidit șerpuiesc prin carne învâltorate albii de sânge în dreptul inimii mi-am pus o roată de moară un ciobănesc mioritic la gură îmi latră și plânge
când ați ascultat ultima oară morarul povestind? stăteau țânțarii cu gura căscată de așa întâmplare grohotișuri de nori curgeau în clepsidre de calcar noaptea hoțește tulea creasta cu stelele-n spinare
se spânzurau păianjenii râzând pânze-n fereastră mirosea a urdă, a jintiță, a sloi și a bulz răscopt de poftă îi curgeau cerului marile ploi din gură în mine mirosea cum miroase mâncarea la mort
aliniați stăteau șoarecii gri să primească pomană mustăceau, îi auzeam dorind: ia-l, doamne, îndată! am dat cep butoiului cel mare cu vin din cel vechi în fiecare cotlon vărsând să înec lumea spurcată
moara a stat, a putrezit roata, băltește ochi vinul n-am reușit să îmbăt decât o broască și-un pește scot solzii tăioși unul câte unul cu palmele goale singur morarul nu mi-a dăruit nici un clește
m-a luat gârla umflată printre pietre mă poartă pe poduri sătenii arată afectați la mine cu mâna e duminică, e târg, vin gospodarii să vândă vite și, uite, bre, cineva a pierdut, păcatelor, una…
044707
0
Mi-e greu să citez din acest flux fără opreliște în care încadrezi imaginea mustind de contururi inedite, a unui sat apropiat de cel preluat doar în haină onirică. Conturul satului, văzut prin ochiul treaz al poetului căruia asocierile neașteptate îi devin mod de existență, are un farmec și o substanță aproape de copleșitor.
Te intuiesc prezent peste tot, chiar și în descrieri neanimate, pentru că mă trezesc întrebându-mă : de unde ai scos la lumină și imaginea asta ?
Remarcabilă și schimbarea de registru de la o poezie la alta, de la un gen la celălalt.