voi fi bătrân

Pentru mine, poezia se termina aici:

\"înăuntrul meu aceleași întâmplări
aceleași atingeri dar dincolo
în mulțime cineva
îmi va contura mersul\"


In versurile de mai jos, este posibil sa fi scapat un dezacord intre pluralul ochelarilor si verb: imi VOR incetini privirea... Nu vreau sa fiu chichiricios,
dar este pacat sa ramana intr-o poezie atat de frumoasa un minus gramatical...

\"ochelarii înveliți în aburi
îmi va încetini privirea\"

liviu-florian,
mulțumesc mult pentru trecere și semn.
remarca ta e bună. am scos acea repetiție (dar fie/ voi fi bătrân/ lucrul cel mai frumos) și-am adăugat un nou cadru. am corectat acel dezacord.

încă un mulțumesc pentru cometariul constructiv

cu sinceritate,
teodor dume,

Pentru mine dacă poezia s-ar termina unde spune dl.Jianu s-ar reduce șansa acceptării... ca simptom al înțelegerii...
În prima parte îmi spun că voi fi și că-i lucru firesc, dar îl percep mecanic prin gesturile împrumutate...
Este un \"drum\" pe care, vrem nu vrem, îl parcurgem toți, depinde însă de noi în ce fel și cum acceptăm... frumos :-)
Aș fi lăsat însă \"tresărirea\"... de ce nicio? n-ar trebui s-o avem cu fiecare etapă? chiar dacă \"înlăuntrul meu aceleași întâmplări\"... :-)

Cu deosebit respect,
maria

maria,
este a două trecere prin pagina mea, fapt pentru care îți mulțumesc.
îmi place ochiul fin de observator cu care privești

și da,maria.
de ce nicio tresărire?
simplu.
viața e un drum tatuat cu pași
sper să înțelegi dedesuptul acestei definiții...

te mai aștept ca pe un oaspete drag

cu sinceritate,
teodor dume,

Dume, socotesc ca ma cunosti destul de bine... astazi,zau, n-am vrut sa comentez dar mi-am amintit de poetul irlandez, Pet, m-am intalnit cu el zilele trecute... sta in mijlocul Dublinului pe un scaun. langa el cu teancuri de carti, publicate, pe care le vinde trecatorilor...
Ei, poetul era socat... suparat rau.... cineva i-a spus: ehei, Pet, cat esti de batran! m-am oprit printre carti, am cumparat, poezie, desigur... cand i-am dat banii, m-a intrebat? poete! nu-i asa ca nu sunt batran? nu, nuuu, Pet, poetul niciodata....

Da am citit acest poem navalit si de acest gand! O zi buna!

poem greu de melancolia apasatoare a timpului care zboara
poetul favorizeaza o oarecare lentoare,ca si cum vrea sa-l încetineasca,sa-i stavileasca înaintarea inexorabila
altfel i-as fi zis sa mai restrânga...UN PIC

poezia evocă un percurs de viață specific fiecarei vieti,și e normal așa ,ar fi anormal să nu cunoaștem toate stadiile vieții.Inevitabil cu toții vom fi bătrâni dacă nu cumva destinul nostru încetează de a străluci înainte de a cunoaște acest stadiu al vieții.Lectura se face cu plăcere și cu o anume dulceață pe care o simti curgând prin vene pe tot timpul lecturii,emană însă și o atmosferă de calmitate.Este sugestivă cittind parcă vezi fiecare scenă prezentată de fiecare vers.

O poezie plăcută, acomodată unei seri liniștite. Marca Teodor Dume vine din aceeași delicatețe a descrierii unor stări volatile. În drumul cafelei te oprești asupra ”gesturilor împrumutate”, iar roua care ”se va rupe sub tălpi” uimește. ”Încetinirea privirii” respiră poezie, iar grija bunicului dă o greutate bine aleasă pentru un sfârșit de poem. Așteptarea din încheiere e deschisă înspre un ”orice ar fi”, de aici împăcarea care străbate întreaga poezie.

prietene,
frumos și semnificativ exemplul poetului Pet.
da, ai dreptate. poetul nu este și nu poate fi bătrân, ci doar carnea care se usucă (sau bulbucă) pe os.
mă bucur că am putut stârni acel sentiment bine ascuns în înăuntrul tău.

te mai aștept ca să mă pot înfrunta din înțelepciunea cuvintelor tale.

cu prietenie,
teodor dume,

Adevaratii oameni nu cad, draga Teo,iar tu ai poemele, resurse de inaintare...
Ce \"pietre\" adevarate!
Cu simpatie,
Jo

angela,
mulțumesc de trecere și semn. e primul tău semn lăsat la mine în pagină. și bucură
poate trebuia restrânsă un pic, după cum zici, numai că uneori cuvintele nu ne ajung atunci când vrem să fim înțeleși. iar simplitatea rostirii din acest poem e una stranie care nu îngustează ci limpezește privirea.
te mai aștept.

ioana,
da, adevărații oameni trăiesc prin ceva sau cineva...
ai înțeles mesajul textului meu și mă bucur pentru asta.
mulțumesc pentru că ești aproape de noi.

cu sinceritate,
teodor dume,

găsesc un comm delicat care surprinde plăcut prin estetica cuvântului bine plasat și echilibrat întru împlinirea stărilor din acest poem.
și mă bucur pentru remarca atent făcută de către un om de litere

mulțumesc domnule călin.
prezența d-voastră este benefică și bucură

stimă și considerație,
teodor dume,

explicatia ma satisface,mai ales ca ma \"lupt \"si eu cu aceasta tema filozofica ...

mă apropii de text ca de un domn venerabil , resemnat cu timpul ce-l duce spre o vârstă de zăpadă :\"voi fi bătrân - lucrul cel mai firesc\".
paralela cu bunicul amintește întrucâtva de aerul suav al \"Casei amintirilor\" lui Ion Pillat.
citit, plăcut. mai ales finalul :

\"cotrobăi prin timp
ca într-o arhivă

și aștept\"

cu prietenie, Narcis

angela,
mulțumesc pentru revenire și mă bucur că răspunsul meu te-a liniștit.
vezi, chiar viața e un punct de unde pornim și la care ne reîntoarcem
și-i foarte posibil într-un alt trup.
deci viața e filozofie și atât...

narcis,
mulțumesc prietene pentru răgazul tău și pentru semnul care îmi aduce aminte de mine. da, de mine când eram de vârsta ta.
și mai vezi că uneori amintirile dor.
când mă uit în spate, așa peste umăr, la tot ce înseamnă viața, mă doare și atunci dau fuga la arhiva cu amintiri din care scot câte una și o retrăiesc.


mulțumesc mult tuturor,
cu sinceritate,
teodor dume,

Doar noi ne „conturăm mersul”, tocind pietre, primind sau construind legături, cu-același gesturi, atingeri ce încarcă arhiva timpului. Același final care are suficient impact asupra cititorului pentru al întoarce la versurile tale, a le căută, a le reciti.
Ești tot mai coplesit de trecere, de amintiri, de înțelege înlăuntrul tău.

Doruleț

doruleț,prietene,
vizita ta mă întinerește pentru o clipă.
mă uit peste umeri și mă încearcă o durere , nu pentru ceea ce am fost ci pentru ceea ce sunt. tema asta o s-o tatuez și în poemul postat azi.

mulțumesc de semn. te așteptam

cu prietenie,
teo dume,

bag de seama ca prin site-urile astea delicate si pline de profunde si frumoase simtiri poetice nu mai exista nici o urma de respect. doar niste penibile și ipocrite urări de bine. ei bine, \"voi fi batrân\" este doar o asezare banală și total neinspirată a unor cuvinte despre o prea-frumoasă banală poveste a Timpului. ce treabă are poezia cu secundele, cu viața, cu bunicul sau cu perdeaua???!!!

mulțumesc pentru osteneală. în acest timp mai bine ai fi citit o carte în care ai fi aflat \"ce treabă are poezia cu secundele, cu viața...\"

poezia este viață și timp, domnule...

cu bine,
teodor dume