între două respirații

Teo, ma pregateam sa inchid.si m-ai intors din drum..a meritat!promit sa revin cu citirea, dar acum, la \"cald\" iti spun ca, ai darul-harul de a opri o clipa in loc lumea.
\"prin mine
se plimbă tăcut Dumnezeu..\" si \" între cele două respirații
se joacă un copil\" sunt doua ipostaze ale aceluieasi om. doua sentinte: Dumnezeu devine copil, si tu...intre \"doua respiratii\" te agati de culoare cerului.
\"pe aici nu a trecut nimeni\"..pe aici se trece cu duiosie si sfiiciune.
felicitari pentru emotia care reusesti sa o transmiti,
Ioana Bolba,

m-am grabit si am gresit: aceluias si culoare.putina clementa pentru o \"fuga\" virtuala.

Teodor, ai un discurs acaparant. \"Sub piele e multă tristețe\" - ca să nu spui că realitatea cea fadă ori derutantă ne doare pe toți până în carne și-n suflet. Hiperbola curgerii cu vieți conotează și Katyn 2 și insulta lui Putin față de toată Europa de Est, nu doar față de Polonia (pt. că pretinde ca Stalin să le ofere reparații verbale istorice), dar și guverno-anestezia asta de la noi. Remarc și eu precum antecomentatoarea nodul central din poemul tău în care se simte ultimul fir al mizericordiei (providenței) divine peste noi. Să vedem ce vom face cu acest semn, dacă nu-l vom arunca.
Mă certam cu taică-miu aseară. Îi replicam, când zicea că Putin n-ar fi de vină (săracul! că știu cum să profite de cearta premierului polon cu răposatul președinte, veniți pe rând la Katyn, ca neoamenii - zicea taică-miu). Dar politica și marea diplomație nu constau numai în strategii de păcălire, în care îi știm foarte pregătiți și pe omologi români. Cu un Medvedev în Polonia nu s-a făcut primăvară...
Așa e. Nu mai e nimeni - zici, Teodor. Fiecare își moare singur. Politicienii sunt copii străzii, cărora le pasă cel mai puțin. Noi suntem uitații beneficiari. Poate am cerut ce nu puteam avea. Timpul nostru e deja sinucigaș prin cuvintele mediatizate. Umbrele supărătoare ori ne presează, ori le ștergem direct din memorie. Soluția dezbrăcării de răul din jur este singura soluție.

ioana,
e o mare plăcere să te știu unul dintre oaspeții mei dragi.
mă bucur nespus de mult c-ai trecut prin textul meu.
da, ai reținut esența celor două laturi ale existenței noastre
și încă ceva; dacă lăsăm ceva în urmă înseamnă c-am existat, iar Dumnezeu a locuit în noi.

mulțumesc mult,

același,
teodor dume,

imagini reusite aici, intre doua respiratii... :) E multa sensibilitate in poeziile tale, au acel ceva la care tanjesc multi... Poate partea cu Dumnezeu nu m-a atras, in rest un poem reusit, iar finalul, acel copil care se naste la capatul unei respiratii si inceputul alteia, e deosebit.
numai bine,
alex

Încerc să revin în pielea mea la sfârșitul lecturii acestui poem și... mi-e greu să revin. Deoarece în poemul tău simt, nu citesc, clipa aceea nefirească, de neființă ce mă copleșește pentru un moment și am senzația că sunt o parte din infinit, din lumea lui Dumnezeu care umblă și prin lectorul pus la dispoziția poemului cum s-a perindat și prin viziunea autorului.
Nu pot să nu remarc versurile privitoare la timpul ce este un sinucigaș deoarece el are relevanță raportat doar la identitățile noastre trecătoare. Foarte frumos, divin.

domnule vișan,
vine o vreme când rămânem singuri de tot și ne bucurăm atunci când Dumnezeu se plimbă tăcut prin noi ca semn a continuității.
și e bine că la capătul unei vieți începe o altă viață. numai așa se poate explica echilibrul în univers.

mulțumesc mult pentru trecere.

multă stimă,
teodor dume,

alex,
da, poezia e aceea care sensibilizează suflete. și cred eu că e nevoie de acest efect.
mulțumesc pentru constanta trecerii. te mai aștept

ioan,
ești binevenit la mine în pagină. mulțumesc mult. te mai aștept

cu sinceritate,
teodor dume,

Prima strofă, cu cele două versuri izolate seamănă perfect cu clepsidra despre care vorbiți acolo. Nu știu dacă asta a fost intenția, dar mie așa mi s-a părut. În plus, tăieturile chiar dau impresia nisipului care curge.
La prima lectură mi s-a părut deranjantă simetraia aceasta, dar acum mi se pare superb..:)
Apoi, în afară de ultimele două versuri, discursul poetic își pierde naturalețea, imaginile mi se par prea \"nelegate\" una de cealaltă. Poate că nu am înțeles cum tebuie.
Oricum, un poem care îndeamnă la meditație. Un poem frumos.

Raul.

raul,
mă bucură trecerea ta. discursul, după cum ai observat, pare rupt. am punctat doar acele stări tocmai pentru a îndemna cititorul să se oprească puțin și să mediteze.

mă bucur c-ai observat ceea ce trebuia.
te mai aștept.

mulțumesc,
teodor dume,

m-am intors totusi
sa-ti las un semn
pentru copilul care se joaca

oricum
intotdeauna e cineva - chiar daca nu e nimeni

un poem INTRE

ma bucur ca te-am simtit de la inceput, printre poetii pe care ii citesc cu indaratnicie. da un poem care urca din suflet in cuvant!
iata-ma : \"între cele două respirații
\".... un copil\"!!! o zi buna

Ce rămâne între cele două respirații? Liniște. Multă liniște. Atâta liniște încât se aude bătaia timidă dinăuntru sau poate cea a timpului care curge cu răutate și care ”exersează”, poate ”prin mine”, că tot îmi permite punctuația (sau lipsa ei, mai bine).
Liniștea duce la conștientizarea solitudinii care, zice Nietzsche, ”m-a inghițit ca o balenă”. De aceea și Iona își strigă chiar propriul nume și plânge dispariția propriului ecou.
Copilul care se joacă este ”un nou început”, este răspunsul lui Dumnezeu care ”se plimbă tăcut”.

Nu am mai trecut de mult pe aici, dar ma bucur să regăsesc frumos și poezie

Ruxandra

V-am citit și mi-am reamintit de atingerea evanescentă a poeziei. Intim și melancolic, resemnat și robust, sensibil și lucid, este un text care se împlinește cu fiecare vers. O suită de expresii foarte izbutite și de o mare sugestivitate fac deliciul cititorului dezvăluind un univers liric ce se smulge simplului subiectivism și universalizează trăirea poetică a autorului: ”buzele grinzii crăpate de timp”, ”singurătățile sufocă tăcerea” (îmi place mult acest plural, care printr-un simplu artificiu stilistic exemplifică ridicarea spre universal a temelor), ”umbrele adorm/ sub piele”... și-mi dau seama că ar trebui citat în întregime.

Remarc sobrietatea și profunzimea abordării, modalitățile subtile, reflexe, prin care se plasticizează abstractul. Frumos de citit, text elegant și elevat parcă mișcând într-un alambicat cuier jobenul și bastonul ca accesorii ale unui act artistic de tip aristocrat.

picură liniștea în aceste versuri și tot poemul îți dă un fior plăcut. ai imagini deschise și culori vii. îți las semn pentru acest poem care are puritate. ai avut inspirație și ți-a ieșit ceva frumos aici.

mai trec pe la tine,

bia

e cel ce te atinge. Poemul e profund, așa cum ne-ați obișnuit, remarcarea acestuia e evidențiere despre un stil abordat. Multe poeme pe care le-ați propus aici, în aceeași atmosferă pătrunzătoare, ar merita aceeași remarcă. Și, pot zice, Teodor Dume, e deja marcă înregistrată, stil binecunoscut. Abia așteptăm un volum nou, ca împlinire.
LIM.

sunt surprins și emoționat de remarca textului meu făcută de către domnul liviu nanu. nici nu știu cum să-i mulțumesc. cuvintele s-au adunat sub limbă și nu am puterea de a rost în gura mare, fapt pentru care îi mulțumesc, domnului liviu nanu, în liniște.

voi face în așa fel în cât să confirm încrederea acordată

multă stimă,
teodor dume,

domnule emil,
e o plăcere să vă știu alături. mulțumesc pentru stea, încredere și modul în care știți să evaluați cuvântul.

anni,
desigur că mă bucur mult văzând că te-ai reîntors pentru a lăsa un semn.
mă bucur și pentru rezonanță la copilul care se joacă

cu sinceritate,
teodor dume,

viața se scurge, de la o vreme, \"între două respirații\"...

ce este trist este că \"pe aici n-a mai trecut nimeni\".

restul... are grijă poetul să-l cuprindă dintr-o răsuflare.

Emoționant!

Ottilia Ardeleanu

Un poem ca o respiratie dubla, cu o arhitectura ce subliniaza ideea de scurgere vie, plina de ritm, cu un incipient ecou flamandian, dar plin de voce proprie. Cu bine si cu multumiri pentru oportunitatea lecturii! Ioan

doru dorian david,
prietene, mulțumesc pentru prezență.știam că o să revii.
te mai aștept

ruxandra,
trecerea ta mă onorează. mulțumesc mult. te mai aștept.
da, mă bucur să aud că aici găsești frumos și poezie. adică suflete sensibile care vibrează...

cu multă sinceritate,
teodor dume,

domnule călin,
e o mare plăcere și onoare totodată găsindu-vă în pagina mea. părerile și sugestiile d-voastră sunt binevenite. ele îmi confirmă existența pe acest site, drept pentru care vă mulțumesc mult.mulțumesc și pentru modul în care ați interpretat aect text.vă mai aștept

multă stimă,
teodor dume,

cristina,
sunt bucuros de prezența ta. treci foarte rar dar e o încântare. mulțumesc pentru semn și interpretare.

LIM,
mulțumesc pentru aprecieri și evident pentru remarca stilului meu, inconfundabil, zici.
încerc să găsesc un editor pentru textele postate pe acest site.
în felul acesta îmi voi împlini o dorință mai veche spre bucuria acelora care mă citesc și mă apreciază.

multă stimă,
teodor dume,

ottilia,
trecerea ta îmi face bine.mulțumesc mult

domnule burlacu,
deși trecerea d-voastră e tot mai rară ea bucură, semn că nu am scris degeaba. mulțumesc și vă mai aștept

cu sinceritate,
teodor dume,

Theodor Dume, ești un desăvârșit artist al condeiului. Este un poem cu un spirit pătrunzător. M-ai terminat cât e de frumos.
Sincere felicitări și multă inspirație pe viitor.

Adagio

Un uriaș univers între două respirații
Deși jocul de nuanțe implicat în textul de mai sus, sugerează foarte bine ideea arătată, această idee nu este singura metaforă a respirației, ea poate fi extinsă într-un uriaș univers de nuanțe în care timpul și locul sunt algoritmul acestora și din care proiectez doar câteva exemple:
-bătăile inimii, timpul dintre succes și eșec, cel dintre două muze, cel între competiții multiple, cel între examene.
-timpul de producerea osmozei, între un răsărit și apus de soare, între două înnoiri, între plictis și fascinație.
-între măreția revărsării unei cascade și liniște, timpul între octava înaltă și joasă, exemple ar putea urma la nesfârșit, pentru că ele funcționează în tot ce se mișcă în natura vie.
Tot prin extensie există un timp al respirației între două linii de gândire, două filozofii, două curente doctrinare, două mode și multe altele.
S-ar putea să am totuși norocul ca și în acest caz să fiu arestat în off-topic, dar nu-i nici o problemă.

mulțumesc mult pentru trecere, semn și interpretare. îmi place modul în care vezi prin cuvânt

cu sinceritate,
teodor dume,

urmele adâncite pe margini
vorbesc de o trecere...
hmmm...

mulțumesc, ecaterina
pentru trecere și semn. te mai aștept

cu sinceritate,
teodor dume,