pe jumătate îmbrățișați

recomand un poem de dimineatza, conturat bine cu idei si imagini... e mai mult decat un poem de sambata, e un poem ce te trezeste de doua ori intr-o dimineata...:)

mai trec, P.G.

dar e locuită și încărcată de simboluri în fiecare cămăruță. El este măsura lucrurilor.

Este o poezie scrisă natural, concisă, care nu intră în auomatism. Finalul este puternic.
Ideea poeziei este susținută și de motto-ul bine ales.
Din punct de vedere al construcției, poezia este conturată nu doar de imagini, ci și de stil, referindu-mă aici la nivelul fonetic.
Mesajul este clar și se transmite natural, pentru că nu este încărcat cu figuri de stil inutile.
O poezie bună.

auomatism-automatism

Paul: Mulțumesc de trecere, mă bucur că te-a înviorat poezia.
Silviu: adevăr grăit-ai.
Andreea: E o bucurie pentru mine să văd că ai un ochi spre fiecare dintre detaliile ce compun corpul poetic. Mulțumesc!

e o voce optimistă aici
\"frigul împărțit în bucăți mici
înghesuie între noi ființe și lucruri
tânjind iubirea
ca pe un ceai fierbinte\"
toată lumea are iubirea pe buze ca pe un ultim deziderat
dar ea e construită din lucruri mici
aparent nesemnificative

într-adevăr, atenția la lucrurile mici e ceea ce face de cele mai multe ori diferența, mă bucur că ai oprit \"reflectorul\" pe această parte-cheie

mie mi-a placut motto-ul si ultima strofa din poezia dvs, care-mi pare chiar deosebita.

Cred că poezie este în strofa:

\"în fiecare dintre ele dibui
un semn aproape cald
legat la ochi
cu o fâșie de singurătate\"

Cred că e corect \"dibuiesc\", ca verb de conjugarea a IV-a, dacă nu cumva între timp s-au mai schimbat lucrurile.

Ramona: Mă bucur că te-ai împiedicat de pragurile poeziei și ai găsit ceva pe plac, mulțam frumos că ai lăsat semn.
Alina: așa e, verbul e în clasa a patra, dar mi se pare ok, m-am uitat ca să fiu sigur în DEX și apare ca la mine, eu cred că e importantă limba vorbită, unde merg ambele, și de unde pleacă iar și iar uniformizările de tot felul. Mă bucur că ți-a plăcut strofa a doua.
Prima strofă caută pe cineva care s-o placă, please!!! :)

:)))))))) hai ca zic eu ca-mi place si prima. :D
și aburul ce se lasă desenat
pe muchiile tălpilor
faine si aceste versuri. am incercat sa mi le imaginez si mi-a iesit. :)) cuminte abur! :)

strofa întâi îți mulțumește frumos, nu se mai simte singură și în plus, ai făcut-o fericită :)

observ o deschidere laica imbucuratoare,,, poezia sa ma ierte dumnezeu este o eliberare... iata un poem deplin in acest sesns,,, poetul isi asuma cu maretie libertatea ...acest pas defineste un poet... a carui suflet
este asa cum omul... Poemul este deosebit... l-am trait si m-a trait deplin... Uln

scris parcă întru așteptare, într-o convulsie a absenței culorilor, parcă ne-am afla în prezența unui bilet lăsat lângă un trandafir încă plin de rouă de poet înainte de a se cuibări din nou în brațele jumătății (reale sau imaginare) ce nu și-a întrerupt somnul; forța poemului nu vine din descriptiv, așa cum poate ar părea, ci vine din sugestie, din absența sau rotunjimea contururilor născute parcă printr-o decantare stilistică, o eliberare de exces și formule poetice.

cu plăcerea lecturii,

Uln: Mă bucur că ți-a plăcut. Ca să-ți spun sincer, nu văd tocmai așa lucrurile privitor la \"liberare\". Știu că există o diferență între mentalitatea iluministă apuseană și cea filocalică răsăriteană în privința libertății, am observat însă că odată cu globalizarea cele două perspective se repun în discuție pentru fiecare om în parte, și au loc demersuri critic-recuperatoare între culturi.
Mie mi se pare că receptarea din partea cititorului e uneori lipsită de libertate atunci când împarte poezia în laică și religioasă, când vede constrângeri acolo unde sunt deschideri și deschideri acolo unde sunt constrângeri.
În viață, legătura cu Dumnezeu o văd ca eliberatoare în cel mai înalt grad, fiindcă nimic nu amenință libertatea, nu mărginește și plafonează omul ca întreg în afara patimilor, a păcatului ca \"despărțire de Dumnezeu\", ca uitare sau opoziție. Pentru mine nu există nimic laic în sensul de \"în afara\" relației cu Dumnezeu, fie că o conștientizăm, fie că nu. Deci o scriere care conține elemente religioase este un lucru firesc, o deschidere firească, adică înscrisă ca o vocație în firea omului. Nu e nevoie să mă forțez sau să mă constrâng pentru asta fiindcă ține de viața mea de zi cu zi, de exprimarea liberă a vieții ce caută exprimarea și împlinirea concretă. Și în fapt orice scriere exprimă o relație cu cuvântul care e al Cuvântului. Întâi de toate libertatea sau gradele de libertate le ai sau nu le ai, libertatea e modul iubirii, ce deschide un câmp infinit de lucrare: \"iubește și fă ce vrei\". Libertate nu mi se pare a fi alegerea de a-ți pierde libertatea, curajul \"alegerii contrare\" de a fi \"în afara\" relației cu Dumnezeu, care aduce pierderea libertății. Fiecare vede bineînțeles în felul lui, eu văd oricum ca pe ceva foarte propriu maturității la care s-a ajuns în contemporaneitate să se distanțeze critic față de o separare artificială între domenii ce în fapt se întrepătrund. Din necesități metodologice, s-a procedat la o fragmentare a întregului viu în bucăți, știința fiind caracterizată de caracterul local și operatoriu. Din cauza exceselor intelectualiste, se uită că separarea este doar ceva reductiv, o abstractizare, din necesitatea izolării unor felii de realitate pentru descoperirea unor anume legi, regularități, principii de funcționare etc. și se trece într-o separare ideologică. Părțile întregului ajung să fie privite ca disjuncte, ca organele după o disecție, ca părți aflate în relații de exterioritate reciprocă. Or se uită aici de principiul fundamental al vieții spirituale și anume întrepătrunderea, concept-cheie în tradiția răsăriteană. Acest concept tinde să fie revalorizat tot mai mult peste tot, inclusiv în Apus, vezi fenomenele de holism, entanglement și non-localitate din fizica cuantică. Deci, ca să mă întorc la obiect, religia, știința, filosofia, arta sunt \"domenii\" care se întrepătrund când ele exprimă viața omului întreg. Libertatea sporește odată cu gradul de iubire și comuniune. M-aș constrânge, mi-aș pierde libertatea dacă de frica părerii altora sau a unei idei - nici măcar \"politic corecte\" în contextul de astăzi - despre o pretinsă opoziție între laic și religios, primul fiind investit cu atributul libertății, iar celălalt cu al constrângerii, ceea ce după părerea mea poate fi și este atunci când e vorba de o viață duhovnicească autentică o mare eroare și drastică limitare, aș încerca să par altfel de cum sunt, să separ niște planuri care se întrepătrund. Cred că și tu gândești așa în perspectivă, după cum te miști în poezie și comentarii. Cam asta e părerea mea pe scurt, sper că nu am exagerat cu ceva, lucrurile pot fi desigur nuanțate mult, ca de fiecare dată. Oricum, mulțumesc mult pentru com.

Mulțumesc pentru că ai văzut așteptarea, sugestia, decantarea, căutarea formei eliberate de excese formale. Trecerea ta este ca de fiecare dată prețioasă.