tudor dan

Florile iernii înfloresc în fereastră În forme bizare, scânteiri ce clipesc, Petale de gheață pe-o frescă măiastră, Diafane corole din neant zugrăvesc Un chip și un gând, privind de

Am urcat și coborât la trepte Încă de la ziua cea dintâi, Ba am mai căzut și-n căpătâi, Tot nu pot să spun de fură drepte. Demonul și îngerul, ce-o fi Au crescut în mine deopotrivă, Bairam

În satul X, S-a instituit codul roșu de foame Și durere în pix. Toată lumea doarme, Căzută-n somnul inaniției greu, Doarme și săpăliga, S-a rupt cheița de la pateu, Guzgani au ciordit

Am căutat în jurul meu un zâmbet, Un zâmbet sincer, unu-ne\'npietrit, Pe chip un dram suav de însuși suflet, Grimasa bunului cel nerostit, A albului, acel de nepătat, Indiferent de tina

Pe o piatră cenușie am cioplit doar un cuvânt, Mic, stângaci rămas acolo în neostoitul vânt, Să-l mângâie și să-l roadă după cum i-o fi sorocul. Întristat am fost o vreme că i-am irosit

Am o poveste să-ți spun, dar mă tem să n-o stric În cuvinte prea mici, uneori de nimic, Ce-ar putea să o facă doar un basm irosit În graba cuvântului de a-l fi povestit Înainte de vreme și

O lacrimă-amară, un vis, un cuvânt, Fulgul, un strop, o boare de vânt, Ce poate fi oare mai trecător ? Și totuși atât de nemuritor. Colosul de piatră, zidul cernit, Oțelul cel rece și matul

(Nou) început Am adunat laolaltă toată iubirea, durerea, Le-am pus într-un cufăr, le-am drumul pe râu. Ducă-se-n vale tot sublimul și fierea Și toate secundele neținute în frâu ! Din

Pe poezie-o văd ca pe o damă, Cuprinzătoare, adâncă, neconformă, Dar voluptoasă e când mai cu seamă Are și ritm și rima ce-i dau...formă. (Și celelalte-s..poezii, nu mă-njurați, Însă

Doamne, spre tine mă cațăr Pe mormane de sfinți, Dar pute ca dracu De te scoate din minți, De fusta Mariței Țin cu ambele mâini, Se duce la dracu, Poartă bikini, De pieptul lui

Cu femeia cea modernă E costisitor deja, Capul nu-i mai stă pe pernă, Pierdut este prin... saltea. Și nu sunt misogin să știți, Cu argumente o susțin, Femeia o respect, poftiți, Sub

Nu am știut nicicând să plâng, Cred că am fost prea ocupat, De atâta râs și chiu din gând Izvorul trebuie c-a secat, Iar când vreun vânt mai răvășit Îmi umple ochii de nisip, Doar un

Eu știu că poezia-mi nu-i modernă Dar nu-mi crescură încă-n spate sâni, Nici aripioare-n loc de mâini Și cuie-n pernă. Chiar nici sinapsele nu-mi sunt gigantice Ca prin sintaxa pro să

De ce ți-aș vorbi de moarte, Despre viață sau iubire, Despre lume, despre soarte Ori de mine în neștire, Despre cer, filosofie Și abstractă judecată În proze sau poezie, Despre cântec,

Iar gândul meu de dimineață, Poate visare ori delir, Scăldat de soare, prins în gheață, De veselie sau sictir, Îl pun la inimă și tâmple, Ca să înțepe și să doară Și venele să mi le

Unii spun că-i de-o cruzime Fără seamăn, insensibil, Că întotdeauna vine Dar de-ntors...ireversibil, Că se-așterne precum praful, Cea mai dragă-i e uitarea, Petrecutele cu vraful Îi

Când muguri de dor în suflet citești Și lacrimi se-aștern peste tot ce iubești, Când cu ochii închiși încerci să dezlegi Ale iubirii Golgote cu-a lor tainice legi, Când fulgi de dorință, în

Dintre miile de raze Efemere, călătoare, Pogorându-se în fraze Diafane, arzătoare, S-a desprins gingașă una, Când fierbinte, când polară, Rece cum e însăși luna Ori explozie

...Și somnul meu, de undeva, Dormit așa cu fața-n sus, Pe la vreo patru și ceva Înc-o dilemă mi-a adus: Prin Rai umblam ca pieton, Oh, ce priveliști și cât soare ! Îngeri cântau divinul

Zi de zi, mica oglindă Când mă vede dimineața, Musai vrea să mă surprindă Și își schimbă zilnic fața, Cu o moacă asasină Mă privește-n zori de luni, Din beznă, deși-i lumină, Cu

Nu mă sfiesc ca să o spun Că nu sunt cu nimic mai bun... Fără de însă sau vreun dar, E circumtanță în zadar Când bârna mea se ține scai Ce mai contează un biet pai... Chiar nu m-ar deranja

Din demonul ascuns ce zace-n mine Ori îngerul ce încă-i un copil S-a înălțat deodată pentru tine Întreg amoru-mi poate cam debil, Vibrări, plutiri și lacrimi la un loc Învăluite în miros de

În grădina cea smintită Eva umblă travestită, Cu picioare-n loc de mâini, Blana ursului pe sâni, Iar Adam puțin frustrat, Merge invers cocoșat, Clipind galeș, mândru tare De ce piept bogat

Nu mă-nțelegi, cum nu te-nțelegeam nici eu Când îl blamai pe Dumnezeu, Chiar El, chiar El, același sfânt Ce m-a făcut ceea ce sunt, Și acuma îl blamez și eu Ajuns din voia Lui