Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

am însetat într-o rugă

(accident)

1 min lectură·
Mediu
ți-aș spune că te urăsc – nu m-ai crede
te iubesc ți-aș spune – nu ți-ar păsa
vei întreba cu un aer de veche filosofie:
îmi iese din asta ceva?
iarna iscă între oștiri un câine de gheață
din unitatea lumii evadez sunt dezertor
necitat încă pe ordin de zi
nu nu există altare
unde să te întinzi ca în dormitorul iubitei
și numai zăpada
înalță ziduri împrejurul crimei de a trăi
în pragul naosului mă clatin ca un bețiv
nu știu
am coborât din mașină sau claxonul acesta
-i al meu
de unde vin eu nu există faruri
ci doar cotețe de animale și păsări între care
zadarnic stau cu pumnii plini de grăunțe –
sunt carnivore
mai afumat decât o cădelniță spun
mă culc în mine ca să mă trezesc în tine
și dacă îți iese ceva au ba
numai atoateștiutorul o știe
044.452
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
145
Citire
1 min
Versuri
23
Actualizat

Cum sa citezi

Vasile Munteanu. “am însetat într-o rugă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/226650/am-insetat-intr-o-ruga

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Descopăr o lume de credință și păgânism amestecate, răsucite, încurcate dar care transmit dovezi despre un spirit viu care duce o luptă interioară. Fie să iasă victorios!
0
@nica-madalinaNMnica mădălina
sunt inca indecisa daca sa raman in planulul ironico-resemnat si concis la nivel de expresie creat de strofele unu si patru sau in cel aparent explicativ, cumva inductiv, sustinut imagistic si metaforizat din strofele de mijloc.
de fapt, cred ca aceasta oscilare pe care mi-o sustine delimitarea registrelor discursului din text e unul dintre instrumentele pe care insusi textul mi le ofera pentru adancirea interpretarii.
sa ajung astfel, ca receptor, dincolo de mesajul existentei in afara pragmatismului schimbului interesat (\"imi iese ceva din asta?\").
0
@ioana-geacarIGIoana Geacăr
Gâlceava înțeleptului cu sine:\"mă culc în mine ca să mă trezesc în tine\", ori altfel zis și memorabil: \"car je suis un autre\". Cântec păgân!
Sau religios poate fi !
0
@vasile-munteanuVMVasile Munteanu
Ioana, Silviu: deoarece intervenția voastră surprinde același aspect, am să îmi permit (lucru pentru care îmi cer scuze) un răspuns comun: pentru mine există numai două categorii de indivizi cărora le lucesc ochii: nebunii și bețivii (și, ca să nu fiu înețels greșit, nu de puține ori m-am surprins astfel); altmiteri... \"religios\" și (mai ales) \"păgân\" mi se par simple scorneli dogmatice; dacă o singură religie este \"sectă\", atunci toate religiile sunt secte; nu cantitatea indivizilor, ci calitatea lor dă valore unei dogme...; mulțumsc pentru lectură și pentru semn.

Mădălina: asociația metaforică poate trăda o idee sau un apetit; exceptând finalitatea textului în sine, nu îmi pot permite să îți sugerez altfel o atitudine vizavi de text; alegerea îți aparține; mulțumesc și ție pentru prezență și pentru evidențierea celor două planuri.
0