Valentin Boeru

Visând la ziua care vine, Mulți, vând la prețul cunoscut, Pe zeul ce l-au mai vândut, În alte vremuri. Tot haine. Și-n sunet de arginți primiți, Se strânge lațu-n jurul lor, Că nu pot fi

O, prietene! Cât de așteptate erau călătoriile cu trenul. Visate îndelung, dorite. Evadări din rutină și monotonie. Aventură sub toate aspectele. Șuieratul îndelung al trenului în depărtare,

Cu gura mare spui ce-ar trebui să taci. Cu râvnă tu arăți ce nu se – arată. Când lumea te observă, din lată-o faci mai lată Și cari mereu cu tine ai ignoranței saci. Când vezi vreo nerozie, tu

Părinții noștri tineri și-au dus în spate crucea Pe care nici în glumă nu o puteau numi. Visau să prindă clipa ce-i scapă de povară Nainte să depindă de vremuri, de copii… Speranțe încolăcite

Piatra trăiește viața ei de piatră, În alt barem de vreme măsurată. Natura se compune și din stei. Piatra e vie, deși pare moartă. În alt barem de vreme măsurată, În care viața omului nici nu

Sunt aberații fără seamăn Ce nu le uiți o viață-ntreagă, Pot lua ades pentru sensibili Aspecte de reală dramă. S-a întâmplat în locu – n care, Nu poți să crezi c-ar fi posibil. La prost nu-i

Slab și înalt, cu privire ironică înțelegătoare, din care izvorau alternativ scântei de veselie, săgeți dojenitoare, sau limpezimi de duioșie și înțelegere, și-a trăit tinerețea năvalnic. Domina și

Pașii pe dalele reci vibrează a căutare. Șovăielnici testează, parcă , soliditatea pietrei. Se apropie pentru a se îndepărta la fel de nesiguri. Par că aparțin cuiva

Dreptul la replică l-aș acorda în fapte, Așa cum pentru zi e replică în noapte, Cum pentru rău făcut e replică-n dreptate, Sau pentru viață e replică în moarte. N-aș acorda sub nici o

Eu nu trăiesc după platforme aprobate Și nu mă bucur când îngrop în haosul din jur, Speranțe ce s-au dovedit deșarte, Iluzii imbecile ce n-au decât contur. Am năruit grăbiți acel castel

E viața zilnic un eveniment Schimbat mereu de întâmplare Sub canonada razelor de soare Se iscă lupte ce devin Motiv de-ngrijorare. Se luptă-n fiece moment Sărmanul om cu

Copile o să bată ceasul! E ziua-n care ești copil. Așa a botezat-o omul Cu aer sobru și subtil. Astăzi vorbește despre voi Copii ai lumii, lumea toată. Se fac rapoartele de soi În

La ce-a folosit timpul dus libertatea Când luptă ca-n codru se dă între hoți, Iar noi fără vorbe rămânem cu toți Văzând ce averi le-a adus strâmbătatea. Se nasc mereu bande, noi

Povestea baloanelor de săpun Somnul adânc din timpul dimineților în care mama ne obliga să ne cufundăm , pentru ca astfel să își poată rezolva treburile impuse de rutina zilnică, fără grijile

Ce-i sărăcia? Neputință. Abandonare, umilință, Traiul boem, nesăbuință, Cântec de lebădă, căință, Legat de cele din-nainte, Trădări de sine și pe alții, Haotic drum, străine

Vorbind de adevărul meu, Cu obosită-nfățișare, Mă simt ca omul ce-a aflat, Că până mâine moare. Când condamnat definitiv, De o instanță rea și rece, Măsoară-atent și disperat, Secunda

Nu mai avem subiectele comune. Nu mai dorim același viitor. Nu mai avem pe loc de ce rămâne. S-a-nchis trântit și ultimul clasor. Am renunțat să mai visăm la mâine. În urmă nu mai e nimic

Dimineață de primăvară luminoasă și relativ caldă. Ora șapte și câteva minute. În deșertul curții interioare se agită o masă de oameni strident colorată în verde, portocaliu, gri, negru,

Bufonul se agită. Urmează să vorbească. Cu vorbe ticluite Vrea să vă păcălească. O glumă și o tumbă, Un pas împiedicat, Un gest, o mână-n umbră, Un hohot exaltat. Ajunge la

Din casa florilor de piersic va evada zglobie primăvara Umplând de-arome , gâze-n frenezie și veselă culoare, Ziua de dor, de zbor țâșnit de păsări, povești și adâncă reverie, Ce râde