Mediu
Nu am știut nicicând să plâng,
Cred că am fost prea ocupat,
De atâta râs și chiu din gând
Izvorul trebuie c-a secat,
Iar când vreun vânt mai răvășit
Îmi umple ochii de nisip,
Doar un strâmbat schimonosit
În loc de plâns îmi stă pe chip,
Și-n loc de lacrima curată,
Poate cel mai uman fluid,
Doar stepa rece și uscată,
Suspinul de pământ arid.
Eu Doamne, te mai rog ceva,
Mi-ai dat suflare, mi-ai dat sânge,
Te rog, pentru durerea mea,
Învață-mă, să știu a plânge.
Dorința El mi-a împlinit,
În stilul Său de dramaturg,
Tare mirat m-am pomenit
Că lacrimi în șiroaie curg.
Îmi pare rău și acu-L conjur,
Implor pe bunul Dumnezeu,
Oprește jalea cea din jur !
Din care-am învățat și eu.
T.D.
002125
0