Florile iernii înfloresc în fereastră
În forme bizare, scânteiri ce clipesc,
Petale de gheață pe-o frescă măiastră,
Diafane corole din neant zugrăvesc
Un chip și un gând, privind de
Am urcat și coborât la trepte
Încă de la ziua cea dintâi,
Ba am mai căzut și-n căpătâi,
Tot nu pot să spun de fură drepte.
Demonul și îngerul, ce-o fi
Au crescut în mine deopotrivă,
Bairam
În satul X,
S-a instituit codul roșu de foame
Și durere în pix.
Toată lumea doarme,
Căzută-n somnul inaniției greu,
Doarme și săpăliga,
S-a rupt cheița de la pateu,
Guzgani au ciordit
Am căutat în jurul meu un zâmbet,
Un zâmbet sincer, unu-ne\'npietrit,
Pe chip un dram suav de însuși suflet,
Grimasa bunului cel nerostit,
A albului, acel de nepătat,
Indiferent de tina
Pe o piatră cenușie am cioplit doar un cuvânt,
Mic, stângaci rămas acolo în neostoitul vânt,
Să-l mângâie și să-l roadă după cum i-o fi sorocul.
Întristat am fost o vreme că i-am irosit
Am o poveste să-ți spun, dar mă tem să n-o stric
În cuvinte prea mici, uneori de nimic,
Ce-ar putea să o facă doar un basm irosit
În graba cuvântului de a-l fi povestit
Înainte de vreme și
O lacrimă-amară, un vis, un cuvânt,
Fulgul, un strop, o boare de vânt,
Ce poate fi oare mai trecător ?
Și totuși atât de nemuritor.
Colosul de piatră, zidul cernit,
Oțelul cel rece și matul
(Nou) început
Am adunat laolaltă toată iubirea, durerea,
Le-am pus într-un cufăr, le-am drumul pe râu.
Ducă-se-n vale tot sublimul și fierea
Și toate secundele neținute în frâu !
Din
Pe poezie-o văd ca pe o damă,
Cuprinzătoare, adâncă, neconformă,
Dar voluptoasă e când mai cu seamă
Are și ritm și rima ce-i dau...formă.
(Și celelalte-s..poezii, nu mă-njurați,
Însă
Doamne, spre tine mă cațăr
Pe mormane de sfinți,
Dar pute ca dracu
De te scoate din minți,
De fusta Mariței
Țin cu ambele mâini,
Se duce la dracu,
Poartă bikini,
De pieptul lui
Cu femeia cea modernă
E costisitor deja,
Capul nu-i mai stă pe pernă,
Pierdut este prin... saltea.
Și nu sunt misogin să știți,
Cu argumente o susțin,
Femeia o respect, poftiți,
Sub
Nu am știut nicicând să plâng,
Cred că am fost prea ocupat,
De atâta râs și chiu din gând
Izvorul trebuie c-a secat,
Iar când vreun vânt mai răvășit
Îmi umple ochii de nisip,
Doar un
Eu știu că poezia-mi nu-i modernă
Dar nu-mi crescură încă-n spate sâni,
Nici aripioare-n loc de mâini
Și cuie-n pernă.
Chiar nici sinapsele nu-mi sunt gigantice
Ca prin sintaxa pro să
De ce ți-aș vorbi de moarte,
Despre viață sau iubire,
Despre lume, despre soarte
Ori de mine în neștire,
Despre cer, filosofie
Și abstractă judecată
În proze sau poezie,
Despre cântec,
Iar gândul meu de dimineață,
Poate visare ori delir,
Scăldat de soare, prins în gheață,
De veselie sau sictir,
Îl pun la inimă și tâmple,
Ca să înțepe și să doară
Și venele să mi le
Unii spun că-i de-o cruzime
Fără seamăn, insensibil,
Că întotdeauna vine
Dar de-ntors...ireversibil,
Că se-așterne precum praful,
Cea mai dragă-i e uitarea,
Petrecutele cu vraful
Îi
Când muguri de dor în suflet citești
Și lacrimi se-aștern peste tot ce iubești,
Când cu ochii închiși încerci să dezlegi
Ale iubirii Golgote cu-a lor tainice legi,
Când fulgi de dorință, în
Dintre miile de raze
Efemere, călătoare,
Pogorându-se în fraze
Diafane, arzătoare,
S-a desprins gingașă una,
Când fierbinte, când polară,
Rece cum e însăși luna
Ori explozie
...Și somnul meu, de undeva,
Dormit așa cu fața-n sus,
Pe la vreo patru și ceva
Înc-o dilemă mi-a adus:
Prin Rai umblam ca pieton,
Oh, ce priveliști și cât soare !
Îngeri cântau divinul
Zi de zi, mica oglindă
Când mă vede dimineața,
Musai vrea să mă surprindă
Și își schimbă zilnic fața,
Cu o moacă asasină
Mă privește-n zori de luni,
Din beznă, deși-i lumină,
Cu
Nu mă sfiesc ca să o spun
Că nu sunt cu nimic mai bun...
Fără de însă sau vreun dar,
E circumtanță în zadar
Când bârna mea se ține scai
Ce mai contează un biet pai...
Chiar nu m-ar deranja
Din demonul ascuns ce zace-n mine
Ori îngerul ce încă-i un copil
S-a înălțat deodată pentru tine
Întreg amoru-mi poate cam debil,
Vibrări, plutiri și lacrimi la un loc
Învăluite în miros de
În grădina cea smintită
Eva umblă travestită,
Cu picioare-n loc de mâini,
Blana ursului pe sâni,
Iar Adam puțin frustrat,
Merge invers cocoșat,
Clipind galeș, mândru tare
De ce piept bogat
Nu mă-nțelegi, cum nu te-nțelegeam nici eu
Când îl blamai pe Dumnezeu,
Chiar El, chiar El, același sfânt
Ce m-a făcut ceea ce sunt,
Și acuma îl blamez și eu
Ajuns din voia Lui