Negativul

Frica de moarte a dispărut definitiv. Tocmai pentru că a devenit un tovarăș al vieții. De aici și tăcerea. Durerea din final e doar o amintire, la fel de opacă precum lucrurile tot mai decolorate ale vieții.

din păcate nu putem fugi de noi înșine, nu putem ocoli alte corpuri doar ca moartea să nu ne găsească.

am citit cu drag ce ai scris și nu doar empatie ci înțelegere a fenomenului,
în special

tac
știu că nu pot să mai mor
nu dealta dar moartea
vine întotdeauna
pe celălalt mal
în spatele altei vieți

celelalte gesturi
sunt respirații
care modelează carnea
și pun lumină în culoarea
cu care o să mă înfășor

utlima strofă este mai departe de mine, dar e a ta și tu ai scris-o și o simți

cu respect
angela

leul priveste moartea pe celalalt mal. e istovit, caninii au inceput sa se toceasca. s-a luptat cu zdreanta neagra pana a realizat. ASA E DAT. se arunca in valtoare si se apropie de celalalt mal, unde scanteiaza coasa.
in urma lui lasa alt leu puternic. tot el. poate nici nu inoata acum spre moarte leul adevarat.
dupa luptele din celelalte poeme, dupa tristetea grea amestecata cu indarjirea de a strivi sub calcai mogaldeata asta care spune pas vietii, aici e un fel de resemnare, cand calma cand disperata. dar parca ar fi de fapt un joc, o inselaciune. un alt trup ramane sa joace, viata e chemata pe ascuns sa se innoiasca.

citind poemele tale si ale mcm, pot practic sa vad, pas cu pas,prin continuitatea continutului si a temei, intr-un loc razboiul vietii-mortii, in celalalt razboiul iubirii.
dar pana la urma amandoua tot iubiri sunt.

cu prietenie,
andrei t

am trecut pe lângă toți anii fără să îi număr

mi-am depășit pașii dar pe frunte tot mi-a rămas însemnul lor al anilor

lucrurile au rămas aceleași suficient încât să nu îmi sesizeze lipsa

m-aș întoarce dar cerul s-a curbat peste margini într-o liniște fără sfârșit


mă devoră

tac știu că nu pot să mai mor nu de alta dar moartea vine întotdeauna pe celălalt mal

în spatele altei vieți

în definitiv sunt două maluri și numai pe unul se poate trece

așa că poate mi-a venit rândul

gesturile se fac respirații
care mă modelează și pun lumină în ea
carnea cu care o să mă înfășor
știu că dincolo de secrețiile timpului nu există trup
toate astea îmi amintesc durerea

Aceasta innegurare, cand trebuie trecut raul Stix, anii care imputineaza viitorul iar trecutul devine continuu, ma tulbura!
Acest \"negativ\", luat in sens de dualitate, de dedublare dostoievskiana, ne urmeaza:

\"mă dezgolesc de mine
să mai pot încerca o viață\"

Poetul priveste moartea ca pe un gol in interiorul caruia se naste viata pe sine, asa cum am mai avea o sansa, ori o inlantuire de alte sanse!
Atunci cand ne golim de noi lasam sa ne locuiasca o noua viata... ori macar incercam!

Iata:

\"în definitiv
sunt două maluri
și numai pe unul se poate trece\",

si poate pe celalalt mal nu ajungem niciodata, presupun o intoarcere, o vesnica intoarcere acolo unde ne-am nascut de unde am venit, pe acelasi mal pe care-l cunoastem in care ne-am pustiit, ne-am trait copilaria!


\"tac
știu că nu pot să mai mor
nu dealta dar moartea
vine întotdeauna
pe celălalt mal\"

Poetul priveste moartea ca un gol in interiorul caruia se naste o alta viata!

\"celelalte gesturi
sunt respirații
care modelează carnea
și pun lumină în culoarea
cu care o să mă înfășor\"

O strofa extrem de condensata extrem de vie.... in care viata palpita se spune si impune:\"pun lumină în culoarea/ cu care o să mă înfășor\".... da viata este o explozie de lumina... care ne infasoara, acea aura care ne coloreaza! existam!

Ei... prea m-am incins...


\"toate astea mă fac
să-mi amintesc durerea\"

Poezia are puterea de a se extinde prin combinarea armonioasă a expresiei poetice cu una sau mai multe dintre cele nepoetice, e tocmai ceea ce se întâmplă în poemele filozofice, acolo unde metafora trebuie extrasă din înțelesul cuvintelor așezate în vers. Echilibrul celor două se obține de fiecare dată echilibrând în noua formă de expresie , relațiile de condiționare reciprocă printr-un simț al măsurii: mi-am depășit pașii / cu fiecare gând... m-aș întoarce dar cerul / s-a curbat peste margini

Trecerea timpului peste noi și peste toate e o realitate, chiar dacă o considerăm relativă, semnele trecerii poartă diverse nume: însemnul
celuilalt corp ... lucrurile au rămas aceleași / e drept mai decolorate în zi

Viața se află mereu între cele două maluri, așa văd eu, ieșirea la unul dintre ele, pare a fi un nou început: nu dealta dar moartea / vine întotdeauna / pe celălalt mal / în spatele altei vieți

Trei stele albastre de la mine poete! Am uitat sa-ti spun: o zi buna!

liviu-ioan,
mulțumesc de trecere și semn.
da, durerea poate fi, în final, doar o amintire

angela,
ai un mod aparte de a pătrunde în profunzimea lucrurilor și uite că o faci bine de tot. mă bucură felul în care ai privit și înțeles fenomenul.
sigur că stările din final nu ai cum să le înțelegi(și nici nu trebuie acum)pentru că ceea ce scriu sunt filtrate prin trăirea de zi cu zi. trăiesc momentele pe care încerc să le reproduc, iar ele ar puutea sau nu să producă efecte. mulțumesc mult. te mai aștept

andrei,
iarăși ai dreptate. duc un război cel al vieții și morții
numai că nu întotdeauna ies biruitor...
mulțumesc de semnul lăsat. ești o prezență vie pe acest site

bucurie și firimituri de suflet tuturor

cu sinceritate,
teodor dume,

ai dreptate. uite că forma dată de tine, precum și micile modificări, mă pun să reanalizez construcția. evident că după o vreme voi mai trece prin text. mulțumesc mult pentru observație. e una constructivă și mă bucur că o faci

cu sinceritate,
teodor dume,

Orice gest ne modelează, ne pune în lumină calitățile sau defectele, ne înfășoară născând ceea ce suntem.
Da, din acest punct al existenței, din orice punct numai spre un mal se poate, rămânem agățați de viață până sosește clipa să trecem dincolo. De aceea durerea este prezentă la fiecare pas, în toți anii pe lângă care trecem.

\"deși știu că dincolo de timp
nu mai există trup
toate astea mă fac
să-mi amintesc durerea\"


Dorulet

bucuros de revedere, prietene!
da, esență și mult adevăr, prietene în commul tău.

\"Poetul priveste moartea ca pe un gol in interiorul caruia se naste viata pe sine, asa cum am mai avea o sansa, ori o inlantuire de alte sanse!
Atunci cand ne golim de noi lasam sa ne locuiasca o noua viata... ori macar incercam!\"

mulțumesc de semn și interpretare.
același,
teodor dume,

doamna maria,
trecerea ta onorează textul și autorul. mulțumesc mult de popas și de interprtare
așa este. moartea înseamnă întotdeauna un nou început. orice capăt (sfârșit) se termină printr-un alt capăt(început)
mă bucur atunci când găsesc comentarii constructive care ajută la înțelegerea fenomenului. aici de față ai făcut o demonstrație a ceea ce eu gândeam. unghiul ales pentru a privi e cel potrivit. mulțumesc și te mai aștept

cu sinceritate,
teodor dume,

doru dorian,
mulțumesc de revenire și pentru cele trei stele albastre
o noapte cu sănătate și bucurii

doruleț,
imi place commul tău cu tentă filozofică
și-mi place profunzimea cu care gândești
te aștept ca pe un prieten drag,

să ne citim mereu, prieteni!
cu drag,
teodor dume,