E martie
A început sezonul când totul reînvie! Pe creste, sub zăpadă, simți iarba cum se naște, Trezită-n văi natura inspiră poezie, În crânguri și poiene plutește dor de-a paște, Ne părăsește
Dimineață de iarnă
Oftat greu de frig de iarnă Norii nopții au cernut. Bruma –n pături a căzut Peste ierburi de aramă. Lungi fuioare de lumină Umplu umbra dintre case Și desfac, trecând prin ceață, Calde,
Miroase-a ploaie
Se-aude vântul bântuind Unghere-ntunecate. Câinii se-agită scheunând, De frică ...și de noapte. E damf de ploaie, bezne reci, Prin ierburi greieri sună. Se-agită frunze pe poteci. Nu-s
Sunt doar un om
Sunt doar un om obișnuit Visând s-apuc ziua de mâine. Ca incomodul jerpelit Pe care-l vezi în rând la pâine; De care te izbești grăbit, În goana ta spre altă parte. Sunt anonimul
martie
porțile norilor desfăcându-se, tăcere a zorilor ridicându-se, raze de soare printre degetele subțiri ale ramurilor ridicate spre cer împletindu-se, umbre mângâind agale trunchiurile negre ale
Important
Ești important atunci când ai. Când ai să dai! Când nu, ești ne-nsemnatul pai Ce-și pierde bobul pus în sac, Ești nodu-n spate din hamac, Ce deranjează negreșit, Pe relaxatul
Ziua ta
Auzi? E vântul șoaptă-n pom Suflând a iarnă expirată. Mângâie mugurii în somn, Îi leagănă ultima dată. Ca muguri, nu ca flori ce-or fi Culori, parfum și frumusețe… Gingașe forme
Recviem
Istoria strigă la noi: „Stați liniștiți la „locurili voastre”! Valuri de guri înspumate se agită cât vezi cu ochii. Torentele se izbesc de centrul pieței, al țării, al vieții, ticăind a
Cacealma
cineva ieri undeva a-ncropit o cacealma în nuanțe de halva cineva altcineva se-ntreba jignit se pare ce-o fi vrut să sugereze cel care o meșterea și-a răspuns la întrebare cu
Pro memoria
Ne părăsesc mereu amici Plecând spre alte sfere. Ne părăsesc, discret, lăsând În suflete durere. Ne părăsesc amici mereu, Pe drumul dintre stele, Spre-al întâlnii pe Dumnezeu Și raiul
Dacă
Dacă apriga secundă s-ar opri în loc subit, Aș atinge nemurirea, timpul fără de sfârșit. Dacă-aș privi în urmă, ostoind pasul grăbit, Aș fi-n stare să-nțeleg unde poate, ne voit,
Ce pot să-ți spun de toamna mea
Privesc în zări, departe, cum crește întrebarea, Ca valul răvășind nisipu-ascuns în prund. Prin frunze obosite caut în gând cărarea, Când ochii tăi mirați așteptă să răspund. Povestea despre
Ce poți să spui despre toamnă?
Doctore, tu știi. Crezi că - mi poți răspunde? Toamna tristă-a vieții, unde se-ascunde? Sub a câta coastă doare ne-ntrerupt? Care este semnul, toamnei, la-nceput? Care
Visul
Să fii sărac e-o stare-așa comună. Să suferi că nu ai nimic al tău. Tu ești în lumea cu aspect de hău, De humă-nsuflețită o palidă fărâmă. Îți cauți rostul până-n orizonturi, Scrutând prin
Noi, aici
Am fost mereu crispați Sub lespedea durerii. Mereu nevinovați Pe eșafodul vrerii. A celor care cred Că sunt stăpânii lumii. A celor ce privesc Din înălțimea spumei. Ei, mânuind
Taina ochilor
Ca fluturii din insectar, Răpiți când sărutau o floare, Apari în visu-mi solitar Cu chipul luminat de soare. Spunând povestea ta, din nou, Imagini picurând a ploaie. În orizonturi de
Se poartă kitsch-ul
Se poartă kitsch-ul dragii mei ! Strâns împletit în toate. E fanfaronului temei, Prin tone și karate. În haina poleită de Stambul; În vorba cu accente născocite; În comportări
De frica zilei care vine
Visând la ziua care vine, Mulți, vând la prețul cunoscut, Pe zeul ce l-au mai vândut, În alte vremuri. Tot haine. Și-n sunet de arginți primiți, Se strânge lațu-n jurul lor, Că nu pot fi
Prostia
Cu gura mare spui ce-ar trebui să taci. Cu râvnă tu arăți ce nu se – arată. Când lumea te observă, din lată-o faci mai lată Și cari mereu cu tine ai ignoranței saci. Când vezi vreo nerozie, tu
Părinții noștri
Părinții noștri tineri și-au dus în spate crucea Pe care nici în glumă nu o puteau numi. Visau să prindă clipa ce-i scapă de povară Nainte să depindă de vremuri, de copii… Speranțe încolăcite
Piatra
Piatra trăiește viața ei de piatră, În alt barem de vreme măsurată. Natura se compune și din stei. Piatra e vie, deși pare moartă. În alt barem de vreme măsurată, În care viața omului nici nu
L mare, l mic…
Sunt aberații fără seamăn Ce nu le uiți o viață-ntreagă, Pot lua ades pentru sensibili Aspecte de reală dramă. S-a întâmplat în locu – n care, Nu poți să crezi c-ar fi posibil. La prost nu-i
Deruta
S-a speriat de sărăcie, De truda crâncenă din sat. A furat bani de sub icoană Și copleșit de remușcări, Ca hoții a evadat. A poposit în „Capitală”, Citind cu sârg în miez de noapte, Muncind
Dreptul la replică
Dreptul la replică l-aș acorda în fapte, Așa cum pentru zi e replică în noapte, Cum pentru rău făcut e replică-n dreptate, Sau pentru viață e replică în moarte. N-aș acorda sub nici o
