Duminica mamelor fără copii

Cred ca e poezie si mai cred ca reda o imagine foarte puternica, autentica si sensibila intr-o maniera discreta, cu tot cu trimiterea la razboi din subsol pe care nu as elimina-o din doua motive: 1 - e genul de text in care tocmai contextualizarea previne interpretarile mult prea generale, 2 - textul in sine nu are o structura de sine statatoare indeajuns de autonoma pentru a convinge. Am spus doua motive initial, dar ar mai fi un al treilea: textul este intentionat scris minimalist (ca intindere) si indirect (ca detalii), tocmai pentru a putea fi completat prin nota de subsol. Asadar inlaturarea ultimei anuleaza practic tot textul, cu atat mai mult cu cat nota de subsol intareste si universalitatea temei doliului matern în fata conflictelor armate.

In alta ordine de idei, mi se pare socanta nonsalanta cu care Ilie insinueaza, negru pe alb, ca atat evreii, cat si palestinienii sunt doua popoare fanatice. Este adevarat ca, pentru a sti ca nimic nu se pierde si ca totul se transforma, trebuie sa fi fost la orele de fizica din generala sau sa-l fi citit pe Lavoisier. Dar pentru a cunoaste vorba "politica e o curva", nu iti trebuie nici macar un certificat de absolvire al ciclului gimnazial. Prin urmare, ignoranta patologica si ranjetul sinistru al autosuficientei, care deriva din ideea ca atat evreii, cat si palestinienii ar fi fanatici, mi se par izvorate din sentimentul dezolant al neputintei de a face distinctie intre ceea ce ne spun altii ca s-ar petrece si ceea ce se petrece cu adevarat. Ma intreb cati palestinieni si evrei a cunoscut Ilie si cu cati a stat de vorba ca sa poata generaliza pana la cotele astea de ebrietate cognitiva.