jurnal trecut de furtună

drumurile mele sunt întotdeauna adânci
eu tulbure numai astfel mă pot decanta

*
mă-nvârt după deget suviță, bag seama târziu, un tic de pe vremea când eram copil și mi-era teamă să spun
uite că Intercity-ul iar nu oprește la Roșiori iar o să mă certe Anton că n-am tras semnalul de alarmă
nu știe că am mâinile ocupate pline ochi cu ochi gata gata să se răstoarne pe ape doar picioarele tropăie mărunțel a iarnă vreun pod suspendat legănat între clipe
dar cu picioarele nu poți lăsa urme de-adevarătelea decât cel mult să ți le bagi în pământ rădăcină de lemn la un capăt
și asta o singură dată, evident

*
de ce mă nimeresc mereu într-un tren care urmărește încăpățânat distanțele gările cu o singură linie
așa mă poartă drumurile nu eu pe ele și asta mă face praf în ochii lumii care stă pe margini

*
uneori se nimerește o potecă
și-atunci încep a merge pe ea cu pași repezi flămândă nebună legată de coama cailor mei
vine să mă aleagă o vreme altminteri m-aș învârti perpetuu giratoriu
bunică-mea umbla noaptea călare prin vie cu pușca-n mâna eu de ce m-aș teme de hoți
sau de sensuri
prin buzunar bate doar vântul și inima altuia
n-are cine mi-o fura cum s-o fure e cusută pe dedesubt în carne vie

*
o secundă înțepenită pe banchetă într-un tren oarecare eu
și cald prea cald pentru ianuarie
ies pe coridor nu se fumează, evident
timpul se oprește anormal în câmp fără gară deschid ușa de la capătul vagonului mă sperie vântoasa năprasnică
n-ai fi bănuit-o dinăuntru geamurile prelingeau doar secunde murdare praful meu ales cerul larg deschis așternut vinețiu cearcăne pe pământ rotocoale de paie alergând ca nebunele zici c-ar fi lacrimi dar nu sunt de uscată ce-s
ușa e gata să izbească reacționez cumva la relanti trăgând piciorul un pas înapoi
doar un pas și ce-ar fi
ce-ar fi dacă aș sări acum
în mine purtată precum rotocoalele acelea fără sens pe dinafară
nu sar
răstignită umbra de om curge drumul între două linii paralele centură de castitate cheia pierdută niciodată umbră altui drum

*
ascunsă-n palme aprind țigara gestul e băiețos bravez cu siguranță
mi-amintesc mesajul Alinei ai grijă e furtună în Europa se va opri în Carpați vor trece dincolo doar rafalele și ciudat mă liniștesc
prea târziu pentru grijă asta e tot ce-am avut
furtună
și-atât

*
trag cu sete clandestin din fumul albăstrui
uite că nu vine controlorul l-am vazut mai devreme un mustăcios masiv un urs îmbrăcat în albastru
l-aș fi privit blajin ursoaică în ochi și-aș fi oftat patima grea fumatul ăsta
din bârlog sigur m-ar fi iertat la cât de lung mi-e drumul adormită iarna
zâmbesc ursulește îmi termin țigara mă-ntorc pe locul meu
în compartiment un bărbat guraliv caută vorbă mă prefac adormită agață pe altcineva discuții sterile ce mulți bani au unii dom’le în țara asta despre politică mici bere frigul curentul trenurile de odinioară și

cumva nu-l mai aud

îmi zumzăie captiva din colivie i-au venit păsărelele dau ocol pe-afară o cheamă
sărmana stă ghemuită nebună nenorocită tremură câte-un geamăt o zbatere fâlfâie din cioturile ei de aripi și asta face să sune totul ca un zumzet zvârrrr zvârrrr
degeaba
lumea ei nu-i nici acolo nici aici al ei e întotdeauna crepusculul întotdeauna nicăieri
marginea de drum un început al altuia și tot așa
gândul se-ntoarce numai în oglinzi retrovizoare atenție obiectele văzute sunt mai aproape decât par

*
pe genunchi mersul trenurilor schimbă paginile dus fără-ntors
pe-afară e furtuna-din-Europa
brusc mi-e dor năprasnic de capătul drumului meu cel de la care-am plecat
însă nu mai am bani de alt bilet oricum trenul ăsta nu-ntoarce niciodată de bună voie

ațipesc resemnarea sensului unic