Mediu
Nu mă-nțelegi, cum nu te-nțelegeam nici eu
Când îl blamai pe Dumnezeu,
Chiar El, chiar El, același sfânt
Ce m-a făcut ceea ce sunt,
Și acuma îl blamez și eu
Ajuns din voia Lui ateu,
Deși puterile-I cerești...
El te-a făcut ceea ce ești,
Fără de care n-aș putea
Să-i spun întreagă ura mea,
Față de poate un strâmb mers
Al meu, al tău, de ne-nțeles.
Îi cer acum, ca biete oi,
Să ne-nțeleagă El pe noi,
Findcă în Raiul meu lumesc
Mă pierzi și te înlocuiesc,
Din Tată înțelept, cernit,
Doar un moșneag nebărbierit
Care, stăpân în patru părți,
Te joci așa cu jumătăți:
Când peste capu-mi poposești
De undeva total lipsești
Și tot așa te plimbi acu,
Ce fel de Tată mai ești Tu ?
Dacă așa e grija Ta,
Apoi să-ți spun, din partea mea,
Drum bun ! Ce tot te joci cu noi ?
Poftim, ia-ți sufletu-napoi !
Și lasă-mă așa lumesc,
Poftim și mintea ! Nu gândesc !
Iubire numai, voie-mi dai ?
De nu, dispari la tine-n Rai !
T.D.
001.528
0