Seară de vară
cu pas de fecioară
pe aripi de tei
venită-ntr-o doară -
un glas adormit
îngână o doină
fugară.
În verde duet
urmând-o încet,
dansează arcuș
jucăuș și poet -
se-ascunde în
Lacrimi de dor se preling dinspre orizonturi,
ochii cerului au culoarea visului dimineții,
inima ta miroase ca o floare visatoare de tei
ascunsa în palma mea,
vibrând în zâmbetul primăverii
În dimineața aceasta, oglinda rânjea la mine cu ironia unui monstru marin. Rictusul o sfâșia vertical și îmi lumina discret cele câteva riduri apărute peste noapte la colțurile aurei abia trecute de
am ascuns depărtarea
într-un mac
rușinat de Calea Lactee
și ochiul tenor
te rescrie pe aripi
de crepuscul amar
în cântecul lebedei
la margine de inimă
m-am rătăcit de mine
căutându-ți
Bătaia de aripi
aplaudă primăvăratic
la scenă deschisă
amăgirea boabei de vis.
Știi…viața ta-i doar zbatere de aripă,
o iluzie-două...
Jocul tresare și se întoarce în matcă,
omul palid și
Primăvara aceasta se poartă orgoliile,
Asortate cu șal în culoarea mâniei.
Se-nroșesc tremurând rușinate magnoliile -
Martori triști, fără grai, la debutul orgiei.
Se drapează în clini
sunt bolnav de seară târzie
luna neagră îmi palpită aritmic
în piept
din ce în ce mai acut
verbele mi-au suferit
un colaps
noaptea trecută
și secția de terapie intensivă
are toate paturile
inimi izbucnesc izvoare printre pietre
călătoare
pasul iute de zefir le dezmiardă
în delir
și pecetea de tăcere
grea ca somnul de-o părere
se deșiră
rezonant
peste clipa
de
sa te petrec
în sărut reavăn
ascuns
în buzunarul de la piept
al ierbii
întorc pe dos
toate primăverile
pentru o rimă nouă
la verdele crud
rătăcesc setea
razele rămân prinse
cercuri de gheață îmbrățișează
visul fără suflare al versului putred
mormânt criogenetic în așteptarea primăverii
unui timp în afara sufletului
gânduri de stâncă
se povârnesc cu hohot
prelung
de dincolo de întunericul din zori
chemarea orizontului
răscolit de vise sacadate în modulații de doină străină
clapă de sidef
peste mitul unui Icar trădat de legendă
pumnal violet
secundar
uriași adormiți pudrați cu bezea
grațios creionați într-un glob de cristal
lumina lăptoasă a primăverii
un început de zâmbet
cu suflet de yodler
brazi în spielhosen râzând către hăuri
o mână
Bună seara!
Pragul serii
l-am trecut, uitând în pripă
de șicanele durerii
cu o lacrimă pe-aripă.
Rezervarea mi-am făcut-o
într-un vis
alaltă-seară
când mirarea mi-a cerut-o
o iluzie
Îmi urlă pustiul a vers nenăscut,
ecoul se sparge în țăndări de spumă,
pescăruși de vocale dansează rotund
desenând cu incendii
iluzii de zori.
Și ninge cu alge spre cerul captiv
sub tălpile
cât de adânc te-ai furișat atunci
în mine
și cât de cald
mă bântuia uimirea,
pe buze, reci, îți împietreau
străine
fioruri vagi
cerșindu-mi rătăcirea,
și cât azur vibra pe strună
Prietene, sunt sigur că știi despre ce vorbesc. Și tu, ca și mine, te-ai lăsat ritualic de scris în fiecare zi, dimineața, la prânz și seara, ca o lepădare de Satana a nașului înaintea
rătăcit printre războaie pierdute
de strajă
la porțile nopții
stau
cerber nemilos cu propria inimă
răstignită
între speranțe absurde
îmi rezem tâmpla însângerată
de umărul nopții
Prin lume citesc teama de cuvinte,
E dulce somnul vieții dinainte.
Porneam la drum cu sete de-nțelesuri,
Orbecăind prin șanțuri și eresuri,
Emoția-mi juca în sânge farse,
Zile de foc rosteam
cuvinte
în patru picioare
cuvinte cu gheare
ochi roșii pândindu-mă
cuvinte colți
tânjindu-mă
poftă aprinsă
de a mușca
din inima mea
bucată cu bucată
de fiecare dată
cu fiece
Suflet gri, suflet mic,
toarce calm,
toarce cald
o mustață ca un spic
ochiul vieții
de smarald,
sărut aspru ca un dor
și-o gheruță
ca dojană,
glas micuț, pas ușor,
inimioară
ca o
sunt zile în care toate cuvintele
s-au spus
metaforele lucesc pal
monedă calpă
versurile deșteaptă ecouri
știute pe dinafară
îmi ascund obrazul sufletului uzat
sub masca aceleiași
mi-am tăiat venele
cuvintelor
Petronius
hohotea în mine
gestul simbolic
demitizat
în numele eleganței
de modă veche
poate
prea
veche
peste curcubeie
de tinichea
bătăile
liniștea explodează sonor
pe retina dimineții
fundal de soare mort
în războiul de o sută de ani
al primăverii între patru pereți
între patru iluzii
cerul se face roșu
fierbe oceanul de
mă plânge
tăcerea în hohot de iele
mă iartă iubirea prelinsă din stele
mă seacă un zâmbet
de tot ce aș fi
mă bate un clopot
în note pustii
mă cere în sevă
copil nenăscut
să-i fiu
din