Mediu
Nu mă sfiesc ca să o spun
Că nu sunt cu nimic mai bun...
Fără de însă sau vreun dar,
E circumtanță în zadar
Când bârna mea se ține scai
Ce mai contează un biet pai...
Chiar nu m-ar deranja un troc,
Dau buturuga, lemn de foc
Puțină pleavă vreau la schimb,
Barem o oră să mă plimb
Așa, un pic mai împăiat
Că m-am cam dezechilibrat
Pe bârna mea cu pas îngust
Ce tare aș mai vrea să gust
Și altceva în chip de tară !
Dar pleava este marfă rară,
Mă prăbușesc în reci fiori,
Toți ochii sunt bătuți în flori,
De frică ca să nu le frâng
Mai tare bârna-n brațe strâng,
Și mă închipui ca un zeu
Pe veci damnat a fi doar eu
Și lumea toată să mă știe
Cum am dat iama-n florărie,
Și în minunea de grădină
Să îmi schimb drucul pe neghină,
Nu mă sfiesc ca să o spun,
În jur totu-i atât de bun...
Cu ochiul răstignit pe cruce
Hoțește-aștept să se usuce
Din flori. Cum eu nu pot mai mult,
Din vârful crăcii, vă salut.
T.D.
012075
0
SH