Sindromul Anna Karenina
când mă ridic pe vârfuri pământul se stinge buzele tale au venit firesc ca o umbră din care i s-au desprins oameni. Râvnesc pe vârfuri dar carnea nu îmi ajunge niciodată. Nu pot spune nimic, nu
AZAntonia-Luiza ZavalicMâinile mele au învățat sǎ scrie în aer
când computerul meu a ars și toți prietenii mei, cititori și poeți deopotrivă au făcut podul de piatră să mă ridice, să prindă din urmă bucățile arse în cărțile mele preferate cu poezii și stele
AZAntonia-Luiza ZavalicAceste urme calde ce sângerează din trupuri firave și cărți
când realitatea este despre monștri din carne vie și rabbit holes — o fiară ce umblă cu mască de om să devoreze în plină zi. Când frica însăși este o fotografie necenzurată cu o fetiță ce i
AZAntonia-Luiza ZavalicPoezia ca o bucată de carne
din care ai vrea să nu mai muști. Căci s-ar putea să curgă din ea fragmente însângerate cu oameni și îndoieli. Să închizi ochii ca pe niște porți cu gene sfidătoare și lungi în timp ce pui
AZAntonia-Luiza ZavalicVertebrele deschise ale acestui poem
din care ne privim original uneori fără de ochi. Efemeri şi epuizați până la moarte în timp ce Dumnezeu lasă să alunece-n noi tot ce poate fi mai puternic decât orice durere. Să fii om
AZAntonia-Luiza ZavalicSă ne fie viața aceasta singurul lucru de care să nu ne mai temem
dacă ceva ne zguduie puternic, înfiorător când atingi un om un punct sensibil şi mâini desfăcute de carne. Îmi pot imagina o viață unică pe care să o pot iubi fără niciun păcat, dacă inima
AZAntonia-Luiza ZavalicNoi suntem oameni fantastici cu mâini de zăpadă și puls
şi numai Dumnezeu ne-a învățat cum sǎ punem întunericul în borcane tandre. Căldura nu ne lipsește niciodată. Dacă ni se ia din inimă, jur cǎ putem umbla vii cu dragostea la vedere ca niște clopoței
AZAntonia-Luiza ZavalicÎntre aceste file de cărți suntem aproape desăvârșiți
când înghițim viațǎ. Și mai presus de toate suntem acei muritori ce pătrund pe tărâmul plângerii construind case nemuritoare din pură imaginație și felinare vechi. Toată viața mea am
AZAntonia-Luiza ZavalicPână când degetele mele vor muri
în gustul acestui vis cu zǎpadǎ Nu, niciodată nu suntem în siguranță. Viața nu este decât o durere ce respiră adânc acești plămâni de hârtie şi sângele nostru ca o cerneală ce pătează în
AZAntonia-Luiza ZavalicTerminal lucidity
cum ar trebui sǎ fie finalul unui om fericit în momentul acela neprevăzut când plouă insațiabil și bucăți uriașe de picături cristalizate se simt cum lovesc pe piele caldă,
AZAntonia-Luiza ZavalicNu este suficient să supraviețuiești pentru a fi viu
Aceasta e viața pe care am primit-o după puterile mele. Nimic spectaculos, doar mormane de cărți ce au murit cu mult timp în urmă. N-am izbutit sǎ salvez viața mea din alte pagini ori viața cuiva
AZAntonia-Luiza Zavalic(cum) rescriu din minte nopțile mele fantastice cu Bulgakov
puse bine într-o sticluță încăpătoare în care am salvat ceva timp, bănuți vechi, cuvinte arse iar apoi vată îmbibată în parfum vintage. Sufletul meu este un ecou muritor plin de suflete,
AZAntonia-Luiza ZavalicTimpul celor mai anonimi dintre eroi
noi nu ne vom întâlni niciodată, visători sau necunoscuți lângă ferestre obișnuind să hrănim păsări imaginare cu picături de pâine imaginară aceste răni și-au învățat pe deplin granițele, au
AZAntonia-Luiza ZavalicAceste mâini inedite, pictează-le!
ca şi cum ele nu ar trebui să cunoască moarte niciodată. Le-ai înveli în piele lucioasă de fluturi și toate umbrele vor sfârși luminos în jurul ochilor ei — inele nevăzute ale altor planete
AZAntonia-Luiza ZavalicCât de mult încap într-o singură zi (banală de miercuri)
Când scriu poezie creierul meu se transformă în plasturi nesfârșiți de oameni. Am o zi în care să fiu doar eu — euforică şi melancolică în același corp de prințesă tibetanǎ. Ochii mei se topesc la
AZAntonia-Luiza ZavalicCând sufletul tău nu poate fi capturat nicăieri.
totdeauna când plouă îmi cresc vene frumoase tu vii tăcut lângă patul meu şi îmi deschizi pleoapele mele de lunǎ știi sufletul meu are grijă de tine a învățat să-ți rostească din
AZAntonia-Luiza ZavalicLabyrinth
Când metaforele sângerează înlăuntrul tău ai vrea să trăiești la capătul infinitului ce descoase din sfârșitul tuturor oamenilor acestui secol sǎ respiri în fiecare plămân viu o gură sǎtulǎ de
AZAntonia-Luiza ZavalicCǎmǎruța antidot
ce frumos ar fi să te întorci pe urmele pașilor tăi doar noaptea decupând oameni din ferestrele calde ori sǎ lipsești din visul cuiva drag desculț și viu cu toate durerile tale prelungite-n
AZAntonia-Luiza ZavalicPalmele ucisului în Izium
Sǎ îndrepți o floare, sǎ faci ceva nemuritor pentru lumea aceasta ce a uitat de mult sǎ zâmbească. Nu te-ai născut pe timp de război, războiul s-a născut în tine, te-a căptușit în pământ ca o
AZAntonia-Luiza Zavalicdeasupra cerului nostru părea că sângerează
Ia-mă de mână și răcește-mi măcar puțin din buze. Sǎ creștem în jurul acestui foc ca niște oameni maturi, imuni la toate aceste dezastre provocate de alți oameni. Cutii cu apă săpate
AZAntonia-Luiza Zavaliccum nu pot să mă prefac şi curg din tine
chiar în acest moment ce tulbură frumusețe până la adânci bătrâneți aș vrea să te cunosc să fiu mâna ta dreaptă ce ocrotește toți copiii orfani ai acestei lumi departe în lumina soarelui să
AZAntonia-Luiza ZavalicFelitsa
într-o zi vei ajunge să te obișnuiești să fii un simplu privitor croșetând ferestre imaginare plămâni îmbolnăviți de prea multă viață au devenit martirii nevăzuți ai acestei lumi.
AZAntonia-Luiza ZavalicZorile
prima dată când nu am murit a fost acea zi îngăduitoare Dumnezeu umbla din cameră în cameră, Îl vedeam cum oprește din întuneric și totul i se supunea Lui mirosea a viață udă,
AZAntonia-Luiza ZavalicDespre capătul nesfârșit al singurătății
sunt un om ce a învățat să vorbească cu suferința altor oameni ei niciodată nu spun nimic doar atârnă de nori cu haine grele ce acoperă tot ceea ce poate însemna ploaie și suflet.
AZAntonia-Luiza Zavalic