Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Pământ românesc

a fi

1 min lectură·
Mediu
Pământ al țării sunteți voi.
Voi l-ați compus, intrând în glie.
Cum altfel ar putea să fie?
Acolo-i tot ce-avem de soi.
Acolo o să fim și noi.
Pe-acolo ne-au plecat părinții.
De-acolo cu puterea minții,
Când vrem, i-aducem înapoi.
Noi îi iubim iubind pământul,
Comorile din glia sfântă,
Mormintele ce nu cuvântă
Și holda ce-o apleacă vântul.
Din pâinea ei ne luăm puterea
Să facem pasul înainte.
Cât vom trăi și-om avea minte,
Aici e el, aici ni-i vrerea.
Când va domni buna-cuviință
Și logica și demnitatea…
Când va pieri ura, demența
Și va învinge bunătatea,
Vor înțelege și aceia,
Ce văd românul deformat,
C-aici e casa lui, pământul,
Iar el nicicând nu l-a cedat.
Au povestit cei ce-au trăit,
Cum le-a rămas în conștiință,
Punte din vorbe și credință,
Între-nceputuri și sfârșit.
A existat mereu românul
Cât ar fi fost de urgisit.
Poporul și-a urmat destinul.
Nici n-a migrat, nici n-a pierit.
Să îi respecți statornicia
Și felul blând, și bunătatea…
Cuviința lui și dibăcia
Și rostul lui, eternitatea.
11 martie 1997
023.100
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
174
Citire
1 min
Versuri
37
Actualizat

Cum sa citezi

Valentin Boeru. “Pământ românesc.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valentin-boeru/poezie/13932625/pamant-romanesc

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@elisabeta-gilcescuEGElisabeta Gîlcescu
\"În toate, să avem în vedere sfârșitul.\"
Iar poemul tău atinge strălucit această maximă a lui Solon.
Un cântec solemn cu tentă patriotică, cu prețuire pentru eroii neamului, preamărindu-i și eternizându-i în versuri unice...
0
@valentin-boeruVBValentin Boeru
Sentimente de care oamenii devin din ce în ce mai depărtați. Nu mai este la modă pentru cei ce, în comoditatea lor de gândire și simțire se transformă în nimeni. Rușinea, în cel mai fericit caz, ignorarea abordării acestuor aspecte ale existenței noastre comune sunt poate cele mai dramatice handicapuri pe care le vom căpăta, sau le-am căpătat deja. E dureros să vezi cum se dezintegrează ființa națională cu ajutorul celor care ar fi trebuit să o definească, să o păstreze, să o apere. Întrebări ca:
0