Valentin Boeru

Din stropi mărunți se naște marea, Cu picături se umple lacul, În lacrimi se adună sarea, Din frunze cântă-n vânt copacul. Dar vine pentru toate-o iarnă, Când seacă lacu’, îngheață

Din jilțul ce nu-l poate lua cu el, Vorbește țării de moralitate. Bandit cinstit săracul de mișel, Imun la cinste în totalitate. Degeaba-l acuzați de mișelie. Cu argumente doar de el

Se ascunde-n râuri iarna, Printre pietrele din prund. Flori trezite, prin poiene, Deschid ochii, rând pe rând. Albe, albastre, violete, Se întind râzând la soare. Câmpul sur, cu negre

Ce-i patria? E doar un loc, În care ne trăim destinul? Ne bucură pâinea și vinul, Visând cândva s-avem noroc? Ce-i patria? E doar durere, Când vezi și simți că vremea trece, În juru-ți totul

Pământ al țării sunteți voi. Voi l-ați compus, intrând în glie. Cum altfel ar putea să fie? Acolo-i tot ce-avem de soi. Acolo o să fim și noi. Pe-acolo ne-au plecat

Mamă eternă Mamă din suflet cu nume ușor, Mamă bătrână visată cu dor, Mamă câmpie, mamă pământ, Mamă grădină, mamă mormânt, Mamă din slove, din vise, din cer, Mamă a toate ce nasc și ce

Ai fost Tu ești războinicul nătâng Ce luptă fără șanse. În seri târzii te văd plângând, Că nu-ți găsești, cât ai căta, Steluța printre astre. Tu nu mai ești în joc de mult. Nu mai

Mai trece-un timp și vei afla Că din nimic se poate Să ia cât vor, fără să știi, Când vor, o nouă parte. Că din nimic pot lua oricât Nimicul tot rămâne. Din deziluzii încropit, Din visuri în

Mic-nimic Secretul vieții de nimic E că nimicul nu există.. Destinul tău? Bizar și mic. Alergi pe falsă pistă. Efortul stoic de Sisif Nu-ți este luat în seamă, Iar poza ta

Din floarea cu petale smulse S-au tot desprins căzând dorințe, Zburând spre dragele ființe, Adânc în inimă ascunse. Priviri pierdute-n depărtări Deschid poteci de întrebare: Să fiu eu cel

Cu gând curat când te privesc Ca pe icoana din perete, Aș vrea să-ți spun că te iubesc, Iar Dumnezeu o să mă ierte, C-am îndrăznit să te compar, Cu chipul mamei din icoană. Și eu sunt

Clepsidra se răstoarnă a nu știu cât-a oară Ea clipe, ore, zile neîncetat măsoară Fapte, trăiri, senzații înșiră ca pe sfoară, Când retrăiești trecutul visând. A câta oară? Speranțe

Își schimbă blana, că se schimbă, Azi vremurile pe la noi. Se-mbracă lupi-n piei de oi Și printre miei tăcuți se plimbă. Miros prin iarbă și așteaptă Să sune ceasul de ospăț. Să pună

Totul pe dos Cu cât n-avem, cu-atât ne batem joc. Noi dăm constant cu tifla la noroc. Îl ocolim luând-o pe departe Și protestăm mereu cerând de toate. Se miră toți acei care ne văd Și care

Își arată arama privind insistent La neagra lentilă să-ți intre în casă. Cravată comună, Cămașa, mătasă. Tupeul e-n felu-i de-a fi insistent. Așa-s liberalii? Doar ei știu cel mai

Se-ncinge lupta pentru os. Miroase a carne arsă. Prieteni până ieri au fost Azi par dușmani de clasă. Se-ascut conflicte. Imnuri vechi, În ritmuri noi salută. Purtați de vânt,

Voi ne furați prezentul Cum ne-ați furat trecutul. Ne dați în schimb pe dânsul Alt falnic viitor. Voi ne lăsați în suflet, De vremuri netrăite, Măiestru inventate, Plin de speranțe

Popor sărac. Þară săracă. Reflexe triste de sărac. Oricât ar fi de evidentă Cu starea asta nu mă-mpac. Ascult vorbindu-se de hrana Mai mult gândit decât gătită. Privesc jenat la

Inflație de timp urât, De frig și umezeală, De lipsuri fără de sfârșit, De boală și de teamă. Inflație de plâns amar, De rău și sărăcie. Inflație de dobitoci Ce sunt doar ca să

Am înțeles cum mor lumi obosite, Când jungla-nghite falnice orașe, Cu populații mândre, băștinașe, Prin consacrarea falselor elite. Prin instalarea-n toate-a sărăciei, Înlocuirea casei cu

Ascultă timpul cum pășește Din arc de ceas se desfășoară, În floarea ce se ofilește , Privește timpul cum omoară. Cum se distrează, hoinărește, În vânt ce mătură cărarea. Cum sapă și nu

De ce scrutezi îngândurat Spre rosturi ce nu le-nțelegi? De ce încerci înfiorat A minții umbre să dezlegi? Tu crezi că poate cineva Să-ți lumineze bezna lumii? Totul fără efortul