Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

În gulagul românesc ( 1 )

mărturiile tatălui meu

4 min lectură·
Mediu
Cuvânt lamuritor Prin 1937-38, Mihail Munteanu, tatăl meu, era liderul studenților de la Politehnica din Iași. Pustiitoarea apariție a războiului l-a obligat să se refugieze la Brașov. Aici s-a căsătorit, a avut un singur fiu și a cunoscut, după 1944, teroarea anchetelor securității. Aici a fost arestat și condamnat sub acuzația de “ uneltire împotriva ordinii de stat “. Ridicat la câteva zile după ce am apărut pe lume, a rezistat timp de cinci ani regimului de exterminare de la canalul Dunare – Marea Neagră. S-a reîntors acasă pentru trei ani și a fost din nou arestat, primind o condamnare de zece ani, dintre care a facut opt ani de carceră, pentru nesupunere, în închisoarea de la Aiud, cimitirul intelectualității românești. Ros de suferințe fizice și morale pentru un destin, personal și național, ce nu și-a găsit împlinirea jinduită, Mihail Munteanu s-a stins în 1990, la câteva luni dupa ce încolțise speranța unor reale schimbări democratice în România. Apucase să devină membru al Asociației Foștilor Deținuți Politici. Prea tânăr pentru a înțelege exact, la timpul potrivit, rostul deplin al mărturisirilor pe care mi le făcea, adevărata și dramatica dimensiune a suprimării unor deveniri , pentru vina de a nu fi făcut concesii înregimentărilor comuniste, abia după moartea tatălui meu am început să pun cap la cap fragmente de mărturii orale și să înțeleg de ce, la prima întâlnire de după întoarcerea din pușcărie, îmi strângea brațul într-un gest ce mi s-a părut de spaimă și nesiguranță, de hăituire. Brațul fiului său pe care nu-l văzuse de la naștere. Acest gest m-a urmărit întreaga viață, ca și cum din întunericul din care venea s-au furișat limbi de foc, rupând furibund din carnea prigonitului, recompunând marasmul unor suferințe inimaginabile, lupta cu moartea, supraviețuirea și speranța. Din fericire, tatăl meu mi-a lăsat un caiet cu amintirile sale din anii pușcariilor comuniste. Abia acum imaginea acelor pustiitoare decenii s-a lămurit. Mai mult decât atât, am înțeles ca orice mărturie despre suferințele unui neam nu ai voie să o ții numai pentru tine. Ea trebuie destăinuită, rostită sau strigată , pentru a ne impregna de tensiunea, de dramatismul unor veacuri de prăbușire, pentru a îndepărta, cât ne va sta în putință, pericolul recrudescenței unor asemenea monstruozități. Abia după ce am citit mărturiile conținute în acest caiet am realizat că am avut în preajma, veghindu-mi înălțarea, așa cum i-au permis vremea și vremurile, un părinte care și-a probat în timpul tinereții sale anulate, o verticalitate pilduitoare. De câte ori recitesc amintirile pe care le veți descoperi și voi, paginile îmi ard cugetul și mă înăbușa revolta. Simt, din ce în ce mai clar, ca acest jurnal nu este numai al meu. Vă invit la o incursiune prin imposibil, pe parcursul a 40 de episoade care vor detalia ororile petrecute în timpul anchetelor, în detențiile de la canal și în închisoarea de la Aiud. Cei mai mulți dintre cititorii acestui site sunt tineri. Ei nu-și pot alcătui o imagine adevărată a realităților de acum mai bine de 50 de ani decât prin lecturi, prin mărturii. De aceea cred că gestul dezvăluirii acestui document este unul necesar. Realizând că textul reproduce nu numai împrejurări decisive și dramatice, dar și tensiunea conflictului interior, al dezrădăcinării și anulării personalității, am decis să nu intervin cu nimic în stilistica notațiilor. Ele vor fi conturarea reală a modalităților prin care mașinăria comunistă a distrus nu numai un destin uman, ci o generație întreagă. Această generație merită pe deplin efortul de a nu lăsa să se aștearnă vălul uitării și neînțelegerea rosturilor și devenirii noastre. Câte un episod al acestor mărturii, în ordinea notată de autor, va apare în fiecare zi de luni. Va urma
0245896
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
614
Citire
4 min
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian Munteanu. “În gulagul românesc ( 1 ).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/jurnal/78051/in-gulagul-romanesc-1

Comentarii (24)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@maria-prochipiucMP
Maria Prochipiuc
Cele prezentate de tine în această parte de început este ceva cu totul excepțional, inedit pot spune, și acesta este doar începutul... Sunt adevăruri care de multe ori rămân îngropate sub sub trecerea timpului. Inițiativa ta este înainte de toate o datorie morală față de cel care nu s-a putut bucura de copilaria ta. Apoi e datorie față de tine, iar gestul de dezvăluire a acestor documente acum când le-ai înțeles rostul îți va aduce mulțumirea că prin tine tatăl tău ni se poate destăinui nouă celor care suntem aici. Dacă sonetele sunt un ,,pariu’’ cu timpul, aceste dezvăluiri sunt convinsă că vor deveni pagini de carte care vor dăinui dincolo de vremuri.
0
@dorina-bastonDB
Dorina Baston
Cu mare nerabdare astept sa citesc. O surpriza de proportii aceasta \"incursiune prin imposibil\" pentru care, cu umila empatie, sunt gata. Intregul meu respect...
0
@mihaela-maximMM
Mihaela Maxim
un gând de pace pentru tatal tau
o clipa de mulțumire pentru gândul tau
încolțind gestul de a ne spune cine esti
o lacrimă de speranță pentru copilaria ta
rodită târziu pe un trup mereu tanar.
toate acestea împartășite cu noi,
felii de carne și pâine
pe masa timpului
0
@florentina-loredana-dalianFD
“Mai mult decât atât, am înteles ca orice marturie despre suferintele unui neam nu ai voie sa o tii numai pentru tine. “ Adevărat. Felicitări pentru initiativă! Singurul regret pe care-l am deschizând această pagină este că nu am aflat deja primul episod.
Hotărîrea ta de a publica memoriile tatălui reprezintă un îndemn la neuitare. Prea des uităm uneori.
0
@sunet1S
sunet1
Prima veste buna dupa luni de zile. Nu mai credeam ca voi vedea vreodata publicate pe acest site, marturii, care stau pavaza impotriva uitarii obsedantului deceniu.
Astept cu nerabdare sa citesc aceste memorii la \"prima mana\". Aveti dreptate - nu avem voie sa uitam sacrificiile unei generatii de oameni care au suferit pentru simplul fapt ca aveau coloana vertebrala.
0
@florina-daniela-floreaFF
Florina Daniela Florea
ma voi intoarce in timp alaturi de marturiile tatalui tau.
si-mi voi aminti, probabil, tot ceea ce bunicii imi spuneau.
si-mi voi aminti , probabil, tot ceea ce parintii mi-au spus.
si-mi voi aminti, probabil, tot ceea ce am trait in copilarie.

probabil.
probabil ca nu am uitat nimic.
doar ca tin adanc ingropate toate acestea.
cand si cand, le voi povesti fiului meu.

voi reveni, Adrian, sa citesc jurnalul acesta.

cu bine si intelegand (cred si sper) ceea ce simti, publicandu-le,
Dana
0
@radmila-popoviciRP
Radmila Popovici
Eram nerăbdătoare să aflu cauza emoției acestei luni. Acum înțeleg. Chiar de unii nu am fost atinși personal precum tu, deși fiecare în parte a avut și va avea de suferit încă mult de pe urma ghearei comuniste, pot să te asigur că mărturiile tale vin să actualizeze lucruri care trebuiesc \"scobite și dezghiocate\" de nenumărate ori nu de dragul discuției, dar pentru a prezenta încă o dată adevăratul tablou al cruzimii și răutății (IN)umane începînd cu Hristos. Sper ca aceste mărturii, prin groaza de întuneric, să aducă lumina neuitării și mai multă bunătate în oameni. Să aprindem o lumînare în memoria destinelor-jertfă. E puțin. Dar măcar atît.
0
@adrian-erbiceanuAE
Adrian Erbiceanu
Adrian,

Prin publicarea memoriilor tatalui tau iti indeplinesti o datorie de onoare. Sufletul sau -acolo unde se afla- isi va gasi linistea. Multumire mai mare n-ai de unde sa gasesti.
Felicitari pentru noul serial.
0
@lavinia-miculaLM
Lavinia Micula
ma voi apleca CU RESPECT in fiecare zi de luni asupra marturiilor tatalui tau.
0
@anda-andriesAA
Anda Andrieș
Mi se pare un gest de o mare generozitate si de altruism în acelasi timp. Poate atributele sunt sinonime dar eu stiu cã fiecare zi de luni va însemna sã refaceti drumul suferintei cu mult mai intens decât îl vom parcurge noi cititorii.

Dumnezeu vã fie aproape,
Anda
0
@cernat-catalinCC
Cernat Catalin
Atata apreciere si solidaritate gratuita, ipocrita ca vestimentatie, imi provoaca repulsie. E o forma de sinergie maligna, observ cu uimire, cand vine vorba de o suferinta din trecut, sau de marturii inedite ale unor vremuri trecute. N-o sa intelegi nimic din marturiile dansului, ale tatalui, pentru ca o experienta personala, smulsa din vremuri atat de impersonale pentru noi astazi, este incomprehensibila ca sens, ca substanta, ca IDEE! O sa va gasiti timp doar pentru cate o exclamatie de uimire pasagera pe parcursul lecturii. N-o sa simtiti racoarea inchisorii, n-o sa vedeti grotescul, o sa-l intrevedeti, n-o sa plangeti, o sa deplangeti.. Jurnalul Fericirii, mi-e totuna...

Cu o involuntara lipsa de respect,

Catalin

0
@anda-andriesAA
Anda Andrieș
Am trei de \"a\" în nume, luati unul de la mine.

0
@virgil-titarencoVT
Distincție acordată
Virgil Titarenco
Cred că în inima națiunii române se află un înger și un drac, un sfînt și un demon. Ei nu mor. Epocile istorice le sînt doar scena, fundalul. Nu vă temeți să îi arătați lumii.
Mă înclin.
O stea pentru a evidenția o inițiativă rară pe acest site.
0
@anda-andriesAA
Anda Andrieș
Cernat Catalin - \"poezia\" Posibil

\"Laxative ridicole imi stimuleaza lacrimile, sunt penibil
Vreau sa ies de pe propria-mi orbita.\"

Imi cer scuze cã am intervenit înaintea dumneavoastrã,
Anda
0
@elena-malecEM
Elena Malec
Stimate autor Andrei Munteanu,
Ca om de teatru veti intelege cu siguranta interventia mea.

Eu merg la teatru de la 6 ani.
Nu cred ca pot spune ca iubesc ceva mai mult din cultura romaneasca decat arta dramatica.
Pe vremea mea la teatru se juca tragedie, drama istorica la
teatrele dragi mie, Bulandra, Teatrul Mic, National.

Un regal oferit de Leopoldina Balanuta, dupa \'89 in piesa lui Dario Fo, am vazut chiar de doua ori.
Mai nou veneau si cei nedusi in viata lor la teatru, veneau cu copii de țîță, care plîngeau pina se inecau.
Leopoldina Balanuta a trebuit sa intrerupa monologul
si sa-i roage sa respecte sanctuarul artei, pentru numele lui Dumnezeu!
Pe unii care se sarutau si imbratisau in sala, pe acelasi scaun, i-am potolit eu cu cateva priviri.

Ma intreb daca nu avem de-a face cu un spectacol asemanator aici.
Nici nu a inceput bine spectacolul si au curs aplauzele si fluieraturile deopotriva.

Imi permit sa sugerez ca din respect pentru memoria parintelui drag, publicarea sau dezvaluirea acesta sa fie la inaltimea dragostei si pretuirii pe care i-o purtati.

Dati manuscrisul editurilor si veti fi salvat de un circ pe internet cu opinii si atacuri ce nici macar nu vor fi la adresa dumneavoastra, ci a unui om care a scris in suferinta.

Cu toata stima,
Elena
0
@mihaela-maximMM
Mihaela Maxim
ai dreptate, dar nu cred că vor mulți care să îndrăznească să întineze ceva. Suntem mulți sinceri în aprecieri și așteptăm cu inima curată, ceilalți se vor stigmatiza singuri prin gest. Pur și simplu nu-i va asculta nimeni, nu-i va vedea nimeni. Vor trece pe lângă noi puerilele lor observații așa zis... caustice. Au trecut demult vremurile cănd mi-am dus părinții la un fel de teatru -cenaclu și mi-a fost rușine: \"Daca întorceau capul?\". S-a mai schimbat în teatru, tineretul face toți banii din lume, s-a mai purificat, mult de tot...poți să mergi liniștită... mergem și noi, mai încet, dar se pare că luăm treptat direcția cea bună.
Putere și inspirație, forță de a privi trecutul.
Noi... numai ochi și urechi.
0
@elena-malecEM
Elena Malec
Stimate autor Adrian Munteanu,
0
@adrian-munteanuAM
Adrian Munteanu
Tot ce s-a scris aici mi-a adus un val cald de bucurie și speranță. Chiar tot, inclusiv aluziile legate de o posibilă inadvertență de participare afectivă între cei ce vor citi și cei ce au trăit și suportat efectiv marasmul biciului de român abătut asupra românilor. Chiar mi s-ar fi părut nefiresc de calmă, dezamăgitoare și rău prevestitoare o atmosferă de acceptare fără rezerve. Mai ales cu o asemenea intenție în față, ideile trebuie să circule, vorbele și trăirile trebuie spuse, disecate, împărtășite. Propunerea de față nu este dintre cele mai obișnuite și nici dintre cele mai lesne de realizat. Ea se referă la o perioadă din istoria acestei țări în care nu găsești un petec de cer curat. Din poziția în care mă aflu continui să cred că aceste lucruri trebuie cunoscute, la prima mână, cum spunea unul dintre voi, ceea ce începe să devină din ce în ce mai greu de obținut. Timpul trece, oamenii dispar. Cu suferințe inimaginabile în spate, cei mai mulți dintre cei care au trecut prin pușcăriile comuniste, striviți de boli și cazne morale, nu mai sunt. Cu sinceritate am să vă spun că cei mai mulți care au rămas sunt cei care au beneficiat de un alt tratament, deoarece au acceptat colaborarea cu organele represive. Acest lucru va fi clar și decisiv demonstrat pe parcursul jurnalului. Sunt mulți care au devenit informatori, care au acceptat să-și toarne colegii ca să o ducă ceva mai bine sau să iasă mai repede din temniță. Eu cunosc câțiva care s-au grăbit să-și scoată cărți de memorii și să ocupe funcții în noua organizare socială, clamându-și trecutul revoluționar. Mulți dintre aceștia se laudă astăzi cu poziția lor de foști combatanți anticomuniști, cu suferințele îndurate, deși s-au lepădat de vechile convingeri cu supunere și fariseism. Va trebui odată să se facă o cercetare și în acest domeniu. Fără a intra într-o etapă a suspiciunilor, lucrurile nu mai pot fi crezute numai pe cuvânt. Cuvântul este întrebuințat deseori în folos personal .
Din fericire, făcând public acest jurnal, personal nu pot fi acuzat de măsluire a adevărului și nici nu mai pot obține privilegii de pe urma acestui trecut. Cel care a suferit, în tăcere, cu modestie și inimaginabilă putere de a rezista unor presiuni, pe care eu nici măcar nu le pot citi fără să mă infior, nu mai este. S-a dus să se odihnească puțin.
Nu mi-e teamă - așa cum, cu îngrijorare, afirma Elena - că vor fi remarci nepoliticoase, \" distracții din umbră \". Eu știu ce am în mână. Știu că aici nu mai este vorba de teatru și cu atât mai puțin de circ. Dacă vor fi totuși și din aceștia, numărul lor va fi insignifiant și vor potența dreapta receptare. Memoria tatălui meu nu poate fi compromisă. Au încercat și alții, cu pâinea și cuțitul în mână, și n-au reușit.
Pe de altă parte, reacțiile voastre îmi reconfirmă ceea ce intuiam : că aici , anulându-și plăceri efemere, rămân cei care vor fi mâine - dacă n-au și început să fie - cei care să ducă mai departe țara asta prea des pustiită de minți terne. Cred în sensibilitate și în literatură ca stindard al omului superior, a celui reflexiv și profund. De aceea m-am hotărât să public pe acest site memoriile de care pomenim. Voi sunteți cei care aveți dreptul să știți sau să vă amintiți de un segment al trecutului nostru național.Voi sunteți cei care trebuie să vi-l asumați, ca să aveți puterea de a merge mai departe pe căi drepte, în lumină.
Desigur că pentru mine va fi altfel. Implicat, măcar prin consecințe, în toate segmentele ce se vor dezvălui, lectura mea nu este nici comodă nici senină. Măcar dacă v-aș mărturisi că postura de fiu al unui deținut politic m-a făcut să cunosc refuzul de a fi încadrat în unele școli, refuzul de a fi acceptat la o anume facultate și privațiuni nesfârșite, morale și sociale. Voi trece peste toate cu speranță, pentru că vă știu la celălalt capăt al drumului. Sper să nu fiu acuzat de fariseism ,dacă am să sfârșesc afirmând că meritați să fiți cei dintâi care vor citi fascicolele ce vor urma.
Dzumnezeu fie cu noi toți !
0
@radu-herineanRH
Radu Herinean

Salut si eu aceasta initiativa si la sugestia unuia din cititorii tai ti-am creat o rubrica permanenta in care sa incadrezi acest serial.

Tot ce trebuie sa faci atunci cand introduci un text este sa bifezi \"gulag\" pe formularul de introducere de text, la rubrica \"subiecte\" pe care ar trebui acum sa o poti vedea pe respectivul formular.

daca doresti sa schimbi numele rubricii sau scurta prezentare din casuta editoriala te rog sa ma anunti printr-un email sau un comentariu.

mult succes
0
@adrian-munteanuAM
Adrian Munteanu
Mulțumesc pentru încredere și pentru deschiderea manifestată. În prelungirea celor mărturisite mai sus, pot adăuga acum cu certitudine faptul că nu m-am înșelat asupra oamenilor, iar ceea ce urmează să fie citit am , de asemenea, convingerea că va însemna o completare de interes și mare emoție la tot ce se știe și s-a mai citit despre una dintre cele mai negre perioade din istoria României.
0
MM
Mihaela Merchez
adrian,te superi daca cer amanunte despre imaginea care insoteste textul tau? si despre celelalte imagini pe care le vei atasa? :)
ce faci tu e un act de curaj, fie si numai pentru ca vei retrai, amanuntit, toate evenimentele.
e unul dintre textele pe care le retin pentru fetita mea, pentru cand va sti sa citeasca; impactul e altul cand citesti \"memorii\" si altul cand citesti un manual...
0
@adrian-munteanuAM
Adrian Munteanu
Cum să mă supăr. Prima imagine, aceea pe care o vezi, reprezintă Brașovul vechi, Brașovul dintre cele două războaie mondiale, orașul din care pleacă, aproximativ în aceeași perioadă, toată tragedia. În continuare voi posta fotografii de familie, figura tatălui meu înainte și după închisori, fragmente de documente referitoare la proces, la sechestrarea averii, ca si scanări ale unora dintre fragmentele jurnalului, așa cum l-a scris tatăl meu.
Mulțumesc pentru interes și apropiere de importanța subiectului.
0
MM
Mihaela Merchez
eu multumesc :)
0
@adrian-munteanuAM
Adrian Munteanu
Voiam să-i anunț pe cei care au fost aproape de aceste notații, că începând din această săptămână voi introduce câte un episod de două ori pe săptămână, în fiecare marți și joi. Aceasta în urma sesizării faptului că fluența textului se pierde din cauza unei pauze prelungite.
0