Emil Tudorache

Scuipă-mi, Doamne, sămânță în palmă chiar dacă ești femeie Și suflă-mi peste gură mai ales dacă ai făcut dragoste Și prinde-mă în brațe ca pe un fluture moale gata să dospească

Bunica nu va muri, Tata nu-și va mai simți trecutul drept povară Iar mama, mama nu va mai munci niciodată până la epuizare... Dar toate astea nu se vor întâmpla pentru că eu nu voi scrie despre

Trec, în fiecare dimineață, pe lângă debarcaderul cu femei bătrâne aliniate la mal, cu vâslele descojite, cu pieptul muced și ars de soare, tremurânde în bătaia vântului, ademenindu-mă să mă

Treptat m-am extras din poeme, le-am lăsat să respire aroma unor noi constelații, să le joace prin vene obuze cu mitralii de anise și speranțe furate din ultimele rații. Și nu le-am mai închis

Luna mea e un soare la reduceri Ce palpită în nuanțe de chihlimbar Peste mica lume ce gângurește și dormită, Nesimțind cum o furnică ochiu-mi sezinar. Remodelând alei alene, oameni și

Bate copita zilei în țeasta mea. Stropi de sânge și creier Inundă măduva iubirii tăvălită pe-un șezlong Sub leneșele pipăituri ale copacilor. Canalul soarbe molcom Apa de ploaie Injectată cu

Bucăți ale divinului într-un borcan, Slujbașii în genunchi Își împart căiți fiecare gram. Și fluturele de pe unghia mea bea sânge, Tristețea împunge repetat. Află că în I.O.R. și ultimul poem

Vf. Moldoveanu se urcă Doar cu întindere de ligament. Altfel, nu l-ai cucerit. Fiecare pas, un nou țăruș bătut în piciorul stâng, Un apăsat „tu-ți morții mă-tii!” Cu pieptul la un pas de

Ștergeți urina de pe cadavrul meu, zeule! Da, m-ai ucis Din prima clipă când m-ai aruncat nașterii. Știi ce este un copil? O bucată de carne pe care trupul mamei o respinge Iar mai apoi o

Petalele mimozei s-au rupt iar pistilul ejaculează înapoi clipele fecunde de plăcere ȘTANG! Un Boeing B 757 și-a pierdut aripa stângă; ȘTANG peste mâna stângă a apicultoarei. Iisus se joacă

toate păsările miros a cer chiar și cele din coliviile de fier... dă-mi o mână și-ți voi da un picior de aur prietene, nimeni nu te va ține minte în taverna destinelor încrucișate „cărțile

Capșunile stau cu genunchii la piept! de ce? așa au invățat din poezie; este pozitia ideală să înflorească în metaforă mai roșii, mai voluptoase, mai apetisante, mai gustoase, mai scumpe la

Mai sunt pitici pe creier Și Albe ca zăpada-n pat Gurile de canal emană iz de naftalină Și totu-i pașnic E pașnic și mirobolant în sat. Mâna care impinge zidul Sângerează într-un șervețel

Am mușcat cu buzele din colțul mesei Ca dintr-un sân de piatră Stors într-un pahar cu soare și zâmbet. Din dinți Þâșnesc șuvițe de sânge. Mama plânge moartea tatei. (În vis, Pungile cu apă

Am visat Spini de mămăligă înțepând sânul meu... Carcase de fluturi la picioare (Cronț – Cronț) și de buzele mele Tu! Perfectul devine mai perfect Acum când, Blocurile, ca niște soldați

De sub unghii extrag trandafiri galbeni. Pețitul oaselor tale scurse de carne Întoarece stomacul pe dos; hilar îngerul Se gudură la picioarele noastre. Salamul de Sibiu a putrezit pe felia de

Click-urile pe tastatura zâmbetului Nu-și mai au efect... Rușii au sechestrat și-n mine cloșca Și puii mei de aur. Pe mal Se zbat oamenii din lipsă de apă sfințită la duș; Jegul prinde

Sunt Cu un înger mai puțin în portmoneu. Iar din blocul vecin Se zbiară a bucurie; strada absoarbe totul. În apartament gândacii striviți pe gresia cu motive florale Au intrat în

Sunt ultimul care am părăsit această țară, Sunt mândru că sunt Ultimul care am părăsit această țară. Privesc lumea în toată splendoarea ei Prin geamul tramvaiului 14 Abandonat între stațiile

Fragmentele din cine am fost Le scuturi din părul tău alături de mătreață. Cadavrul miroase a alb; spiritul Se târăște spre marginea gropii. Din ceruri picură țărână. Iar un altul Își lasă

Nici o femeie nu-și merită versurile... Sterp suflet! Prin geamul fumuriu al unei limuzine Până și imaginea ta Capătă o formă epocală. -Ars est celare artem- Chix. Hei, caserolele cu gheață

La capul sicriului meu un înger cu urdori, în lanțuri, cântă: Sunt liber! În timp ce iarba gustă lacrimile cerului. iar Lumea visează Într-o dulce desfătare la sfârșitul ei mediocru. Copiii

Dezacord boem Într-o eră în care fiecare tastă conține o emoție, Într-un ciclu stătut Unde pofta de viață vine consumând Carpați-ul ăla cu filtru mult așteptat! Când vreau, monitorul are forma