& internatul

un fel de imagine nuanțată a unui cotidian ce alunecă într-o realitate suprasensibilă, aș spune eu, finalul e măiestrit lucrat, alunecânde imagini pe o suprafață fără asperități

mulțumesc, Dana; înclin să îți dau dreptate; bivalența unei scari (de bloc...), de exemplu, implică în mod obligatoriu ca la nivelul ei zero să întâlnești subsolul, umezeala, tenebrosul și, prin contraparte, te-ai aștepta ca cealaltă extremitate să sugereze altitudinea...; în realitate, în multe cazuri subsolurile sunt amenajate conform unei ordini inerente, în timp ce \"înălțimea\" este o simplă terasă de carton și smoală, un simplu spațiu al \"antenelor comune\"...

cu drag,

Începutul unei noi zile cu toate ale ei: feline flămânde, aragazuri aprinse, ustensile intrate în funcțiune, totul așezat ca pe tavă pentru deshiderea unui nou poem, pentru a ne opri o clipă să privim așa doar cu un ochi întredeschis ce vrea să ne spună poetul. E clar, doar artistul are alte preocupări, nu-l interesează decât cum este dimineața, nu întâmplător privește pe geam și de acolo și înjurătura, ceva nu este în ordine sau e poate ticul lui zilnic. Un stil de poem parcă picat din altă sferă, oboșnuită cu poeme de forță aici în pagina aceasta…de asta e greu să mă exprim. M-am oprit tocmai să las semn că am simțit o schimbare…

Ai surprins bine și cu talent acest moment al zilei, al vieții. Un poem frumos și surprinzător, deși aplecarea ta spre meditație, spre elegie mi-era cunoscută. Poate ar fi timpul să le strîngi într-un volum. ***

mulțumesc pentru cuvintele deosebite și pentru prezență;

posibil să fie o schimbare, Maria, sau poate numai alternanța aceea afectivă care ne face din când în când să ne simțim vii; și da, am gândit și \"internetul\" în text, el este implicitul lui \"&\" :); mulțumesc.

Liviu: a***a să fie... sau invers, adică: a***a :); volum zici? ce trebuie să se întâmple se întâmplă...; mulțumesc.