singurătatea are ochi de caracatiță

textelor filozofice se întărește cu un nou poem semnat Teodor Dume. Singurătatea aceasta, ca ochii unei caracatițe, brațele acesteia prinzînd prada care e sufletul poetului. Un text profund, merită citit și trăit.
LIM.

un text deosebit! imagini foarte bine gasite ce contureaza/ cuprind singuratatea in toata splendoarea ei...

\'au mai rămas câteva gesturi
care reconstituie umbra
coborâtă dimineața
lângă trup\' are pentru mine o rezonnta deosebita

o placere,
Corina

am tremurat cu tine în acest frig galactic si neiertator si caracatita o voi visa la noapte...
câmpul lexical al mortii ,al angoasei este servit de cuvinte taioase ,sobre ,sugestive:rânced,frig,trist,despletita singuratate(tragos grec),sufocat ,pântecele gol etc... totul converge spre asteptarea subtila si crâncena a lui...Godot
m-ati Convins(daca mai era nevoie,caci am oroare de caracatita rau prevestitoare...)

LIM,
apreciez sinceritatea trecerii tale pe aici. ești darnic.
mulțumesc mult de tot.

cu prietenie,
teodor dume,

corina,
mulțumesc pentru semn și pentru puținul pe care l-ai luat aproape de suflet.
te mai aștept

angela,
sinceră ca de obicei. îmi place remarca ta.
punctările pe care le faci mă ajută mult. ești binevenită orișicând.

mulțumiri din suflet!

cu prietenie,
teodor dume,

Cum s-ar putea reda singurătatea cel mai bine dacă nu așa... M-a impresionat \"atât de singur încât mă aud când îl strig pe Dumnezeu\" . Un superlativ de o frumusețe și tristețe covărșitoare. Căci cum altfel îl strigăm pe Dumnezeu decât în liniște, prin mii de gesturi firești sau gânduri fugare de care de multe ori nici nu ne dăm seama cu excepția clipelor când suntem cu adevărat singuri.
Din nou, iau tot poemul. AZ

Teodor,
ai scris un poem bun, pe care, dacă ar fi al meu, l-aș opri aici:
\"anii mei s-au sufocat
în pântecele gol\" , fiindcă aici e toată concentrarea de forțe, ceea ce urmează sunt niște nuanțe care nu pot depăși frumusețea versurilor citate.
Cu prietenie, liviu ofileanu

anca,
mă bucur să te am din nou printre prietenii mei care știu să intre în cuvânt și să se bucure de el asemenea gurii de aer de care avem nevoie cu toții.

da, pe Dumnezeu îl strigăm doar în liniște...

mulțumesc și te mai aștept

cu sinceritate,
teodor dume,

liviu,
e un comentariu care-mi prilejuiește bucurie. sigur că ai dreptate ăn ceea ce privește limitarea poemului. posibil să separ partea aceea pentru că nu aș vrea să renunț la ea. am elaborat-o ca pe un fel de concluzie a stării desfășurate aici și mi-e foarte greu să renunț las ea.

mai văd

mulțumesc mult pentru părere și intervenție.

cu prietenie,
teodor dume,

Un poem despre singurătate văzută ca esența ochiului de caracatiță și nu este întâmplătoare alegerea acestui semn, în care eu văd suprema atenție îndreptată asupra ta, asupra noastră de singurătate, așa cum ochiul caracatiței este vigilent îndreptat și necruțător aș adăuga, asupra a tot ceea ce o înconjoară!!!
Cu prietenie
PP

da, o punctare atentă, domnule petrache.
viața , ca formă supremă, privită prin ochiul caracatiței e un concept ales, nu întâmplător.

sunt bucuros de vizită

stimă și multă prietenie,

același,
teodor dume,

am perceput: după \"anii mei s-au sufocat în pântecele gol\"că se apropie o fractură, chiar dacă alte opinii spun că se merita încheiat, eu văd finalul complet numai cu acea \"umbră coborâtă dimineața lângă trup\",prin reconstituire cu sinele,altfel ar suferi,
cu pretuire,L

Ultimele strofe sunt un poem în sine, condensat la maxim, despre singurătatea descoperită pe drumul ultimilor ani.

„anii mei s-au sufocat
în pântecele gol
au mai rămas câteva gesturi
ce reconstituie umbra
coborâtă dimineața
lângă trup

diferență de timp între
mine și celelalte lucruri...”

Crezi că mai era necesar „despletită singurătatea”? Imaginea singurătății văzută ca o caracatiță este puternică, nu are nevoie de adausuri. Părerea mea.

Doru Emanuel

luminița,
sunt bucuros să te văd în pagina mea, drept pentru care îți mulțumesc.
da, și eu sunt de aceeași părere cu tine. ori în cel mai rău caz aș putea face o disecție și atunci ultimele strofe ar fi un poem în sine, vorba lui doruleț.

cu sinceritate,
teodor dume,

doruleț,
da, ai dreptate când zici că ultimele strofe adună seva singurătății și-ar respira în mod individual.
eu doream prin acele stări de final să amplific efectul.

mulțumesc mult și mă bucur că faci o analiză atentă textelor mele. în acest mod mă ajuți

cu prietenie,
teodor dume,