Poezie
Spatiul Romanesc
2 min lectură·
Mediu
SPAÞIUL ROMÂNESC
Pe sfera pribegiei noastre
Români oriunde se-ntâlnesc.
Gândul le fuge-ades spre locuri
Din spațiul românesc.
Destinele îi poartă-aiurea,
Dureri ades îi însoțesc,
Doresc cu patimă profundă,
Din când în când, s-o ia la fugă,
Spre spațiul românesc.
Le sună în ureche doina,
Când râuri, codri, întâlnesc.
Poveștile copilăriei,
Fantasme-n jurul lor plutesc.
În serile cu tihnă dulce,
Privirea-n gol își pironesc,
Spunând în gând o rugăciune,
Când pruncii le zâmbesc.
Departe, după munții minții
Și-ai vieții munți suiți cu greu,
E teritoriul pocăinței
Dat lor de-ai lor și Dumnezeu.
Indiferent este străinul
De călător hai-hui.
Tu, veneticul, pelerinul
Treci pe la poarta lui.
Acolo, lângă cei de-acasă,
„Săracii” ce-i iubesc,
Și-o ceapă ar fi destul pe masă
Că-i spațiu românesc.
Oricât ar fi de-ndestulată,
Azi, viața ce trăiesc,
În nopți cu vise de-altădată,
E-o lume și mai minunată,
La care jinduiesc.
În bogății chiar de se scaldă,
Săraci în veci de pribegesc,
Visează moartea să-i ajungă
În spațiul românesc.
Acolo să mai fie-o clipă,
Pe câmp, privind spre cer.
Să treacă pragul de mister
Cu toți ai lor pe lângă.
Acolo-n lumea lor visată,
Ce-i vrea așa cum sunt ,
Se vor, ca ultimă dorință,
Bucată de pământ.
Pe sfera pribegiei noastre
Români tăcuți din greu trudesc.
O lacrimă udă pământul
Pe care poposesc.
Gândul ascuns deloc nu-i lasă,
Când plâng sau când zâmbesc,
Cu ochii- nchiși se văd acasă,
În spațiul românesc.
28 noiembrie. 1998
001110
0