Vasile Munteanu

scris parcă întru așteptare, într-o convulsie a absenței culorilor, parcă ne-am afla în prezența unui bilet lăsat lângă un trandafir încă plin de rouă de poet înainte de a se cuibări din nou în brațele jumătății (reale sau imaginare) ce nu și-a întrerupt somnul; forța poemului nu vine din descriptiv, așa cum poate ar părea, ci vine din sugestie, din absența sau rotunjimea contururilor născute parcă printr-o decantare stilistică, o eliberare de exces și formule poetice.

cu plăcerea lecturii,

nu cerceta aceste legi
să nu-ți expire iute... viza;
că pân\' la urmă o pățești
să nu îmi zici mie Diviza.

cu prețuire,

Vezi bine, decât capra lui, mai bună a vecinului

când te pricepi așa de bine
la hard, la soft, la paritate,
că... “tot pățitu-i priceput”
nu sunt doar vorbe aruncate

Stimulator de “mână curentă”

de pui mână de la mână:
ce-are Dan, ce-are Mitică –
n-o să spui că-i virusat
liftul fiindcă... nu ridică

salut \"gura lumii\" :),

Enache: ai dreptate; mulțumesc pentru prezența neașteptată și pentru părere.

Adriana: spunea Mendes într-o poezie: \"pe monumentul norilor ridicat în picioare/ înregistrez delictele orizontului/ scufundarea vapoarelor/ maltratarea pasagerilor clandestini/ angoasa pescărușilor și a înecaților...\"; îmi place să cred că genul acesta de cântec ți s-a răsucit pe degete; mulțumesc.

serios, mă derutați :); regulament? așa se numește textul acela împărțit în capitole, puncte și subpuncte referitor la \"nivelare\" care dă dreptul unora \"mai nivelați decât alții\" să se comporte după bunul plac și să își impună \"voința virtuală\" asupra acelora care îl respectă? serios, nu mai vorbiți de concepte atât de abastracte la mine în pagină, mai sunt destui naivi pe site, nu cred că am rămas singurul...

1. ai câteva construcții nefericite:

a) prova vs. hangar; b)ne mai întâlnim + o dată; c) blocaj de circulație (navă și/sau avion); d) dușcă + dată pe gât dintr-o dată.

2. cu excepția celor de mai sus, găsesc plăcut intimismul așteptării împlinite pe care (cu o stângăcie care mie îmi pare că înnobilează textul) reușești să îl redai fără exces de cuvinte și de stilistică;

de asemena, îmi place cum reduci descriptivul la jocul de lumini și umbre și, mai ales, la gesticulație.

insomniac (deci puțin ursuz :) ),

„Bulgări de abur căzut Zac după gard și pe case. Trece un circ cunoscut,
Leneș, pe străzi somnoroase. Grea, pardoseala de lut Mîngîie tălpi lipicioase.
Hai să ieșim din trecut Sus, în grădina cu oase.Tremură-n semn de salut
Plopul cu frunze lucioase. Uite bănuțul pierdut Jos, pe sub bancă, la șase.”
(Leonid Dimov)

haute-couture avec Liviu Nanu, într-o dificilă bivalență semantică a adecvării expresiei la „simțire”; posibil să mă înșel, dar, într-o astfel de abordare, ce este spus se subordonează semiotic sensurilor implicite, inexprimabile, intraductibile într-un limbaj impropriu, „altern”; litera textului este, prin urmare, o infirmitate, zbuciumul mâinilor unui mut care dorește cu disperare să își strige spiritul, consumat, din nefericire, totdeuna la nivelul „imaginii” și al „imaginarului”; este real ceea ce nu putem vedea și suntem aceia ce nu putem fi văzuți.

același,

mulțumesc; mărturisesc, nu mă așteptam la o așa prezență.

Viorel: rostul cuvântului, cred eu, este să nască alt cuvânt; fără această \"naștere\", probabil că totul ar fi tăcere.

Alice: amintești tu de scrierea lui Bajenaru...; filiața mea, dacă vorbim de astfel de asocieri, e mai degarbă de genul: \"Viața începe la Milogu\'\" sau \"Johnny boambă\"; încearcă, merită.

Adriana: circumscriu :).

George: așa e, aminitirea în lupta cu praful; praful din noi și praful din afara noastră.

Dana: și eu m-am perindat ieri pe sub felinarele acelea din Port au Prince... am scris... am șters...; sper să ostenesc în curând și să mă așez pe una dintre băncile rostirii.

încă o dată, vă mulțumesc.

mulțumesc pentru cuvintele deosebite și pentru prezență;

posibil să fie o schimbare, Maria, sau poate numai alternanța aceea afectivă care ne face din când în când să ne simțim vii; și da, am gândit și \"internetul\" în text, el este implicitul lui \"&\" :); mulțumesc.

Liviu: a***a să fie... sau invers, adică: a***a :); volum zici? ce trebuie să se întâmple se întâmplă...; mulțumesc.

mulțumesc, Dana; înclin să îți dau dreptate; bivalența unei scari (de bloc...), de exemplu, implică în mod obligatoriu ca la nivelul ei zero să întâlnești subsolul, umezeala, tenebrosul și, prin contraparte, te-ai aștepta ca cealaltă extremitate să sugereze altitudinea...; în realitate, în multe cazuri subsolurile sunt amenajate conform unei ordini inerente, în timp ce \"înălțimea\" este o simplă terasă de carton și smoală, un simplu spațiu al \"antenelor comune\"...

cu drag,

mulțumesc pentru părere; posibil să ai dreptate, în definitiv, orice morală este o forțare (a naturii umane).

mulțumesc pentru lectură și semn; ai sesizat bine... subiect și obiect deopotrivă; mulțumesc.

cu drag,

Dana: între două tipuri de rahitism: exterior (carnivor, devorator și autodevorator) și interior (măduvă), se pare că pentru om aerul este un \"material nobil\", către care artistul aspiră, dar pe care nu-l poate utiliza decât formal; informalul unei astfel de esențe nu se supune nici unui limbaj; mulțumesc pentru prezență și pentru semn.

Katya: ... \"adrisantul necunoscut\"... :); mulțumesc.

Adela: \"Legenda spune că pe-aice/ Euridice, fata tracă/ din iaduri și-a mutat în sălcii/ a jale - părul lung și verde\" (Blaga)... :); mulțumesc.

depresie zici? hm... și când mă gândesc la faptul că inetnția mea era una \"represivă\" (operator vs. represor)... :)

mulțumesc pentru prezență și pentru asociere.

maestro (dar fără margarete...),

Ioana, Silviu: deoarece intervenția voastră surprinde același aspect, am să îmi permit (lucru pentru care îmi cer scuze) un răspuns comun: pentru mine există numai două categorii de indivizi cărora le lucesc ochii: nebunii și bețivii (și, ca să nu fiu înețels greșit, nu de puține ori m-am surprins astfel); altmiteri... \"religios\" și (mai ales) \"păgân\" mi se par simple scorneli dogmatice; dacă o singură religie este \"sectă\", atunci toate religiile sunt secte; nu cantitatea indivizilor, ci calitatea lor dă valore unei dogme...; mulțumsc pentru lectură și pentru semn.

Mădălina: asociația metaforică poate trăda o idee sau un apetit; exceptând finalitatea textului în sine, nu îmi pot permite să îți sugerez altfel o atitudine vizavi de text; alegerea îți aparține; mulțumesc și ție pentru prezență și pentru evidențierea celor două planuri.

călători obsesivi ai unui drum derivat din ireal, proiecție a unui spațiu intangibil, prin care ne e dat să trecem, dar în care nu putem opri; \"virtualitate\" a unor oameni cărora le putem vorbi, dar pe care rareori îi putem întâlni; totul într-un ritm sacadat, mecanic, imprimat de impersonalul mijloc de transport; poem al neliniștii și al căutării, al unei finalități intinerante, pentru care singurele puncte de reper sunt amintirile, ce se succed cu regularitatea stâlpilor de pe marginea drumului și pentru care viitorul pare să aștepte undeva \"la semnal\".

cu drag,

în țara maidanezilor castrați
ce fecundează găuri de covrig
e împărat un angrosist de frunză
tăiată cu vaporul peste dig...

Dana, supărarea și... întoarcerea de sensuri :).

ca și în cazul clopotului, în dragoste comunicarea nu se face prin intermediul materiei, ci limba care exprimă înțelesuri este vibrația, acest univers al expansiunii circulare, pentru care anotimpurile au valoare de rază, iar timpul valoare de diametru; formula după care se calculează o astfel de geometrie (un astfel de \"bilanț\") este: Inimă 2R (unde R este o constantă atât orizontală, cât și verticală).

cu drag,

Felix, n-am să mai dezvolt alte idei plecând de la textul tău, text pe care îl găsesc, ca întotdeauna, bine argumentat (dar în continuare nu destul de incisiv, ci doar pedagogic). Am să mă rezum la două trimiteri pe care sper să le găsești pertinente și care, cred eu, sintetizează foarte bine maniera de abordare:

primo: „... literatura i-a restituit progresiv fricii locul adevărat, în timp ce psihiatria se apleacă acum din ce în ce mai mult asupra ei. În zilele noastre, este cu neputință să mai numeri lucrările științifice, romanele, autobiografiile, filmele în al căror titlu apare cuvîntul frică. În mod ciudat, istoriografia care, în epoca noastră, a desțelenit atîtea domenii noi, pe acesta 1-a neglijat.
În orice epocă, exaltarea eroismului este înșelătoare: discurs apologetic, ea lasă în umbră un larg cîmp din realitate. Ce se află în spatele decorului ridicat de literatura cavalerească ce proslăvea neobosit bravura cavalerilor și batjocorea mișelia prostimii? În opere majore care transcend orice conformism, însăși Renașterea și-a asumat corectarea imaginii idealizate a bravurii nobiliare. Întradevăr, se înțelege oare că Panurge și Falstaff sînt niște gentilomi, tovarășii preferați ai unor viitori regi? Primul declară, pe corabia zgîlțîită de furtună, că va răsplăti cu o rentă de „optsprezece sute de mii de scuzi... pe cel care îl va duce pe pămînt, așa cufurit și scîrnav\" cum se află. Cel de-al doilea, logic cu el însuși, a renunțat la onoare: „Ce-mi trebuie mie s-o pornesc... în întîmpinarea cuiva care n-are treabă cu mine (e vorba de moarte)?. . . E onoarea în stare să-mi pună la Joc un picior? Nu. O mînă? Nu. Să-mi ia durerea dintr-o rană? Nu. Care va să zică onoarea habar n-are de chirurgie nu? N-are. Ce-i onoarea? O vorbă. Ce con¬ține vorba asta onoare? Aer.. . Atunci n-am nevoie de ea. Onoarea e doar un herb, atîta tot și cu asta mi-am încheiat catehismul\". (Jean Delumeau - \"Frica în occident\")

secundo: \"– Ați scris Istoria nebuniei, a clinicii și a închisorii. Benjamin a spus odată că înțelegerea noastră a istoriei e cea a învingătorilor. Scrieți cumva istoria celor care pierd?
– Da, mi-ar plăcea mult să scriu istoria învinșilor. E un vis frumos pe care mulți îl împărtășesc: să se dea în sfîrșit cuvîntul celor care nu au putut să-l ia pînă în prezent, celor care au fost constrînși la tăcere de istorie, de violența istoriei, de toate sistemele de dominare și de exploatare. Da. Dar sînt două dificultăți. În primul rînd, cei care au fost învinși – în cazul de altfel că există învinși – sînt prin definiție cei cărora le-a fost retras cuvîntul! Și dacă totuși, ar vorbi, nu ar vorbi propria lor limbă. Li s-a impus o limbă străină. Nu sînt muți. Nu că vorbesc o limbă pe care n-am fi auzit-o și pe care ne-am simți acum obligați s-o ascultăm. Prin faptul că erau dominați li s-a impus o limbă și niște concepte.\"

(Tortura e rațiune/Die Folter, das ist die Vernunft/ La torture, c’est la raison; convorbire cu K. Boesers)

cu respect,

să se revizuIAscă; comunicărII