Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

între două rugăciuni

carte; exil în durerile altora

1 min lectură·
Mediu
în fiecare duminică
la biserica albastră
slujba începe la nouă fix
Dumnezeu mereu pare grăbit
îmi șterg ochelarii
iau biblia și plec
între două rugăciuni
cineva îmi spune că Dumnezeu
trăiește prin noi
deși nu s-ar fi cuvenit
să vorbesc despre asemenea lucruri
i-am răspuns
dacă eu sunt poarta spre cer
și Dumnezeu este calea atunci
copilul meu va fi
consistența trupului sau
șoapta morții trupului meu?
o bucată de liniște oprită între noi
scurta dangătul clopotului
poate din pricina asta încercând
să-mi descâlcesc nodurile din viață
am tăcut...
0104.270
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
89
Citire
1 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

Teodor Dume. “între două rugăciuni.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/teodor-dume/poezie/1819974/intre-doua-rugaciuni

Comentarii (10)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@carmen-sorescuCSCarmen Sorescu
Dumnezeu e mereu grabit, ce sa faca, se adapteaza la nou, la nanotehnologie, oare ce mijloc de locomotie foloseste? deci, textul e frumos, sper sa nu te deranjeze gluma, pt ca subietul asta e mereu sensibil.
mi-a placut mai mult:
dacă eu sunt poarta spre cer
....
ce s-ar intampla
daca eu as fi o poarta spre cer
as incuia-o:):)serios, dar n-o sa las sa treaca prin mine te miri cine:)
mcm
0
@maria-prochipiucMPMaria Prochipiuc
Poemul are în centru datele existenței noastre: cineva îmi spune că Dumnezeu / trăiește prin noi, cuvântul așezat în versuri dă poemului eternitate. Pentru a putea parcurge și înțelege ce se întâmplă: între două rugăciuni / ...deși nu s-ar fi cuvenit / să vorbesc despre asemenea lucruri...cititorul trebuie să vibreze și totodată să aibă puteri imaginative: dacă eu sunt poarta spre cer / și Dumnezeu este calea / atunci / copilul meu va fi / consistența trupului sau / șoapta morții trupului meu?

Autorul reușește să recreeze stări: îmi șterg ochelarii / iau biblia și plec... limbajul este original și străbate cuvântul dându-i posibilitatea să se mărturisească: în fiecare duminică / la biserica albastră / slujba începe la nouă fix. E un fel de încercare de a duce cititorul spre esența lucruilor: o bucată de liniște oprită între noi / scurta dangătul clopotului... Poetul însuși se vrea un cuvânt adormit pe limba cititorului. Nichita Stănescu
0
@cretu-rosca-dragutaCDcretu-rosca draguta
intreaga poezie este o interogatie a poetului cu privire la rostul Divinitatii in Univers si sustin aceasta idee bazaindu-ma pe versurile:\"daca eu sunt poarta spre cer/si Dumnezeu este calea atunci/copilul meu va fi /constiinta trupului sau/soapta mortii trupului meu\",si mentionez opinia mea cu privire la semnificatia stricta a ultimului vers din aceasta strofa:-copilul tau va fi nu \"soapta mortii trupului tau\" ci continuarea trairii tale si izvorul limpede la care sufletul tau isi va potoli setea cind vei trece in cealalta dimensiune.
0
@teodor-dumeTDTeodor Dume
carmen-manuela,
tot mai rară trecerea ta, dar bucură.îmi place să te privesc cum umbli prin poemul meu. te mai aștept pentru că ești un oaspete drag

doamna maria,
un comm atent care mă face fericit și în același timp mult mai atent cu mine însumi.
da, esența lucrurilor se găsește în noi, numai în noi dar trebuie să știm cum să privim de acolo din adânc.
ai surprins mesajul care s-a născut din simplitatea cuvântului trăit și trecut prin mine.
evident că nu știu să scriu altfel, decât simplu, curat și simțit.

doamnelor, mulțumiri de suflet pentru popasul vostru lângă cuvântul meu simplu.

cu sinceritate,
teodor dume,
0
@vali-nituVNVali Nițu
Fiecare trecere / prin gand sau trup - catre Bunul Dumnezeu sau biserica este o Minune.
Cu pretuire,
Val
0
@teodor-dumeTDTeodor Dume
domnule vali,
mulțumesc pentru trecere și semn.
da, fiecare trecere e un semn, o minune, o viață...

stimă,
teodor dume,
0
@maria-rangaMRMaria Ranga
Cer iertare pentru indrazneala de a vă scrie... sunt mai mult decât novice în materie... ca domeniu :-), căci materia ca și consistență a trupului am dobândit-o mai demult :-), glumesc... însă m-a impresionat \"copilul meu va fi consistența trupului sau șoapta morții trupului meu?\"... întrebarea, deși îmi sugerează un răspuns de genul \"ori/ori\", indiferent care ar fi acesta, are, pentru mine, același efect: îmi imprimă în suflet o stare a eternizării și nu mă tem și nu mă pierd... chiar atunci când șoapta se stinge \"în liniștea oprită între noi\"...

Este starea care mi-a creat-o... de \"regăsire proprie\"... o taină... între două rugăciuni și o citire... :-)

Multumesc, o seara frumoasa,
Maria
0
@teodor-dumeTDTeodor Dume
maria,
bine ai venit în pagina mea!
îmi place unghiul din care ai privit spre textul meu.
mulțumesc și te mai aștept

cu sinceritate,
teodor dume,
0
@slavu-dianaSDslavu diana
...\"poate din pricina asta încercând
să-mi descâlcesc nodurile din viață
am tăcut..\".......o subtila chemare catre cumintenie, liniste, pace, catre BINE...
...VIATA o traim acum cu atata zgomot, doar tacand ne vom intelege ma bine...
multumiri pt. rostul chemarii,
cu respect,Diana slavu
0
@teodor-dumeTDTeodor Dume
diana,
mulțumesc de oprire și semn.
da,tăcând ne vom înțelege mai bine

cu prietenie,
teodor dume,
0