Poezie
atelaj
1 min lectură·
Mediu
săgeți de gheață crivățul doboară-n cântec urs polar
din cer atârnă de metal canini pătați cu auroră
- târziu!
târziu și-am vrea să-nchidem suntem aici din răsărit
bătut pe umăr m-am lovit de o voință cam piezișă
că aș fi beat nu țineți seamă păreți mai roșii în obraz
nu mă mai strângeți de grumaz de parc-ați trage sănii grele
bocancii mei lucioși de piele alunecă sunt două foci
și în banchiză mii de copci întredeschid iriși albaștri
mă ninge…
doamne! e-un văzduh de parcă mii de flori se-nchină
acestei pânze de lumină ce-i sunt eu ramă la muzeu
stârnesc uluci căței mă latră mă bat cu bulgări moi copii
cu nasuri cârne fesuri gri la fel ca lumea ce-i așteaptă
de ce-aș dori s-ajung din nou la mută masa mea de scris
pe-atâtea uși scrie: Deschis și n-am ieșit de ierni din casă
în lanț!
îmi strânge versul gâtu-n lanț să îmi trag hoitul pe la pol
trec printre oameni ca pe-un hol pe care kafka l-a visat
0105087
0

Inclin sa cred ca tot poemul este un puzzle, terenul de joaca al unui arhonte, ca realitatile pot fi mereu altele in functie de o mica toana a acestuia... un arhonte cu mici slabiciuni boeme care stie sa moara intr-un final pe masura :)
P.S. Expresiva si sinteza poemului regasita in succesiunea celor trei moire... târziu!/mă ninge.../în lanț! cu toata libertatea de traire a termenului mediu, atatea puncte de suspensie ce nu se mai termina de parca finalul vine ca o izbavire.