Valentin Boeru

porțile norilor desfăcându-se, tăcere a zorilor ridicându-se, raze de soare printre degetele subțiri ale ramurilor ridicate spre cer împletindu-se, umbre mângâind agale trunchiurile negre ale

Ascultă timpul cum pășește Din arc de ceas se desfășoară, În floarea ce se ofilește , Privește timpul cum omoară. Cum se distrează, hoinărește, În vânt ce mătură cărarea. Cum sapă și nu

Nu mai avem subiectele comune. Nu mai dorim același viitor. Nu mai avem pe loc de ce rămâne. S-a-nchis trântit și ultimul clasor. Am renunțat să mai visăm la mâine. În urmă nu mai e nimic

Dacă apriga secundă s-ar opri în loc subit, Aș atinge nemurirea, timpul fără de sfârșit. Dacă-aș privi în urmă, ostoind pasul grăbit, Aș fi-n stare să-nțeleg unde poate, ne voit,

Își schimbă blana, că se schimbă, Azi vremurile pe la noi. Se-mbracă lupi-n piei de oi Și printre miei tăcuți se plimbă. Miros prin iarbă și așteaptă Să sune ceasul de ospăț. Să pună

Râde soarele prin ramuri, Norii trec grăbiți în stol, Păsărele jucăușe Se agită-n urma lor Cercuri largi taie oglinda Lacului ce mișcă-n plauri. Sălciile întind spre apă Plete lungi ce par

Am încercat să schimb râzând destinul, Fără să știu că eu râdeam de mine. Mai bine aș fi-nțeles ce e-n suspine Când timpul îmi fura viața, hainul! Și m-am lăsat atras de ciudățenii Trudind să

Copile, mănâncă ! Se aude îndemnul. Mănâncă și lasă gura mare și jocul! Mănâncă! Mâncarea îți este norocul. Copile mănâncă, ne-aude tot locul! Să fii liniștit, să respecți dumicatul. E

Să ne jucăm de-a lupta cu bandiții Visând să lichidăm tot răul. Să ne jucăm! Noi vom fi azi baroul, Lipsit de obligații și condiții. Am înțeles c-am fost școliți așa, Pasivi, tăcuți, cu

Îți spun în gând adio în fiecare zi, În timpul ce plutește pe aripi de uitare, Când seara, lin, răpește lumina de la soare. Îți spun în gând adio, dar simt

Pământul? Stea ce s-a răcit Și viitoare mâine stea. Pământ pe mâna ce-a muncit, Cea mai gingașă catifea. Motiv de pace și război; Suport de proști și bogăție; Unic-a

Am fost și noi odată mici… Și fericiți, am fost odată. În lumea noastră de pitici, Din angrenaj, o mică roată. Flașneta vieții ne distra, Iubeam cu patimi repetarea, A tot ce-ntruna ne

Înspumate de graba cu care se exprimă, cuvintele își continuă galopul printre dinții mișcați cu viteză frenetică de vorbitor. Roiuri de stropi, ca o burniță pornită din sore, le însoțește

Slab și înalt, cu privire ironică înțelegătoare, din care izvorau alternativ scântei de veselie, săgeți dojenitoare, sau limpezimi de duioșie și înțelegere, și-a trăit tinerețea năvalnic. Domina și

Am fost mereu crispați Sub lespedea durerii. Mereu nevinovați Pe eșafodul vrerii. A celor care cred Că sunt stăpânii lumii. A celor ce privesc Din înălțimea spumei. Ei, mânuind

Sunt aberații fără seamăn Ce nu le uiți o viață-ntreagă, Pot lua ades pentru sensibili Aspecte de reală dramă. S-a întâmplat în locu – n care, Nu poți să crezi c-ar fi posibil. La prost nu-i

Stop lamentărilor! Asta este soluția. Privește înainte cu speranță. În jurul tău se derulează filmul vieții la care ești obligat să participi. Bucurăte că nimic din ce se abate asupra

Bufonul se agită. Urmează să vorbească. Cu vorbe ticluite Vrea să vă păcălească. O glumă și o tumbă, Un pas împiedicat, Un gest, o mână-n umbră, Un hohot exaltat. Ajunge la

La ce-a folosit timpul dus libertatea Când luptă ca-n codru se dă între hoți, Iar noi fără vorbe rămânem cu toți Văzând ce averi le-a adus strâmbătatea. Se nasc mereu bande, noi

Cântarul dreptății s-a rupt sub poveri. Deruta totală te-ncearcă pe loc! Să fii tu ființa ce n-are noroc, Părând blestemată să plângi, să disperi? Deruta totală te-ncearcă pe loc, Când vezi

O priveliște de basm a cuprins împrejurimile. Deasă, ninsoarea continuă să deseneze cu râvnă decorul în care aștepți să apară zâne, pitici și din care zurgălăii saniei lui Moș Crăciun să izvorască

Se-aude vântul bântuind Unghere-ntunecate. Câinii se-agită scheunând, De frică ...și de noapte. E damf de ploaie, bezne reci, Prin ierburi greieri sună. Se-agită frunze pe poteci. Nu-s