tudor dan

Nu am știut nicicând să plâng, Cred că am fost prea ocupat, De atâta râs și chiu din gând Izvorul trebuie c-a secat, Iar când vreun vânt mai răvășit Îmi umple ochii de nisip, Doar un

Nu mă-nțelegi, cum nu te-nțelegeam nici eu Când îl blamai pe Dumnezeu, Chiar El, chiar El, același sfânt Ce m-a făcut ceea ce sunt, Și acuma îl blamez și eu Ajuns din voia Lui

Când muguri de dor în suflet citești Și lacrimi se-aștern peste tot ce iubești, Când cu ochii închiși încerci să dezlegi Ale iubirii Golgote cu-a lor tainice legi, Când fulgi de dorință, în

Din demonul ascuns ce zace-n mine Ori îngerul ce încă-i un copil S-a înălțat deodată pentru tine Întreg amoru-mi poate cam debil, Vibrări, plutiri și lacrimi la un loc Învăluite în miros de

Acum ceva vreme un anumi personaj politic afirma o chestiune care a cam inflamat, pe motiv că ar fi cinică și anume că țara va fi scoasă din criză doar de popor. Lăsând deoparte speculațiile asupra

Călimară, alb și toc În cerneală sângerie Clocotind în călimară Îmbrac pagina-aurie, Cu penița dulce-amară, Temătoare, tremurândă Fragilul să nu rănească În gonirea sa flămândă Slova

(Nou) început Am adunat laolaltă toată iubirea, durerea, Le-am pus într-un cufăr, le-am drumul pe râu. Ducă-se-n vale tot sublimul și fierea Și toate secundele neținute în frâu ! Din

Doamne, spre tine mă cațăr Pe mormane de sfinți, Dar pute ca dracu De te scoate din minți, De fusta Mariței Țin cu ambele mâini, Se duce la dracu, Poartă bikini, De pieptul lui

În satul X, S-a instituit codul roșu de foame Și durere în pix. Toată lumea doarme, Căzută-n somnul inaniției greu, Doarme și săpăliga, S-a rupt cheița de la pateu, Guzgani au ciordit

Am urcat și coborât la trepte Încă de la ziua cea dintâi, Ba am mai căzut și-n căpătâi, Tot nu pot să spun de fură drepte. Demonul și îngerul, ce-o fi Au crescut în mine deopotrivă, Bairam

Florile iernii înfloresc în fereastră În forme bizare, scânteiri ce clipesc, Petale de gheață pe-o frescă măiastră, Diafane corole din neant zugrăvesc Un chip și un gând, privind de

Am căutat în jurul meu un zâmbet, Un zâmbet sincer, unu-ne\'npietrit, Pe chip un dram suav de însuși suflet, Grimasa bunului cel nerostit, A albului, acel de nepătat, Indiferent de tina

În grădina cea smintită Eva umblă travestită, Cu picioare-n loc de mâini, Blana ursului pe sâni, Iar Adam puțin frustrat, Merge invers cocoșat, Clipind galeș, mândru tare De ce piept bogat

De ce ți-aș vorbi de moarte, Despre viață sau iubire, Despre lume, despre soarte Ori de mine în neștire, Despre cer, filosofie Și abstractă judecată În proze sau poezie, Despre cântec,

O lacrimă-amară, un vis, un cuvânt, Fulgul, un strop, o boare de vânt, Ce poate fi oare mai trecător ? Și totuși atât de nemuritor. Colosul de piatră, zidul cernit, Oțelul cel rece și matul

Pe o piatră cenușie am cioplit doar un cuvânt, Mic, stângaci rămas acolo în neostoitul vânt, Să-l mângâie și să-l roadă după cum i-o fi sorocul. Întristat am fost o vreme că i-am irosit

Iubitor fiind de muncă, Am purces la căutat, Nu zic, am avut de furcă, Dar am reușit la...stat. T.D.

Nu mă sfiesc ca să o spun Că nu sunt cu nimic mai bun... Fără de însă sau vreun dar, E circumtanță în zadar Când bârna mea se ține scai Ce mai contează un biet pai... Chiar nu m-ar deranja

Cu femeia cea modernă E costisitor deja, Capul nu-i mai stă pe pernă, Pierdut este prin... saltea. Și nu sunt misogin să știți, Cu argumente o susțin, Femeia o respect, poftiți, Sub

Am o poveste să-ți spun, dar mă tem să n-o stric În cuvinte prea mici, uneori de nimic, Ce-ar putea să o facă doar un basm irosit În graba cuvântului de a-l fi povestit Înainte de vreme și

Iar gândul meu de dimineață, Poate visare ori delir, Scăldat de soare, prins în gheață, De veselie sau sictir, Îl pun la inimă și tâmple, Ca să înțepe și să doară Și venele să mi le

Pe poezie-o văd ca pe o damă, Cuprinzătoare, adâncă, neconformă, Dar voluptoasă e când mai cu seamă Are și ritm și rima ce-i dau...formă. (Și celelalte-s..poezii, nu mă-njurați, Însă

Amurgul se pierde-n patimi Într-o frescă sângerie, Bolta se cufundă-n lacrimi, Spuza rece argintie, Nu râde și nici suspină În tăcerea-i mormântală, Doar croiește din lumină Epopeea