Poezie
Neviață
- lui Vlas -
1 min lectură·
Mediu
liniștea explodează sonor
pe retina dimineții
fundal de soare mort
în războiul de o sută de ani
al primăverii între patru pereți
între patru iluzii
cerul se face roșu
fierbe oceanul de sânge
de la un orizont la altul
oameni cu tâmple de ceață
joacă stranii roluri de pantomimă
pe scena de val
cămașa de forță a morții
mă înfășoară perfid
boa constrictor
lupii sarcastici
își urlă polifonic
setea de mine
număr în nerăbdare răbdătoare
cu voința spânzurată în neștiut
o clipa cât 60 de minute
secole amare număr
de la douăzecișitrei înapoi
înspre nimic
durerea absentă își bate joc
de carnea mea
suferința nepăsătoare
horește nebun la alte mese
clipe vegetale mă vor pierde
refuzându-mi neființa ca pe un dar
nemeritat
trebuia să fiu
eu
022361
0
expresivitatea acestor versuri, cantul lor nebunesc pentru un ceva, ori cineva care si-a vazut, pret de cateva secunde, toata trainicia prin fata ochilor sai, lupii flamanzi care uita ca viata-i de pret si sfasie carnea si setea de cunoastere la doar douăzecișitrei înapoi/înspre nimic, plus acel strigat surd \"de ce?\", cand constatarea ori rugamintea finala mai are puterea sa spuna un nemeritat/trebuia să fiu/eu...toate acestea mi-au adus un fior de tristete, de durere si cred ca am sa stau o clipa sa-mi revin, sa ma scutur un pic, sa ma reculeg.
Mi-a placut poezia ta, atat mai spun, alte cuvinte sunt de prisos.