Poezie
A fost odata
1 min lectură·
Mediu
Am fost și noi odată mici…
Și fericiți, am fost odată.
În lumea noastră de pitici,
Din angrenaj, o mică roată.
Flașneta vieții ne distra,
Iubeam cu patimi repetarea,
A tot ce-ntruna ne plăcea:
Jocul și muntele...și marea…
Și chinul dragostei din-tâi,
Iar mai târziu chiar suferința,
Când te rugam să mai rămâi,
Statul la rând și pocăința…
Consumatori de primăveri
Cu capu-n nori trăiam.
Pe frontul vremii - începători
Nectarul florilor furam.
Pluteam atrași de curcubeu
Descoperind mirajul vieții.
Eram pe rând când om, când zeu,
Pe scena plină de tumult
Și foc a tinereții.
Nimic din jur nu ne lega.
Tipar nu exista,
În care visele nebune
Să poată încăpea.
A fost, dar totul a trecut
Ca ploile de vară.
Am adunat melancolii,
Povești de lungă seară.
00976
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Valentin Boeru
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 129
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 29
- Actualizat
Cum sa citezi
Valentin Boeru. “A fost odata.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valentin-boeru/poezie/1812200/a-fost-odataComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
