Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

rugăciunea fiului

de vorbă cu leul din bucătărie

1 min lectură·
Mediu
pe patul din bucătărie zace un leu trist
are douăzeci și patru de mustăți le-am numărat câte douăsprezece pe stânga tot atâtea pe dreapta
e un animal fără trup și de fiecare dată când mestec în ciorbă
îi vorbesc

leule de ce ești trist ieri m-am tăiat la degetul arătător de la mâna stânga
din partea inimii a curs mult sânge m-am speriat și am plâns
dar
l-a rugat Radu pe Dumnezeu așa fă, Doamne, să nu mai doară pe mama
și nu m-a mai durut

mi-am amintit cum mai demult sau mai aproape i-am cerut eu cerului
să mă ia să mă uite să mă facă alta
amarnic plângeam femeiește însă pe mine nu m-a auzit nimeni

vezi leule de ce e bine să ai un fiu?
când o rană se deschide întotdeauna se roagă pentru tine
cineva pe care Cel-de-sus îl ascultă

*
când am terminat ciorba
am înțeles de ce leul e trist
și eu nu.
0146.242
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
159
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Florina Daniela Florea. “rugăciunea fiului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florina-daniela-florea/jurnal/236815/rugaciunea-fiului

Comentarii (14)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

cu riscul de a intra in off, intrebarea ta ma provoaca si desi cei mai multi de aici nu au nic macar copii am sa0i caut pe cei care au si care uneori se intreaba de ce e nevoie de copil; pentru ca doar asa o sa ai parte de nepoti, lucru pe care un parinte nu-l va intelege decat cand va deveni bunic.
0
@anni-lorei-mainkaAMAnni- Lorei Mainka
da, asa e , copii se roaga si sunt ascultati...
frumoasele tale rinduri m-au intristat ptr ca eu atunci demult nu le-am scris pe ale mele, ma bucur ca tu ai facut-o
0
Poem existențialist/Kierkegaard de cea mai inaltă calitate, întrebări atât de dincolo de ciorbă.
Ideea este de excepție, filmul Matrix ar fi fost ceva mai bun dacă în loc de scenele tâmpe din bucătăria \"oracolului\", ar fi fost inserate scene prelucrate din poezia ta.

Felicitări.
0
Bogdan, uneori mi se intampla sa ma indoiesc de rosturile mele pe-aici si-apoi ma tai la un deget sau mai mult si vine fiul meu cu raspunsurile fara sa stie macar ca mi le da:)

Anni, nu fi trista, oricum pastram prin buzunare toate momentele astea speciale si cand ne e foame, mai rontaim din ele, oricati ani am avea

Romulus, nu stiu daca ciorba (adicatelea rolul de gospodina aproape inevitabil la care ne rasuceste vremea, femei fiind) e atat de desprins de kirkegaard:)
cat despre idee, nu e decat relatarea in viziune proprie a unui fapt real:): m-am taiat rau de tot la un deget si fiul meu de 12 ani s-a ascuns la el in camera si s-a rugat pentru mămuța lui, să n-o mai doară:)

cu zambet, va multumesc pentru popas si cuvinte.

p.s. n-am ce sa fac, asta e:)
uneori mamele au sclipiri culinare poeticesti:)
0
Distincție acordată
@adrian-suciuASAdrian Suciu
A fost o placere sa citesc poemul asta. O perceptie panoramica a lucrurilor, semnificativa prin acuitatea privirii dar si prin gestualitatea simultan profana si rituala. Mi-a amintit de scena WC-ului care se transforma in catedrala din Filantropica. Dar textul e departe de a fi doar atit. El se construieste (nu stiu cit constient si cit din intuitie) pe planuri diferite si diverse, care se justifica si se sustin reciproc macar prin faptul ca nu sint in nici un fel stridente unele fata de celelalte. Mersi de lectura.
0
Că uite ce iese!

Cu drag.
0
Adrian, de planuri am fost constienta, in special de existenta lor, suprapunere temporala, de trecererile instantanee.
si am incercat asta: sa le redau cat mai fidel in cuvinte, constienta fiind ca e posibil sa-mi situez vorbele pe o limita firava intre patetism si perceptie.
(ca nu ma pot dezbara de tot de lirism si de conditia materna, asta e alta mancare de peste, am prins o clipa de-un picior si-am vrut s-o leg)
multumesc pentru apreciere, ma bucura si ma onoreaza.

Romulus,
inca ma ustura taietura.
0
@florin-caragiuFCflorin caragiu
uite câte se pot întâmpla în timp ce deguști ciorba, vreme în care se derulează vorbirea cu leul, cu Radu, cu Dumnezeu... o poezie despre nevoia de schimbare, despre sângerare și durerea resimțită în inimă, despre copilul ce poartă în palme destinul Părinților și îl aduce înaintea lui Dumnezeu... leul e ca o oglindire a forței creatoare de viață și exprimare atinse uneori din cauza izolării de neputința sau lipsa resurselor de a mai renaște... care însă poate găsi prin ființa ce deschide porțile miracolului cu nevinovăția sa un suflu înnoitor, nou acces la transparența vederii, la izvoare...

\"vezi leule de ce e bine să ai un fiu?
când o rană se deschide întotdeauna se roagă pentru tine
cineva pe care Cel-de-sus îl ascultă\".



0
asa e, Florinule, asa e, tizule:)
numa\' leul acesta singuratic, fara trup, fara urmas habar nu are ca puterea nu sta-n colti ci in ciorba mea de zi cu zi:)
nici eu n-am stiut-o pana nu m-am taiat.

ma bucur de trecerea ta, stii?
multumesc.
0
@vasile-munteanuVMVasile Munteanu
\"o mamă bună face cât o sută de profesori.\"

cu poftă bună,
0
Distincție acordată
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
poezie ruptă din cotidian. ca un spațiu sacru în care întâlnirea subtilă pe firul filiației, atinsă de rugă, face ca lucrurile să capete rost și sentimentul rădăcinilor vii să existe mai presus de orice întâmplare fericită sau nefericită a vieții. simbolistică fină, cina, leul, sângele, plânsul și întreaga constelație a maternității.

Ela
0
Vasile, macar de-as fi, omule, macar de-as sti sa fiu asa...

Ela-Daniela, semnul tau instelat ma onoreaza si ma bucura deopotriva.
Poezie rupta din cotidian, adevarat, din cotidianul meu zapacit, in care amestec deopotriva visul cu fapta.
zambet: iti dai seama ce fel de ciorba mi-o iesit, nu?
de perisoare. am eu ce am cu ciorba de perisoare, mai daunazi, acum vreun an si ceva, nu mai stiu exact, pe langa o astfel de ciorba ascultam Queen si evident, cand am gatat-o, am trosnit alt text:).
uite-acum mi-am amintit de asta.

multumesc pe-un zambet amandurora,
0
@dan-noreaDNDan Norea
Acu-nțeleg un bun motiv,
de ce nu m-am tăiat și eu:
copiii mei la Dumnezeu
se roagă preventiv.
:)
0
asa o fi, daca zici tu:)

eu nu stiu decat ce-nseamna sa fii mama-de-raduc si cam atat.
0