Zavalic Antonia-Luiza

Emilian,
Ilie,
Domnule Paşa,
Claudiu,
Albert,

Vǎ mulțumesc pentru feedback, sinceritate, obiectivitate respectiv timpul acordat pentru textul meu (mai mult sau mai puțin mediocru, după cum consideră fiecare), apreciez enorm critica constructivă și mă bucură reacția domniilor voastre (pozitivă și negativă deopotrivă).

Întotdeauna cu stimă și prețuire ,
Antonia.

Un splendid poem de dragoste care trebuie citit, recitit și pus în ramă să căptușească ariile inimii.
Remarc aici precum în toate poemele semnate de tine: iubire & poezie infinită.
De savurat!

“și te sărut cu buzele mele care încă nu te-au intîlnit
ca soarele care știe luna doar pe o parte eu te sărut
unde nu te-a sărutat soarele,

te sărut ca un orb care ține minte doar locul
unde se află frumusețea
și uite așa îți mai dorești un fir de păr în plus
un ochi în plus și încă o viață
pe care să o sărut secundă după secundă pînă acopăr
imaginea ta cu stele cu tot

și am să mai sărut urma rochiei tale
dintr-un capăt al iubirii pînă pe umărul meu
te sărut unde durerea își schimbă numele în numele meu”.

Îți mulțumesc frumos pentru lectură și cuvintele înstelate. M-a bucurat popasul tău.
Îți doresc o vara splendidă și plină de: lună, stele & poezie.

Cu infinita prețuire.

Domnule Pașa,

vă mulțumesc enorm pentru apreciere, recomandări și sugestii. Uneori îmi vin titluri în limba engleză sau altă limbă străină, dar engleza mi-e cea mai apropiată (pentru că o aud zilnic în jurul meu și o folosesc în aceeași măsură precum limba română), dar vă asigur că nu din cauză că ar fi un moft/modă. De peste zece ani scriu în acest mod pentru că uneori așa îmi vin cuvintele (în mod natural), m-am gândit să schimb titlul în limba română pe Agonia măcar, dar atunci nu eram sinceră cu mine și titlul ar fi sunat parcă forțat: “viața ar trebui să fie cea mai frumoasă boală terminală”. Aveți totuși dreptate, un poem scris în română cu titlul în altă limbă nu prea se împacă, însă sufletul meu folosește orice mijloc de limbaj găsește mai potrivit și parcă trece de toate aceste neajunsuri. Sunt conștientă că acest text nu este perfect scris dar mă bucur că mesajul s-a trimis în ciuda tuturor neajunsurilor. Mă bucură enorm intervenția Dvs. Un poem nu este doar stare mai trebuie pus și în cuvintele corecte și potrivite, iar aici mărturisesc că încă mai am de lucru și apreciez din inimă încurajarea luminoasă alături de îndrumările oferite.

Emilian,

mulțumesc pentru cuvintele luminoase de apreciere.

Ottilia,

mǎ bucură prezența ta luminoasă în buchet de cuvinte.

Natașa,
mulțumesc pentru cuvintele frumoase. “Non omnis moriar […]” mereu a fost citatul meu preferat.

Ilie,
mulțumesc pentru semnul de lectură.

Iulia,
mǎ bucură prezența ta luminoasă în cuvânt, gând și emoție.

Cu gratitudine, vouă: oameni frumoși și luminoși,
mǎ bucur să pot învăța cu bucurie de la voi toți, citindu-vǎ cu drag.

Emilian Valeriu,

mǎ onorează prezența ta. Am savurat comentariul tău, fiecare cuvânt.


Iulia,

mulțumesc pentru cuvintele luminoase, mă bucură enorm aprecierea ta.

Cu gratitudine amândurora pentru darul și timpul vostru.

Daniela,
Emilian,
Emilia

Vǎ mulțumesc din suflet.

Iulia,
Ottilia,

vă mulțumesc călduros pentru cuvintele pline de lumină. M-au bucurat nespus.
Vă doresc o vară plină de bucurii, poezie, iubire și multă, multă culoare!

Cu imensă gratitudine.

Și închei lectura mea de poezie (pe astăzi) cu un poem la fel de deosebit. Astăzi parcă am tras lozul câștigător (cu poeme frumoase).

“ mă ridic
beau răcoarea
din palme
în de doruri
îmbracată de timp

facând din
semnele mirării
port sub o sprânceană
cuvinte cu misterul
pictez răsăritul

sunt o fărâmă
de stea
sub o piatra
temporar locuiesc
unui ...fir de nisip!”

Superb este puțin spus. Atât de feminin și delicat că luminează de la sine.
Fericită să-i pot acorda prima stea pentru frumusețea cu care strălucește fiecare cuvânt.

În farmecul lecturii.

Citindu-te îmi aduc aminte de cum am definit acum câțiva ani condiția poetului: “un preafericit bolnav incurabil”. Ne îmbolnăvim de dragoste, o visam, o scriem pe toți pereții vizibili și invizibili. Adevărul e că nimic din ceea ce iubim nu ne aparține niciodată, ci doar această putere de a iubi, fiecare după cât de largă îi este inima. Poezia ta este ca o cascadă, curge cu o viteză și o forța cu care nu te poți pune. Așadar, las stelele să ardă în noapte (precum și în zi, în bătaia orbitoare a soarelui).

Leonard,

ai un poem plin de inimă. De inima ta care crește ca un asteroid în întâlnirea spectaculară cu ceva viu, de acolo unde ia naștere ceva înfricoșător de frumos. Cuvintele tale dor, dor în ochii cititorului, în lacrimile cititorului. Ai o întreaga lume în inima ta, o forțǎ cu care iubești și scrii devastator. Nu apuc să țin pasul cu tine, sunt cumva mereu în urma ta, culegându-ți pașii de torent poetic. Cred cǎ dintotdeauna mi-ai fost un soi de mentor, am crescut cu poezia ta, încă cresc și mă uit la ea așa cum privesc cerul generos al nopții.
Tu ești un om minunat, trăiești și iubești mai mult decât un om.

Te admir cu drag dintotdeauna și aș vrea să găsești fericirea pe care atât de mult și frumos o iubești .

Pentru că aceasta este mai poezie decât poezie. Titlul este absolut superb, un potențial titlu de carte, care v-ar culege toate poemele într-un minunat buchet liric.

Un sonet pe care l-am citit cu mult drag și multă emoție. Frumusețe și cuvânt din plin.

La mulți ani cu multă sănătate, fericire, împliniri și poezie strălucitoare precum inima poetului (ce ne-o dăruiește)!

Cu farmecul lecturii.

“Și-n casa aceea te voi îmbrățișa Intr- o zi
Sau poate într-o noapte
Cine mai știe măsura timpului din lumea ta“

Superb. De citit în lumină.

Iulia,

nu pot decât să zic uau. Felicitări pentru tot ceea ce scrii. Sufletul tău este luminǎ!

Cu drag,
Antonia.

Ilie,

Claudiu,

Emilian,

Emilia,

Vă mulțumesc pentru timpul dăruit. Am scris despre ceva ce mă doare de mult, dintotdeauna. Lumina este pentru acei îngeri sacrificați în luptele pământești, neînțelese și nejustificate. Un singur copil e un preț prea mare, pe care niciun război nu-l poate plăti.

Un poem deosebit, delicat şi puternic ca o avalanșă de lumină. Poemul meu de azi. Prea frumos să nu fie remarcat.

“oamenii, mereu pe un drum al cărui capăt
nevăzut se termină într-un munte,
un munte pe care îl urcăm pas cu pas și
cînd îi cucerim vîrful
ne cucerim pe noi”

“am uitat să ridicăm un deget în aer
să atingem cerul, am uitat
să lipim urechea de pămînt să ascultăm
pașii care se apropie, pașii care se îndepărtează
pașii noștri într-o poveste“.

Dragoste la prima citire, la a doua și tot așa.
Dacă dezbraci acest poem de haine, îl vei găsi strălucind și mai intens.
Spectacular ca o îmbrățișare ce ține la nesfârșit. Așa îmi imaginez cuvintele tale întrupându-se.

Cu cele mai luminoase gânduri.

Iulia,
Emilian,

vă mulțumesc din suflet pentru minuni. Cuvintele voastre sunt lumină peste cuvinte.

Cu gratitudine.

Am citit de mai multe ori pentru cǎ mi-am regăsit sufletul respirând aici. De citit, de recitit până când se face liniște.

P.S. Câteva ore pagina aceasta a stat deschisă, suficient cât sǎ lumineze înăuntru.