Valentin Boeru

A început sezonul când totul reînvie! Pe creste, sub zăpadă, simți iarba cum se naște, Trezită-n văi natura inspiră poezie, În crânguri și poiene plutește dor de-a paște, Ne părăsește

Oftat greu de frig de iarnă Norii nopții au cernut. Bruma –n pături a căzut Peste ierburi de aramă. Lungi fuioare de lumină Umplu umbra dintre case Și desfac, trecând prin ceață, Calde,

Se-aude vântul bântuind Unghere-ntunecate. Câinii se-agită scheunând, De frică ...și de noapte. E damf de ploaie, bezne reci, Prin ierburi greieri sună. Se-agită frunze pe poteci. Nu-s

Orice negare de sine și încercare de evadare din arealul de certitudini care te definesc, te expune cu bună știință întâmplării, oferindu-ți amăgitoarea alternativă a pătrunderii sub reflectoare și

Sunt doar un om obișnuit Visând s-apuc ziua de mâine. Ca incomodul jerpelit Pe care-l vezi în rând la pâine; De care te izbești grăbit, În goana ta spre altă parte. Sunt anonimul

porțile norilor desfăcându-se, tăcere a zorilor ridicându-se, raze de soare printre degetele subțiri ale ramurilor ridicate spre cer împletindu-se, umbre mângâind agale trunchiurile negre ale

Mă întreb adesea cum se construiește nimicul? Cât efort este necesar pentru a realiza un nimic? Ce construcție savantă trebuie încropită pentru a te apropia de ideea de absolut în nimic? Dacă

Ești important atunci când ai. Când ai să dai! Când nu, ești ne-nsemnatul pai Ce-și pierde bobul pus în sac, Ești nodu-n spate din hamac, Ce deranjează negreșit, Pe relaxatul

Auzi? E vântul șoaptă-n pom Suflând a iarnă expirată. Mângâie mugurii în somn, Îi leagănă ultima dată. Ca muguri, nu ca flori ce-or fi Culori, parfum și frumusețe… Gingașe forme

Istoria strigă la noi: „Stați liniștiți la „locurili voastre”! Valuri de guri înspumate se agită cât vezi cu ochii. Torentele se izbesc de centrul pieței, al țării, al vieții, ticăind a

cineva ieri undeva a-ncropit o cacealma în nuanțe de halva cineva altcineva se-ntreba jignit se pare ce-o fi vrut să sugereze cel care o meșterea și-a răspuns la întrebare cu

Ne părăsesc mereu amici Plecând spre alte sfere. Ne părăsesc, discret, lăsând În suflete durere. Ne părăsesc amici mereu, Pe drumul dintre stele, Spre-al întâlnii pe Dumnezeu Și raiul

Dacă apriga secundă s-ar opri în loc subit, Aș atinge nemurirea, timpul fără de sfârșit. Dacă-aș privi în urmă, ostoind pasul grăbit, Aș fi-n stare să-nțeleg unde poate, ne voit,

Din cerul plin cu speranțele noastre curge lumina rece și umedă a miezului de zi. Stropi invizibili acoperă totul cu o mantie de ceață . Norii aleargă grăbiți pe traseele mute ale cerului de

Privesc în zări, departe, cum crește întrebarea, Ca valul răvășind nisipu-ascuns în prund. Prin frunze obosite caut în gând cărarea, Când ochii tăi mirați așteptă să răspund. Povestea despre

Doctore, tu știi. Crezi că - mi poți răspunde? Toamna tristă-a vieții, unde se-ascunde? Sub a câta coastă doare ne-ntrerupt? Care este semnul, toamnei, la-nceput? Care

Cu cadența moale a vorbelor, rostite în registru ce se vrea grav, aproape de acela al tigrului care mormăie pentru sine, cuvintele zboară dintre dinții cu nuanță de porțelan chinezesc, de un alb

Înspumate de graba cu care se exprimă, cuvintele își continuă galopul printre dinții mișcați cu viteză frenetică de vorbitor. Roiuri de stropi, ca o burniță pornită din sore, le însoțește

Să fii sărac e-o stare-așa comună. Să suferi că nu ai nimic al tău. Tu ești în lumea cu aspect de hău, De humă-nsuflețită o palidă fărâmă. Îți cauți rostul până-n orizonturi, Scrutând prin

Am fost mereu crispați Sub lespedea durerii. Mereu nevinovați Pe eșafodul vrerii. A celor care cred Că sunt stăpânii lumii. A celor ce privesc Din înălțimea spumei. Ei, mânuind

Ca fluturii din insectar, Răpiți când sărutau o floare, Apari în visu-mi solitar Cu chipul luminat de soare. Spunând povestea ta, din nou, Imagini picurând a ploaie. În orizonturi de

Prostul trece prin foc tremurând de frig. Când norocul cochetează cu prostul, raiul poate deveni o parte din iad . Monstruozitățile sunt rafinamente de care, oricând, proștii sunt în stare cu

O dimineață înăbușitoare de vară a acaparat totul împrejur. Singurii contestatari ai stării de prizonierat sunt gălăgioasele vrăbii ce își declară zgomotos nesupunerea. Retras în umbra încăperii

Se poartă kitsch-ul dragii mei ! Strâns împletit în toate. E fanfaronului temei, Prin tone și karate. În haina poleită de Stambul; În vorba cu accente născocite; În comportări