Pe marmura murdară a sălii

nu degeaba caile ferate au noduri
in care opresc
din ora in ora
trenuri de marfa
personale
accelerate
cuvinte
si melci
in urma raman
desenate labirinturi
pe marmura murdara
a salii de asteptare


(in versurile 3 si 4 \"ca niste\" si \"dar eu\" mi se par cam in plus)

-Eugenia, multumesc pentru propunerea ta destul de pertinenta.
-Ma bucur sa descopar o concitadina indragostita de poezie.Multumesc pentru apreciere, Elena Cristina!
Multumesc pentru apreciere si pentru pareri, Liviu. E un poem reluat, dar starea poetica e aceeasi.
Astept si alte sugestii.
dorun

Am vrut sa las un semn ca am trecut si eu pe aici, am citit si m-a emotionat pina la lacrima.
( Degeaba plîng. Îngerul meu e imun.
Sarea lacrimei mele nu face decît
să ruginească
tăblăria grăbitelor trenuri de noapte
care nici azi nu mi te-au adus, nici azi!
Tiptil evadează din umorile creierului
melcii băloși ai tuturor
cuvintelor de dragoste pe care
nu ți le-am șoptit niciodată. )

frumos vere!si pe mine ma tarasc amintirile pe marmura rece a garii din Craiova.in urma mea o gingasa faptura spala cu lacrimi acele lespezi murdare.
si ce ma doare...\"gara noastra mica\"
*vere ce de goange in gara aia!mai sunt?

asteptam de mult sa mai citesc o poezie de-a ta. :) Nu mai are rost sa zic decat ca mi*a placut, oricat de banal ar suna, si ca merita cele 3 stelute de pana acum.
Si apropo de gari, imi aduc aminte de o noapte alba in gara Lotru cu prietenii si un nenea cu o sacosa plina cu topoare.

Am localizat poemul in Craiova din comoditate dar sentimentul iubirii neimplinite e, cum se stie, universal.
La fel de bine evolua personajul sedus si abandonat si pe peronul Garii de Nord din Bucuresti
Multumesc pentru comentariul tau sintetic si pentru apreciere,prietene Adi Firica!

Acesta e si țelul ascuns al oricarui poem, Gabi: să emoționeze cititorul, să-l apropie, să-l facă părtaș.

Vere Andreiule, craiule, făcuși victime printre focoasele noastre de oltence. Dă-i bătaie, inainte!

Mulțumesc pentru neașteptata-ți vizită, emilio. M-am bucurat luna trecută cînd am văzut numele Emil Tudorache într-o revistă literară. Cred că nu m-am înșelat. Tu erai?

Dacă aș avea timp și talent aș comite un eseu despre Motivul gării și sentimentul iubirii în literatură. Dar nu am. Dar nu vine... singuratec în zadar suspin și sufăr...Mulțumesc pentru apreciere și pentru ideea ta de-a dreptul tentantă!

Tudore, uite ce cred eu despre atmosfera aparte de gara olteneasca - odata ce-ti intra in sange, nu mai scapi de ea. Nu cred ca poezia de fata ar fi fost aceeasi daca personajul tau ar fi fost abandonat si trist intr-o sala de asteptare de Bucuresti. Nu ar fi fost aceeasi in primul rand pentru tine, drept e?
Acest poem spatial, cu trenurile sale de noapte \"care nici azi nu mi te-au adus, nici azi\", cu ingerul imun, cu melcii pe care aproape ca ii simt urcand pe picior, n-a trecut prin mine ca trenu\', vorba aia. Inca-l mai diger.

La Craiova nu fusei, dar vazui altele… Caracalul… unde cica s-ar fi rasturnat ceva… eeeeei…

Ai mare dreptate. Rădăcinile sînt amare și ne țin în loc. Dacă ar fi fost să mi-aleg, mi-aș fi ales țărmul mării Negre sau vărsarea Dunării în mare. Dar nu e după noi.

Într-o zi, voi recompune acest
poem spațial
după dîrele lăsate de ei
pe marmura murdară a sălii
de așteptare din gara
Craiovei.

Fizica demonstreaza ca simpla observatie a unui fenomen, lucru, fiinta duce la schimabarea traiectoriei, a viitorul stiut in nestiut. Simpla trecere prin gara Craiovei ne-a schimbat la nivel molecular as spune... vad harti stelare desenate aparent haotic pe marmura murdara.