Poezie
de cer tăciune
1 min lectură·
Mediu
¤ deșert
privește criptele ornate sau sărmănuțe – după stare
din câte fraze se tot spun cuvântul e: înmormântare
suntem cu toții cerșetori în sâmbete de morți dând gură
pomenilor ce n-au venit să ne-ntremeze în făptură
plâng unii doar de mila lor iar alții râd primesc avere
un cer ce fierbe cu măsură coliva prafului de stele
¤ cu vântul
degetele noastre corzi de liră pe note deșiră
opera sufletelor-glod
îl deplâng pe irod
gloria – salomee cu șolduri de șarpe
poate-ți pare dans de urs verbul spus
greșești – sunt înghițitorul de lanțuri
groparul jongler
al dreptunghiurilor desenate cu șanțuri
¤ deșertăciune
în cer zvârlu
găleți încerc să scot din aștri putrezi sâmburi și borhot
apoi întind
ca în poveste mese la dreapta miri la stânga lor mirese
costume negre
albe voaluri vântul le flutură-n croiala moartă rândul
o muzică
albastră surdă milostivă împovărează valsul prin colivă
din depărtare
ai crede că se joacă de-a greierii înghesuiți în groapă
fire de iarbă
otrăvită ei vâră micilor cântăreți cu arcușul în gură
s-au înfiorat
bălăriile și scaieții vorvotesc de îngrijorare sticleții
și numai bucătăresele bocitoarele
varsă peste manuscrise urcioarele
002.413
0