clopoțel

O naturalețe a spunerii care ascunde arderi atomice. Sau copilăria cuantică. Inventez și eu sintagme inspirat de versurile tale.

în varianta munteanu
mi-a plăcut zău că da

e ultima zi de școală și soarele
tremură de parcă s-ar suna de ieșire

subscriu

O atmosfera melancolica si o nostalgie dupa vremurile tineretii rebele par a se ascunde in versurile acestea. Dar structura profunda e mult mai bogata in semnificatii. Avem aici, mai degraba, nevoia de intoarcere la izvoarele vesnice ale poeticului, de aceea \"pe cripta aceea/ si astazi goala\" nu trebuie sa se astearna praful uitarii. Final stralucit.

o poezie ce reține cititorul, trebuie să îți spun cu sinceritate că ieri am citit-o de vreo 5 ori:), are o anume tresărire a ei ce o diferențiază, la prima impresie pare o notație simplă dar privind-o mai atent în lumină descoperi o anume gravitate dulce-amară, primele 2 versuri din ultima strofă oferă întregului text o ramă de lux, părerea mea

da, o poezie cu transparențe și culori nebănuite

mulțumesc; mărturisesc, nu mă așteptam la o așa prezență.

Viorel: rostul cuvântului, cred eu, este să nască alt cuvânt; fără această \"naștere\", probabil că totul ar fi tăcere.

Alice: amintești tu de scrierea lui Bajenaru...; filiața mea, dacă vorbim de astfel de asocieri, e mai degarbă de genul: \"Viața începe la Milogu\'\" sau \"Johnny boambă\"; încearcă, merită.

Adriana: circumscriu :).

George: așa e, aminitirea în lupta cu praful; praful din noi și praful din afara noastră.

Dana: și eu m-am perindat ieri pe sub felinarele acelea din Port au Prince... am scris... am șters...; sper să ostenesc în curând și să mă așez pe una dintre băncile rostirii.

încă o dată, vă mulțumesc.