În timp ce dorm și te visez

un placut poem de dragoste râvnită ce ma duce cu gandul la versurile lui Paunescu:
\"Închide fereastra, perdeaua o lasă,
Dă zgomotul mării afară din casă,
Dă-mi voie s-așez fruntea mea pe-al tău pantec,
S-ascult al rodirii și-al tainelor cântec\"

Mai mult o dragoste visată, Erika.
O invitație la visare, la evadarea prin visare...
După ce l-am văzut dormind în plină ședință, imens, răstignit în fotoliul ăla de senator/parlamentar, parcă mă întristează aceste versuri ale bardului...gîndindu-mă că și el visa...

imi pare rau pentru asemanare si aduceri aminte
dar versurile nu au nicio vina
mereu am crezut ca cela mai minunate versuri sunt scoase la lumina din cele mai sensibile suflete
se pare ca exista exceptii

si cum exceptia confirma regula
inchid ochii si beau apa

Închide fereastra, perdeaua o lasă...
Pe mine versurile astea mă duc cu gîndul la nefericitul poet Bacovia, ca să nu zic la Bacovia (n-ar suna frumos la Ba!)...
Dar, oricum, bardul versifica frumos, la greu...

cred că altădată aș fi mers cu mersul peste o altă înșiruire de cuvinte Acum însă scot din portofel niște mărunțiș și nu ca să-l dau cuiva ci ca să fac zgomot Pe urmă cred că spre dimineațăp aș pleca spre Arad spre Timișoara sau spre locul unde încă zugravii dau cu var pe un perete pe sub care țara trage soarele sub preșul ușii Frate Tudor iată am spus despre poem despre negrese încă NU Bătrâne te-am citit cu mare plăcere

albele vise
mesaje de dragoste
sinceritatea

Erika, din păcate, noi facem greșeala de a asocia omul (cu tarele lui) cu opera sa.
Dar, de multe ori, în istoria literaturii, un personaj meschin a dat o operă măreață.
Să nu înțelegi că aș avea ceva cu talentatul poet și om politic...
Din contră...

Frate Floriane din Siliștea (Crucii?, Gumești?), despre negrese mă așteptam să vorbim, nu despre înșiruiri de cuvinte. Fiecare avem cîte o negresă de suflet, una ascunsă și iubitoare, pe care nu o scoatem la vedere, în lume...
Spune-mi că nu e așa...Sau, mai bine, întreabă-l pe Marian Drăghici, dacă vine prin Pitești!

imi surade mult simplitatea asta neafectata, care e din ce in ce mai greu de gasit. Sa zicem ca se simte, totusi, prea clar firul narativ. Dar mai da-mi ragaz sa te parcurg...

Să mă fi citit acum cîțiva ani, Fericitule, să fi văzut atunci lirism, metafore, trăire...
Acum, a zburat puiul cu ața...
Dar îți dau, totuși, răgaz.

si mie imi pare putin prozaica. in special prima strofa. sublimeaz-o. poezia este spre sfarsitul ultimei strofe.

daca ai dorit rugaciune cred ca mai trebuie insisistat pe ici pe colo.

Dacă ar fi să rescriu poezia ta, atunci iat-o:

Încălzește-mi diminețile
cu trupul tău de negresă
în călduri.
Dumnezeu e foarte înțelegător
în astfel de cazuri:
te-ar învoi de la serviciu
și te-ar ierta...

În loc să îți lansezi cuvintele
ca pe niște rachete teleghidate
în eter,
ca pe niște copoi Basset Hound,
care mă adulmecă,
mai bine vino și-mi picură
în ureche
dulceața lor otrăvită,
în timp ce dorm
și te visez.

Dar dupa razboi…etc.

Mie îmi pare nu puțin, ci mult prea prozaică, așa cum e și viața noastră. Cred că m-am grăbit și că trebuia s-o încadrez la personale.
De fapt e un text personal-personal...

Mulțumesc pentru sugestie, dom` Gorun.
Pe proful meu de mate îl chema Gorun. Ce mai urecheală/săpuneală îmi trăgea nenea ăsta...
Dacă aș rescrie, eu aș zice doar așa:
decît să-mi scrii,
mai bine ai veni tu
în locul scrisorii...

Mai mult de-atît nu scurtez. Sau, dacă mă forțez puțin, pot s-o transform în haiku...
Oricum, mulțam` de sugestie!

Eu apreciez simplitatea textului, a exprimării, a rugăminții. Percep și umorul. Ai grijă însă la dulceața otrăvită... uneori ai nevoie de antidot și nu se găsește...

pai, scuze mari, atunci, ca m-am bagat intre tampoanele vagoanelor tale de personal. avusesem impresia ca e rapidu\' de 2.

nu-mi place si criptate, in calduri, cuvintele ca niste rachete teleghidate in eter cica. in timp ce dormi si te visez tu si vorbesti? ioi greu ii. naspa poezica.

Nici o scuză. Ești iertată din oficiu!
Io, cu personalu`, Ioana. N-am față de rapid. Așa mai economisec de-o bere, cînd vin în București. Dar, de obicei, vin cu nașu`, printre navetiști...
Ce istorii afli acolo! Artă! Scenarii, nu glumă...

Da, am înțeles că cele mai frumoase declarații de dragoste le-am făcut în somn. Așa e, vorbesc în somn. Cînd sînt treaz, sînt mut ca lebăda lu` Blaga.
Păi nașpa e și viața asta, soro FE! E ca-ntr-un carusel amețitor. Cine mai are timp să-și aleagă cuvinte poetice, potrivite? Și să le mai cizeleze...

navetistii sunt mereu simpatici. asta e viata lor: arta, scenariile, fictiunea - in genere. plus doi ochi albasti sau saniuta, in functie de anotimp.
daca simti nevoia sa te destainui, tudor, iti stau la dispozitie. sunt scenarii erotice, macar?!

Da, Nicoleta, ai intuit bine. Sînt un autor care se exprimă simplu. Pur și simplu...Personajul meu a vrut să transmită un mesaj-rugăminte unei iubite semi-imaginare: vino pe la mine dimineața, cînd sînt liber și dispus la afecțiune. Între 8 și 10. Exclus sîmbăta și duminica...
O să vedem mai tîrziu rezultatul...

este invitat, nu invitata

Adevărat a înviat!
Mizez pe faptul că mă va auzi și mă va înțelege.
Și eu cred în bine, frumos și adevăr, Carmen Mihaela!
Și mă feresc, pe cît pot, să nu păcătuiesc.
Dar crezi că e ușor? Crezi că se poate, în lumea asta?
Onorat de comentariu!

Nu pomeni de Săniuța, Ioana, că se crede că faci aluzie la onoarea de consumator a lu` nea Nicu Văcăroiu!
Toate scenariile lor au o tentă erotică, fiind bazate pe amintiri din armată, de pe unde au fost cu șantieru`.
Există o nevoie de povestire, de ficțiune, ce nu s-a pomenit...
Și, zi așa, ai fi dispusă la un scenariu?
Nu prea stau bine cu teoria despre.
Nici nu am găsit materialul teoretic necesar.
Poate pe la Facultatea de Film...

\"Mai mult de-atît nu scurtez. Sau, dacă mă forțez puțin, pot s-o transform în haiku...
Oricum, mulțam` de sugestie!\"

Pentru putin. Intotdeauna mi-au placut elevii obrasnici si talentati. Tocilarilor le dam note de trecere. Ca muncisera si ei, saracii. In schim de la ailaltii mai prindeam si eu cate cava (pe bune).

Să înțeleg că aș putea să mă (re)încadrez în categoria elevilor obraznici și talentați? Onorat de concluzie, dom` profesor! Pe bune.
Din cîte mi-amintesc, la școală eram încadrat în categoria \"brînză bună în burduf de cîine\". Și, probabil, nu am mai evoluat de-atunci...

domnul marian drăghici tocmai a trecut sonor prin Pitești și mi-a scris pe o cămașă Dacă așa tre să fie atunci așa a fi Numai că eu fiind pe cale de a deveni nu pot ține hățurile încă ci doar timp ca să visez...din siliștea crucii

Pentru visare sîntem făcuți. Și în visare ne risipim.
Să fie de sufletul nostru, Sile!

\"Dumnezeu e foarte înțelegător
în astfel de cazuri:
te-ar învoi de la serviciu
și te-ar ierta...\", ce/a ramas din poezie... si eu sunt intelegator cu tine si ma opresc aici.

ionel

Tudore, poemul tau mi-a amintit de groaza de nervi pe care mi-am facut-o de cate ori am urmarit un meci al unei echipe mari (am avut si noi din astea, nu?) care rata de-mi venea sa ma sui pe pereti! Ce cauta copoii Basset Hound aici, habar n-am... esti dog freek expert? Cu denominarea asta dai pe spate poemul, bun de altfel.
Nu mai brava si o sa fie ok... parerea mea. Sau daca o faci, macar fii complet idiot, deci natural, nu e cazul tau.
Bobadil.

Eu zic ca e un poem mare prin simplitatea/ intimitatea lui lui. Si daca intra si copoii printre ingrediente, sa iti fie de bine!

Mulțam de înțelegere, Costine (pardon, Ionele, ce ți-e și cu clonele astea!).
Eu nu aș fi reținut nici atît! Nu aș fi reținut nimic.
Principal e să rețină adrisantul...

Bobadile, m-ai prins. Ratez din orice poziție.
Și mai și bravez. Aici e drama.
Era pe vremuri un fotbalist la Steaua. Voinea îl chema. Așa rata și ăla. Te îmbolnăvea de nervi cînd juca. Nu cred că îl știi...
Adevărul e că mă omor după Basset Hound și n-am rezistat ispitei.
Fiind Săptămîna Luminată, sper să mă ierte cel de Sus pentru că bravez. Și colegii de site.

Dragă Lavi, tu ești iertătoare și înțelegi zbaterea peștelui pe uscat. Nu vorbesc de peștele de la Pod, de la Electro. Tu înțelegi sindromul \"dacă iubești fără să speri\".
Nu credeam să dau naștere la atîtea controverse cu un text care s-a vrut la personale, dar a nimerit la poezie. Mai bine i-l trimiteam direct persoanei cu pricina...

mai din mediul rural fiind, cum e cu stelele astea? cine le așează în dreptul poeziei și de ce? ce semnifică culorile lor? roșu, galben? verde ar însemna ok? dar nu există!?
Tudor, te alinți în această compoziție, te alinți a mirare și nostimior. eu ți-aș o stea albă, a căutărilor neîmplinite.

fiind, firește, de strălucirea stelei galbene..nu am văzut greșeala, rectific: \"eu, ti-aș da o stea albă\"

Și eu tot de la țară fiind, nu prea știu rostu` steluțelor astea...dar știu că nu dau valoare în plus textelor.
Așa e, dragă Elena. Fiind Sarbătoare, mi-am permis și eu să-mi fac un cadou: să mă alint.
Lîngă o stea roșie și una galbenă, ar urma una albastră.
Dacă ar fi pe site, poate că mi-ar acorda-o domnu` Funar, din Cluj...

Mi-a plăcut poezia ta, căutarea, lipsa, dorul, cum Dumnezeu e înțelegător când e vorba de iubire. Simetria celor două strofe dă forță textului.

Spui tu într-un comantariu că steluțele nu adaugă valoare unui text...Dă-mi voie să te contrazic. Steluțele dau șansă unui text și mă bucur că ai primit-o, însă am citit multe texte valoroase care au rămas necitite, necomentate și s-au stins. Asta fac stelele sau lipsa lor...

Prietenesc,
Alina

Dumnezeu e înțelegător și cînd e vorba de trădare, dar de iubire...
Alina, mă bucur să văd că ai sesizat chestia cu simetria.
Eu mă bazez mult pe simetrie cînd e vorba de existența mea din cuvinte.
Contrazice-mă, dar chiar dacă s-ar angaja critici profesioniști pe site, tot subiectivi ar fi în aprecieri...
Așa că...

genial... n-am cuvinte. Faptul ca e la \'recomandate\' si atat de vizionata o dovedeste. Comentariile sunt de prisos. Bravo. Si bravo site-ului. Astept continuarea (...)

Andrei, vino, rogu-te, cu un mic argument că e așa cum zici (vai cît de tare, genial...n-am cuvinte).
Altfel cred colegii că ți-am promis o bere ca să îmi lauzi textul! Între noi fie vorba, berea ți-o dau oricum, chiar dacă ai postat la \"hoha\", vorba lui Sevra...

exista o anumita nostalgie, un mister cateodata de natura clasica ce pluteste prin scrierile tale, la inceput previzibil iar apoi nu stii ce urmeaza. doar te trezesti la sfarsit cu sentimentul ca ai trecut prin text ca printr-o gradina cu ochii inchisi, insotit de mirosul florilor.

Claudiu, mă mai lamentez și eu, rareori, pe tema iubirii în literatură. O iubire neîmplinită, cum avem mai toți și cum dă bine pe ecran.
Eu aș vrea să se consume într-un cadru romantic, de epocă...
dar vine peste noi și ne omoară crunta realitate. Nevasta te ceartă că nu aduci bani suficienți acasă, că ai restanțe pe la bănci, copiii că vor aia, vor aia și uite-așa se duce misterul, dar tu continui să rămîi visător, cu parfumul ăla de flori în nas...
Ce este viața, întreba poetul...

Bună dimineața. De ce te-ai oprit aici? N-ai mai dormit? Ai ceva din trăirea poetică a lui Radu în poezia aceasta, dar mai concis. Ai un mod unic de a exprima în cuvinte un noian de sentimente deosebite. O zi fericită.

De care Radu vorbești tu, Mariana?
Eu aș vrea să fiu unic...
M-am oprit de frică să nu se sperie visul și să zboare.
Să fii iubită!

Ești unic, chiar foarte unic. Am citit cândva o poezie a lui Radu H., starostele nostru, și mi-a plăcut mult. Citind poezia aceasta a ta, am recunoscut imediat ceva din simțirea lui, fără să te acuz că ai fi copiat pe cineva. Pur și simplu este o asemănare între voi, ca expresie lirică. Să fii iubit și tu. O zi minunată.

Acum m-am mai liniștit, dragă Mariana.
Toți sîntem unici. Și tu, desigur...
Apropierea, ca expresie lirică, de \"starostele\" Radu H. nu mă deranjează defel, din contră...
Acum, la mare, la soare....

Draga Tudor, asa este, femeile de la tara au mult bun simt, si toate sunt asa cum spui tu. Dar veridica, femeia mea este foarte veridica, cu ochii mei am vazut-o in biserica, si chiar, privind-o cum se inchina in fata icoanei Sfintei Paraschiva, mi-am adus aminte de cuvintele lui Petre Tutea: intre o femeie murdara pe picioare care se inchina Maicii Domnului si un laureat al premiului Nobel ateu, femeia e o sfanta, iar laureatul este un dihor... Cam asa este citatul. Ca preotul, vazand-o, sa o ia in brate, si sa vina apoi sa imi spuna: o vedeti? vine tocmai de la Daneti, aici, la Sfanta Paraschiva... Batrani ca acestia aproape nu mai exista! Ea, saraca, il tot ruga pe preot pentru o pomenire, si preotul ii spunea ca o va face, dar ea nu avea bani, si era necajita ca preotul va pomeni pe cineva pentru ea fara plata. Si acum mi-am adus sminte de parintele Cleopa, care lupta cu alte femei sa le convinga ca pomenirea ajunge la cer chiar daca nu este platita. Toate s-au petrecut atat de repede, incat am avut timp numai sa imi amintesc, nu sa si reactionez pe moment. Dar as spala-o cu drag pe picioare pe acea femeie, pentru ca credinta ei este atat de aproape de sfinti, si atat de departe de farisei, ca mine.

Păi văd că fiecare își plînge morții lui, Liviu.
Eu mă așteptam să-mi zici ceva de poema mea și tu îmi vorbești despre un portret de femeie...care se închină în biserică! Vino la chestiune, rogu-te!