Poezie
Punct și de la capăt
construcții din nisip
1 min lectură·
Mediu
Nu mai avem subiectele comune.
Nu mai dorim același viitor.
Nu mai avem pe loc de ce rămâne.
S-a-nchis trântit și ultimul clasor.
Am renunțat să mai visăm la mâine.
În urmă nu mai e nimic de spus.
Când în nisip numai nisip rămâne,
Ce-ar mai urma, sau ce-ar mai fi de spus?
Am căutat atent în ochi tăi durere,
Dar n-am văzut nimic din ce speram..
Aș mai rămâne, dar de ce-aș rămâne!?
Sunt cea din urmă frunză de pe ram.
O fi prezentul liniștit în vorbe.
E sec în fapte și simțiri comune.
Degeaba dai mesaje pentru surzi cu tobe.
Când zici nimic, nimic în veci rămâne.
Februarie 1997
001.941
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Valentin Boeru
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 111
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 17
- Actualizat
Cum sa citezi
Valentin Boeru. “Punct și de la capăt.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valentin-boeru/poezie/13938824/punct-si-de-la-capatComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
